Festival de lăută la Cetatea Neamțului
Festivalul de lăută din Cetatea Neamț ajunge anul acesta la cea de-a șasea ediție, având ca oaspeți în perioada 19-21 august muzicieni ai pleiadei de lăutiști din România: Claudiu LOBONȚ & Olivia IANCU și Costin SOARE (București), dar și din Italia: renumitul lautist Massimo MARCHESE. Sala Sfatului din semeața cetate de hotar așteaptă melomanii de la ceasurile 7 ale serii cu concerte de lăută și recitaluri de poezie medievală.
Stihurile vremurilor de mult apuse vor prinde viață între zidurile cetății de hotar grație jupânițelor din Ordinul Mușatinilor (Ținutul Rădăuților) și domnițelor din Ordinul Basarabilor (Klausenburg).
Deschiderea acestui vector de turism cultural va avea loc vineri, 19/8/2016, cu începere de la ora 16.00 în Sala Sfatului din Cetatea Neamț (situată pe Culmea Pleșului) la conferința de presă dedicată Festivalului de laută din Cetatea Neamț ce va începe în aceeași zi, la apus de soare.
La această ediție va debuta și Academia de Lăută ce va fi găzduită tot de Cetatea Neamț și care va oferi în cele trei zile de festival sesiuni de cursuri de inițiere în tehnica lăutei și cunoaștere a vastului repertoriu scris pentru lăută. Cuhniile și Iatacul Domnițelor vor oferi liniștea necesară tinerilor chitariști români (elevi și studenți) ce participă la aceste cursuri ce constituie o premieră în România. Deasemenea, tot în cadrul Academiei de Lăută, luni 22/8/2016, va fi organizat un masterclass realizat de dott. Massimo MARCHESE pentru muzicienii români cu nivel avansat de studiu al lautei.
Manifestarea, organizată sub patronajul Ministerului Culturii şi Patrimoniului Național de Centrul Cultural PETRE ȚUȚEA, Societatea Română de Lăută, Consiliul Județean Neamț și Complexul Muzeal Județean Neamț și găzduită la ceas de seară de unica fortificaţie medievală de hotar păstrată și restaurată din Moldova, este deschisă publicului în fiecare an, în al treilea sfârșit de săptămână al lunii august.
I bog te veselit. Amin. … căci ne vedem curând la festival.