Planului de Măsuri al Poliţiei aflat în derulare premergător şi pe timpul Sărbătorilor Pascale

• publicat la: 29 aprilie 2016
Planului de Măsuri al Poliţiei aflat în derulare premergător şi pe timpul Sărbătorilor Pascale

În cursul zilei de 28.04.2016, s-a continuat desfăşurarea de activităţi, pe raza judeţului Satu Mare, în cadrul acţiunilor pe care Poliţia Română le desfășoară premergător Sărbătorilor Pascale. Astfel, poliţiştii Serviciului de Investigare a Criminalităţii Economice, ai Serviciului de Ordine Publică şi poliţiştii rutieri, au acţionat  în vederea asigurării unui climat corespunzător de ordine şi siguranţă publică,  pentru verificarea legalităţii activităţilor comerciale şi pentru prevenirea şi combaterea cauzelor generatoare de accidente.

În cadrul acţiunilor desfăşurate de structurile de poliţie economică şi de ordine publică a fost urmărită respectarea legislaţiei ce reglementează deţinerea, transportul şi comercializarea produselor accizabile.

În urma activităţilor desfăşurate, poliţiştii au aplicat 11 sancţiuni contravenţionale,  în valoare de 2 600 lei, pentru fapte care  contravin legislaţiei privind protejarea populaţiei împotriva unor activităţi de producţie, comerţ sau prestări de servicii ilicite. Pe lângă sancţiunile contravenţionale aplicate, ca măsură complementară a fost dispusă şi confiscarea a 294 pachete de ţigări de provenienţă ucraineană, 36 litri de alcool deţinut fără documente de provenienţă, precum şi suma de 325 lei, identificată ca surplus în casa de marcat a unei societăţi comerciale.

Tot ieri, poliţiştii din cadrul Serviciului de Ordine Publică cu atribuții pe linia pazei şi a sistemelor de securitate, au efectuat controale care vizează modul de respectare a prevederilor legale privind paza obiectivelor, bunurilor, valorilor şi protecţia persoanelor, cu personal de pază propriu sau prin societăți specializate de pază.

Pentru abaterile constatate au fost aplicate 5 contravenţii în valoare de 400 lei.

Exemplu:  În jurul orei 12.00, cu ocazia unor activităţi de verificare a respectării prevederilor legale privind manipularea, depozitarea şi transportul de bunuri şi valori de către deţinătorii acestora şi prestatorii de servicii, la  o sucursală bancară din Satu Mare, a fost identificat agentul de securitate  Ioan M., de 41 ani din localitatea Doba, angajat al unei societăţii specializate de pază, care se afla în serviciul de pază şi apărare a transportului de valori, în timp ce se afla sub influenţa băuturilor alcoolice. În prezenţa ofiţerului de securitate bancară a fost luata măsura de înlocuire a agentului de pază transport valori, care a fost sancţionat contravenţional, fiindu-i totodată ridicată arma de serviciu şi muniţia aferentă.

Poliţiştii rutieri continuă acţiunile pentru prevenirea şi combaterea principalelor cauze generatoare de accidente de circulaţie pe raza judeţului.

Pentru neregulile depistate în trafic poliţiştii au aplicat 165 sancţiuni contravenţionale. Valoarea amenzilor aplicate depăşeşte suma de 25 000 de lei.

Ca măsură complementară poliţiştii au reţinut, în vederea suspendării dreptului de a conduce, 4 permise de conducere şi au retras 6 certificate de înmatriculare, pentru abateri ca depăşirea limitei maxime de noxe admisă sau I.T.P. expirat.

Exemplu: În jurul orei  19,30 poliţiştii rutieri din Livada, l-au identificat in trafic pe DN 19, pe numitul Gavril I., de 38 ani din comuna Turulung,  care a condus o autoutilitară pe care avea aplicate placuţe de înmatriculare provizorii şi pentru care avea autorizaţia de circulaţie expirată.

În cauză s-a întocmit dosar penal pentru săvârşirea infracţiunii de punerea in circulaţie pe drumurile publice a unui autovehicul neînmatriculat.

Lasati un comentariu