Pagina principala / Opinii / Samsarii din România au transformat retrocedările în sursă de profit

Samsarii din România au transformat retrocedările în sursă de profit

Conform DEX ’98 ‘samsar’ înseamnă mijlocitor în afaceri negustorești; misit. Figurativ, este o persoană care face din orice lucru obiect de negoț, un om care trafică toate. – Uneori având și intelesul de geambaș vestit la oboare, de codoș, de barâșnic, de telal, de comisionar, etc. Din turcescul simsar, bulgărescul samsar.

Nu rezonez cu afirmația facuta în titlul articolului publicat în acest ziar online la data de 24 august 2017 și anume că “Transilvania (este) retrocedată nelegal”. Corect ar fi fost dacă s-ar fi titrat că doar o parte din Transilvania este retrocedată nelegal  și nu toată Transilvania.

Subiectul este foarte mult dezbătut. Nu o să intru în detalii. Amintesc aici doar că este vorba, printre multe altele, și de problema “optanților”.

In Tratatul de la Trianon se spunea clar că persoanele imperiului austro-ungar pot opta pentru ce cetăţenie doresc, faţă de ţările ce îl compuneau. Acestora li s-a spus optanţi. În România, majoritatea optanţilor maghiari au ales cetăţenia maghiară, şi statul român a avut mai multe procese pe această temă, inclusiv la Curtea de Arbitraj din Paris. Din moment ce optanţii alegeau cetăţenia maghiară, ei îşi pierdeau proprietăţile din ţară, după cum era şi firesc, cu condiţia ca România să le plătească optanţilor maghiari despăgubiri pentru părţile expropriate. Deci, optanţii care alegeau cetăţenia maghiară renunţau la proprietăţile lor din România şi statul îi despăgubea. România era bogată pe atunci, şi Brătianu, ca să fie sigur că acest conflict se va şterge, a spus că pe lângă sumele decise la Paris, România va da încă 10% ca răscumpărare maghiarilor. Pentru asta, România a plătit, din 1927 şi până în 1934, sume imense către aceşti optanţi, după unele surse echivalentul a 4,48 tone de aur, plus echivalentul a 87 de milioane de dolari ce trebuiau primiţi de statul român ca despăgubiri de război şi pe care România nu i-a luat, lăsându-i tot în contul plăţilor. Toate aceste pământuri şi proprietăţi au fost luate de statul român pentru a se face reforma agrară a lui Ferdinand, când toţi ţăranii au primit pământ. Acum aproape o sută de ani s-a luat de la cei bogaţi contra unei sume de bani şi s-a redistribuit către ţărani români, maghiari, sași, șvabi, etc., fără deosebire de etnie. Deci, statul român a plătit deja ceea ce, in unele cazuri,se mai retrocedează azi grofilor. Aici am vrut să ajung. Ceea ce s-a plătit atunci, în baza unui tratat şi a unui proces la Paris, astăzi vine a treia sau a patra generaţie a optanţilor şi incearcă sărecupereze de la statul român – ceva ce nu le mai aparţine de drept.

Dar trebuie precizat că samsarii care au transformat retrocedările către urmașii grofilor în sursă de profit sunt de aici, sunt din România și nu din altă parte! Mergeau şi băteau la uşă în Austria sau Ungaria şi spuneau: „Iată, aveţi de recuperat o avere imensă în România! Ne ocupăm noi, contra cost”. Se întorceau apoi în România, se înţelegeau cu un prefect, cu un primar corupt, erau sprijiniţi de putere, şi afacerea era foarte profitabilă. Deşi statul român avea documente în arhive, nu le-au verificat.Au fost zeci de mii de revendicări ce trebuiau rezolvate rapid, cu presiuni de sus, aşa că la comisii s-au luat decizii greşite. În acest context politizat s-au întâmplat lucrurile. A fost şi multă ignoranţă, nu doar corupţie. Ar fi trebuit ca prin lege, arhivele să furnizeze date certe pentru proprietăţi. Dar asta nu s-a întâmplat şi s-a ajuns la paradoxuri precum cel de la Arcuş, unde a apărut un moştenitor din Africa. Nu ştia ungureşte, nu îşi cunoştea nici avocatul până să vină în România, dar el revendica o restituire de 11 milioane de euro! In foarte multe cazuri cei indreptătiți nu au reuşit să recupereze mai nimic din averea familiei, pentru că samsarii au intervenit împotrivă. Sunt cunoscute cazurile celebre cu Hrebenciuc şi Paltin Sturdza şi retrocedarea a 43.000 de hectare în judeţul Bacău (aţi citit bine, patru zeci şi trei de mii), sau deputatul Marko Attila, care se ascunde şi astăzi în Ungaria, fiind urmărit pentru retrocedări abuzive. E de subliniat faptul că multe dintre aceste retrocedări au la bază un fals.

In Transilvania, în zona Careiului, oraşul meu natal, până în anul 1918 marea majoritate a marilor proprietăți agricole, dar nu numai, au aparținut unor familii de grofi. Nu intru de loc aici în detalii istorice, amintesc acum doar două nume cunoscute pe plan local: Contesa Melinda Karolyi si gróful Degenfeld-Schomburg. In acest articol mă voi ocupa doar de cei din familia gróf Degenfeld-Scomburg precum şi de samsarii lor.

Pe portalul oficial al Ministerului Justiției numit Portalul Instanțelor de Judecată din România se pot găsi informatii succinte referitoare la procesele aflate pe rolul instanțelor Judecătoria Carei şi Tribunalul Satu Mare şi in care parte (ca reclamant, pârât sau intervenient) a fost un membru al familiei Degenfeld-Schomburg. Printr-o căutare (search) simplă, se pot găsi in total 20 de spețe, dintre care un număr de 13 dosare s-au aflat pe rolul Judecătoriei Carei, iar alte 7 pe rolul Tribunalului Satu Mare.

In ordine cronologică, primul dosar pe care l-am găsit pe portal, cel inregistrat la data de 24.09.2007, il avea ca parte pe “Grof Degenfeld Miksa”. Citarea pe acest nume este cel puțin ciudată, fiindcă de fapt Gróf Degenfeld-Schomburg Miksa Kristóf (n. 1766 Eybach bei Geislingen – d. 1816 Ardusat) a fost membrul familiei aristocratice maghiare (familie menționată documentar de prin anul 1257) care s-a stabilit in Transilvania. La inceput familia lui Miksa Kristóf a locuit in Cluj in imobilul adus ca zestre in căsnicie de sotia Teleki-Szek Anna (n. 1780 Cluj – d. 1841 Cluj). Apoi familia a cumpărat o moşie in satul Ardusat, jud. Maramures şi a construit un castel acolo.

Ulterior, in dosare apare fiind citat sub diferite prenume, nepotului grofului Degenfeld-Schomburg Miksa şi anume Degenfeld-Schomburg Paul sau, mai pe larg, Paul Francisc Augustin Cristof (Pál Ferenc Ágost Kristóf , nascut in 1924 la Cluj), căsătorit cu Anna Huberta zu Salm-Salm (născută in 1935).

La inceput, in anul 2007, in dosarele amintite, Degenfeld-Schomburg Paul, pe atunci in varstă de 83 de ani, a fost reprezentat in instanțele Judecătoria Carei si Tribunalul Satu Mare de samsarul numit Waller Iuliu.

Despre acest Waller Iuliu se cunoaşte în mod cert faptul că inainte de 1989 a lucrat in municipiul Gherla, judetul Cluj, la Cooperativa de Consum Gherla. Cu ce se ocupa acesta şi de unde a făcut rost de primii bani albi pentru zile negre in zorii noii democratii aflate incă in faza de scutece, nu este greu de aflat şi de dedus. Rezultă din lecturarea pe web a unor ziare apărute de-a lungul vremii in Cluj-Napoca. De exemplu, citez: “Imediat după revoluția din decembrie 1989, in România, ca şi la Gherla, au inceput să sosească camioane intregi cu ajutoare.Din Franta, Germania, Austria, Elveția, Suedia, Danemarca, Olanda, Italia, oameni inimoşi şi asociații de caritate, au simțit că trebuie să fie alături de românii care au avut parte de lipsuri in timpul regimului comunist.Maşini incărcate cu alimente, haine şi bunuri de larg consum au sosit periodic in oraş, la primărie, şcoli sau biserici.Intr-un proces verbal al unei şedinte a conducerii primăriei Gherla din data de 9 noiembrie 1990 se menționa:„In vederea inventarierii ajutoarelor aflate in stoc la sediul primăriei, de la fostul CPUN Gherla, se stabileşte a se inventaria până la data de 14.XI a.c. de către următoarea comisie: (…), Waller Iuliu – Cooperativa de Consum. Intr-un proces verbal din 23 noiembrie 1990, citat de viceprimarul de la acea vreme, Romulus Mîrza, se scria că „în oras circulă diferite zvonuri cu privire la modul de distribuire a ajutoarelor, că au fost sustrase, furate şi date la persoane care nu erau nevoiaşe”. Clar ca bună ziua. Se fura şi pe atunci.

Nu ştiu cum a ajuns să-l reprezinte samsarul Waller Iuliu prin instanțe pe Degenfeld-Schomburg Paul Francisc Augustin Cristof. Cert este că cine se aseamănă se adunăşi că acum cca. 20 de ani, in instanțele clujene existau peste 20 de procese in care Degenfeld-Schomburg Paul, născut la Cluj, domiciliat la Munchen, avandu-l ca mandatar pe Waller Iuliu, era parte in dosare de restituire a diferitelor imobile din Cluj-Napoca. De asemenea, cereri şi procese similare au mai avut loc şi in Satu Mare, Baia Mare şi Târgu Mureş. Degenfeld-Schomburg făcea solicitări de restituire a unor imobile care au aparținut familiei contesei palatine Maria Susanne Loysa von Degenfeld (sic!). [Maria Susanne Loysa von Degenfeld (n. 28 noiembrie 1634, Straßburg – d. 18 martie 1677, Castelul Friedrichsburg, Mannheim) a fost o contesă palatină (din 1667). Ea a fost damă de curte, amanta şi ulterior soția prințului palatin Karl I. Ludwig (Pfalz) (1618-1680) fiul lui Friedrich V. (Pfalz) si al printesei Elisabeta de Bohemia (Elisabeth Stuart). Prințul va avea 13 copii cu Marie Luise, dintre care numai opt au rămas in viață. Ea moare la data de 18 martie 1677, la naşterea celui de-al paisprezecelea copil.]

In mod bizar si neunitar, Degenfeld-Schomburg Paul a reuşit să câstige retrocedarea unor imobile şi, la un moment dat, a reuşit să obțină de la judecători sentinte favorabile. In centrul Clujului, pe strada Universității, a reuşit sa obțină aproape o clădire intreagă, iar in Baia Mare municipalitatea l-a despăgubit pentru un ansamblu de imobile avand suprafata de 1636 mp. (Vezi Hotărarea nr.445/A/1997 a Consiliului Judetean Maramureşde unde rezultă că s-au acordat despăgubiri băneşti pentru spațiile cu destinație de locuinte şi pentru teren in valoare de 749.975.760 lei, despăgubiri care au fost ridicate de petent de la sucursala B.C.R. Gherla conform ordinului de plată nr. 6990 din data de 15 noiembrie 2001; vezi şi H.C.L. nr.613/2002 Primăria Municipiului Baia Mare.

In contex, ziarele clujene au mai scris şi despre faptul că după ce a inceput să aibă succes în obtinerea proprietăților, Degenfeld-Schomburg Paul s-a asociat cu Albert Attila in cadrul societății imobiliare SC Deal Proprietăti SRL din Târgu Mures, inființată in anul 2007. A. Attila este coproprietarul afacerii cu medicamente SC Bio Eel SRL, una dintre cele mai mari societăți româneşti din acest domeniu. Este de remarcat că după ce Degenfeld-SchomburgPaul a recaştigat majoritatea proprietăților imobiliare cerute cu ajutorul lui Waller Iuliu, partenerul său de afaceri a estimat pentru SC Bio Eel SRL o cifră de afaceri de câteva milioane de euro.

Nu stiu din ce motiv s-a rupt la un moment dat, prin anul 2012, la Judecătoria Carei si la Tribunalul Satu Mare, căruța trasă de samsarul Waller Iuliu pentru Degenfeld-Schomburg Paul. Cert este că samsarul Waller Iuliu nu a câştigat nici un proces pentru descendentul grofilor Degenfeld-Schomburg. Cert este că samsarul Waller Iuliu nu este de loc de plâns, fiindcă de fapt a reuşit să transforme retrocedările în sursă de profit,aşa cum rezultă de altfel şi din unele documente recente, semnate de Emil Boc ca primar al Municipiului Cluj-Napoca (Vezi Autorizație de construire nr. 1905/20.10.2016 şi Autorizație de construire nr. 102/09.02.2017).

După anul 2012, la instanțele Judecătoria Carei şi Tribunalul Satu Mare, interesele domnului Degenfeld-Schomberg Paul, atunci în vârstă de 88 de ani, au inceput sa fie apărate de un foarte priceput samsar local care a mai avut de-a face cu astfel de spețe, care avea deja o vastă experiență in relațiile de socializare şi de afaceri dubioase cu familiile de grofi scăpătați şi puşi pe căpătuială. In plus, noul samsar era şi foarte bine poziționat în putreda politichie locală, fiindcă în perioada 2004 – 2016 a fost consilier județean din partea UDMR Carei, deci şi în vremurile minunate în care hățurile Consiliului Județean Satu Mare erau trase de  Adrian Stef şi Mircea Govor.

Pe scurt şi ca să nu mai întind mult pelteaua, este cert că nici noul samsar nu a câştigat nici măcar un singur proces la instanțele Judecătoria Carei si Tribunalul Satu Mare pentru clientul Degenfeld-Schomburg Paul. Cert este însă că nici actualul samsar nu este de loc de plâns, fiindcă de fapt a reuşit să transforme retrocedările în sursă de profit, asa cum rezultă şi din ultima declarație de avere datată 26.10.2017 si care poate fi consultată pe portalul public al unei unități administrative locale.

Uneori, când mai ajung (destul de rar) prin oraşul meu natal Carei, mi se mai pune şi câte o întrebare intelectuală de genul: “Aveţi o problemă cu maghiarii? Vi se pare că jefuiesc Transilvania, bucată cu bucată?” Răspunsul meu a fost acelaşi de fiecare dată: “Nu, nu am absolut nici o problemă cu maghiarii. Am o problemă cu nedreptatea.”

Horia Mărieş

comentarii