Arhiva pentru 7 decembrie 2015
Dezastrul numit Ambulanţa Carei din oraşul lăudat cu peste 200.000 lei din banii careienilor
După 2 mandate consecutive( cu 6 luni lipsă), atât primarul cât şi viceprimarul din Carei se pot lăuda cu un stadion precum cel prezentat în data de 26 octombrie,AICI, cu un Serviciu de Ambulanţă ca cel prezentat în
Mai multe articole
Criterii de integritate impuse liberalilor care vor candida
Luni, 7 decembrie la sediul PNL a avut loc o conferință de presă susținută de către cei doi co-președinți ai PNL Satu Mare, Adrian Cozma, respectiv Romeo Nicoară și de deputatul Andreea Paul. În cadrul întâlnirii cu presă aceștia au declarat că criteriile de integritate pentru cei care
Fără apă la robinete miercuri
Noi întreruperi în furnizarea de apă potabilă la Carei ne sunt semnalate de Apaserv Satu Mare. Din păcate, niciun comunicat pentru situaţia în care se află mun.Carei unde lucrările Masterplanului implementat de Apaserv Satu Mare lasă consumatorii finali fără racordarea la lucrarea de
Republica de la Carei loveşte din nou.Primăria Carei nu respectă Hotărârile Consiliului Local
Şedinţa extraordinară din data de 7 decembrie 2015 a durat doar 30 de minute, dar a fost una deosebit de atractivă şi interesantă. Au ieşit la lumină noi şi noi dovezi despre degringolada din Primăria din Republica de la Carei. Astăzi vă prezentăm un abuz în serviciu. Pe zi ce trece
Premii pentru careieni la Cupa 1 Decembrie Satu-Mare
Săptămâna trecută a avut loc Cupa 1 Decembrie la tenis de masă organizată de LPS Satu Mare, unde au participat peste 80 de sportivi din : Zalău, Salonta, Marghita, Carei și Satu Mare. Sportivii de la Clubul Copiilor -TAPO Carei au obținut urmatoarele rezultate: categoria 6-7 ani : Comiati
Maşini pe lemne în loc de benzină
În condiţiile crizei economice şi ale creşterii preţului combustibilului, ucrainienii caută alternative pentru maşinile lor şi, astfel, tot mai mulţi şoferi îşi transformă vehiculele ca să funcţioneze pe lemne, salvând, astfel, banii pe care i-ar da pe benzină – în condiţiile în
Noaptea minţii la Masterplanul Apaserv de la Carei:.”băgăm în pământ 26 de milioane de lei şi nici un consumator nu va fi racordat!” Video
La ultima şedinţă a Consiliului Local Carei, consilierul Csizmadia Zsolt, angajat la una din firmele care efectuează lucrări pentru extinderea reţelei de apă-canal în mun.Carei, a afirmat că…” băgăm în pământ 26 milioane lei şi nici un consumator nu va fi legat pentru că