Prins la furat deşi era sub control judiciar

• publicat la: 20 decembrie 2015
Prins la furat deşi era sub control judiciar

Vineri, 18 decembrie 2015, la ora 14,00,  polițiștii Biroului de Investigații Criminale Carei au fost sesizați de către numitul B. Mikloș, de 17 ani, din Sînmiclăuș, despre faptul că, în timp ce se afla la o masă în incinta unui bar  din Carei, cu un băiat pe care îl cunoaște doar din vedere, acesta i-ar fi sustras din buzunarul de la pantalon un portmoneu din care i-ar fi luat suma de 1.100 lei după care l-a insistențele lui i-a înapoiat portmoneul,  dar fără suma de bani. La scurt timp, polițiștii au reușit identificarea și prinderea  autorului furtului în persoana lui S. TAMAS, de 24 ani, din Carei, care se afla sub control judiciar.

Acesta a fost prezentat Judecătoriei Carei, ocazie cu care instanța a înlocuit măsura controlului judiciar cu măsura arestării preventive, fiind emis mandat de arestare pentru 30 de zile.

  In cadrul acţiunilor desfăşurate de poliţiştii sătmăreni în vederea diminuării riscului rutier şi impunerii respectării regimului legal de viteză maximă admisă pe sectorul de drum pe care circulă şi pentru categoria din care face parte vehiculul condus au fost aplicate 222 sancţiuni contravenţionale în valoare de 24.662  lei.

Lasati un comentariu