Prefectul de Bihor a „demis” 127 primari şi consilieri traseişti, care candidează pe 5 iunie pentru alt partid decât în 2012

• publicat la: 13 mai 2016
Prefectul de Bihor a „demis” 127 primari şi consilieri traseişti, care candidează pe 5 iunie pentru alt partid decât în 2012

Prefectura Bihor a anunţat vineri, printr-un comunicat de presă, că prefectul Claudiu Pop „a emis în perioada 11-12 mai 2016 un număr de 60 de ordine, pentru 54 de consilii locale, prin care a constatat încetarea de drept înainte de expirarea duratei normale, a mandatelor de consilier local pentru un număr de 123 de consilieri locali la nivelul judeţului Bihor”.

Conform aceleiaşi surse, în data de 10 mai 2016 s-au emis şi „4 ordine prin care s-a constatat încetarea mandatelor a 4 primari, înainte de expirarea duratei normale, şi anume pentru primarii comunelor Bulz, Criştioru de Jos, Pietroasa şi Sâmbăta”, care şi-au schimbat partidul în cursul acestui an.

Primarul comunei Bulz, Augustin Sărăcuţ, a fost ales în 2012 în calitate de reprezentant al PNL, însă anul acesta s-a înscris în PSD, edilul din Criştiorude Jos, Fănel Tulvan şi-a obţinut mandatul în numele PSD, dar a trecut la PNL, cel al comunei Pietroasa, Cornel Pîlea, a fost ales în 2012 ca reprezentant al PC, dar în 2014 a trecut la PSD, iar din martie anul acesta la PNL, în timp ce primarul comunei Sâmbăta, Mircea Carţiş, s-a alăturat ALDE după ce acum patru ani fusese ales ca reprezentant al PSD.

integral pe ebihoreanul.ro

 

comentarii

de csongor la 13 mai 2016 - 12:57

hotarat om!

de Horia Mărieș la 13 mai 2016 - 21:20

Sincer, n-am știut de chestia asta: „Art. 9 alin. 2 din Legea 393/2004 privind statutul aleşilor locali (potrivit căruia „Calitatea de consilier local sau de consilier judeţean încetează de drept, înainte de expirarea duratei normale a mandatului, în următoarele cazuri: (…)lit. h^1) pierderea calităţii de membru al partidului politic sau al organizaţiei minorităţilor naţionale pe a cărei listă a fost ales”, precum şi 12 alin. 3 din Legea 393/2004 privind statutul aleşilor locali care stipulează că: „În cazul prevăzut la art. 9 alin. (2) lit. h^1), în termen de 30 de zile de la data sesizării partidului politic sau a organizaţiei cetăţenilor aparţinând minorităţilor naţionale pe a cărei listă consilierul local sau consilierul judeţean a fost ales, prefectul constată, prin ordin, încetarea mandatului consilierului local sau judeţean înainte de expirarea duratei normale a acestuia şi declară vacant locul consilierului local sau judeţean”,

Sper ca aceste afirmatii din ebihoreanul.ro să fie cele corecte, eu oricum n-am răbdare să-mi pierd vremea și să le verific.

În cazul in care afirmațiile sunt corecte, poate n-ar fi de loc rău ca domnul recent instalat Radu Bud in fruntea Instituției Prefectului S.M. să aplice legea 393/2004 și in județul Satu Mare, INCLUSIV pe la CL Municipiul Carei. Doar așa, de kukubau, nu de altceva.

Lasati un comentariu