Corneliu Balla comemorat la Carei. Bunicul său a participat la Marea Adunare de la 1 Decembrie 1918

• publicat la: 18 aprilie 2018
Corneliu Balla comemorat la Carei. Bunicul său a participat la Marea Adunare de la 1 Decembrie 1918

Cu ocazia împlinirii a 88 de ani de la nașterea scriitorului Corneliu Balla, Direcția de Cultură și Sport a Municipiului Carei în colaborare cu Biblioteca Municipală Carei au organizat cea de-a doua ediție a acțiunii intitulate „Itinerarul cultural Corneliu Balla”. Evenimentul s-a desfășurat miercuri, 18 aprilie 2018, începând cu ora 11.15 și a constat în parcurgerea unui traseu și oprirea în câteva locații care au avut legătură cu viața scriitorului.

Participanții au pornit de la placa memorială amplasată pe blocul unde a locuit scriitorul, în cartierul Republicii din municipiul Carei, au depus o coroană de flori, au poposit apoi la Liceul Agroindustrial, actualul Liceu romano-catolic „Josephus Calasantius”, instituția unde a predat ca profesor de limba și literatura română și la Biblioteca Municipală, unul dintre locurile sale preferate, loc pe care l-a denumit într-una din dedicațiile de pe un volum „a doua casă”. In acea perioada Biblioteca Municipala era in incinta castelului Karolyi.

Itinerarul s-a încheiat în apropierea Parcului Dendrologic din Carei cu un scurt recital de poezie din creația scriitorului.

Au recitat poezii din creația lui Corneliu Balla: Bogdan Luca, Varga Ligia, Lazăr Amarillis, Bianca Cădar, Petrișor Cristina, Graz Denisa, elevi în clasa a VI-a A la Școala Gimnazială „Vasile Lucaciu” din Carei. La fiecare locație amintită, Nicoleta Latiș și Adrian Ștefănuți au rostit câteva cuvinte despre Corneliu Balla.

Pe gardul care înconjoară Parcul Dendrologic din Carei a fost amplasate două panouri cu planșe care conțin date biografice despre Corneliu Balla, fotografii și șase creații poetice ale acestuia, astfel, timp de câteva zile cei care vor trece prin această locație vor putea citi poeziile și își vor putea aminti de acesta. La eveniment au participat alături de organizatori și un grup de elevi din clasa a VI-a A de la Școala Gimnazială „Vasile Lucaciu” din Carei, alături de doamna profesoară de limba și literatura română, Graz Gabriela.

Corneliu Balla a fost un reprezentant de seamă al culturii careiene. S-a născut la 11 aprilie 1930, la Olosig, județul Bihor.  Tatăl său, născut la Moftinu Mic,  a fost notar comunal iar mama sa, Margareta Gabriela Raţiu s-a născut la Istrău în familia dascălului local Ioan Raţiu.  Bunicul lui Corneliu Balla, Ioan Raţiu, s-a numărat printre membrii fondatori ai băncii româneşti din Sanislău, Arina, ce a luat fiinţă la 25 iunie 1906 şi a fost delegat ca reprezentant al Reuniunii învăţătoreşti sătmărene să participe la Marea Adunare de la 1  Decembrie 1918 de la Alba Iulia.

După căsătoria Margaretei Raţiu cu Leontin Balla , familia s-a stabilit la Olosig, Bihor.

Corneliu Balla a  fost cunoscut sub pseudonimul literar Gabriel Rațiu. Traducător de excepție, publicist și poet, a debutat editorial cu volumul “Logosclipuri” (2001), la editura Dacia. A urmat volumul “Jugul cel blând”, în anul 2003, iar în 2008 i-a fost publicat post mortem volumul “Zarca”.  Corneliu Balla a fost arestat pentru prima dată în 23 mai 1948, de pe băncile şcolii româneşti din Beiuş, fiind condamnat de Tribunalul militar Cluj  la 1 an şi 6 luni închisoare corecţională şi 3 ani interdicţie corecţională pentru activitate în cadrul Frăţiilor de Cruce. A trecut apoi pe la Securitatea din Beiuş,închisorile din Oradea, Cluj, Aiud, Târgşor.

Înainte de prima sa arestare, în perioada 22-24 aprilie  1948, Corneliu Balla  scrie poemul său despre AVRAM IANCU, cu gândul trimiterii sale la un concurs naţional de poezie anunţat pentru vara acelui an. N-a fost să fie. Manifestările cultural patriotice ale elevilor beiuşeni de la acea dată au fost supărătoare pentru regimul de atunci şi au dus la arestarea  sau exmatricularea celor ce au participat. Poemul Avram Iancu a fost aşternut pe hârtie la vârsta marilor idealuri, într-o perioadă în care tineretul României nădăjduia că va învinge.

,,Gem stâncile la Vidra şi -n alte părţi, adânc.

Unj om şi-un cal pe strâmtele cărări se opintesc la deal.

Desagii cu necazuri şi mălai se leagănă-n oblânc.

Stâncile trosnesc şi apele cântă bocind.

Suliţa brazilor şi-a înfipt căutătura scotocind apele înaltului

rătăcind ca o jalbă pe treptele curţii împăratului……

….

În sate împrăştiate pe culmi

ferecate în văi

oameni se zbat,se îneacă.

Abia de răzbat credinţe, speranţe printre bordeie.

Veşti bune să-ţi deie abia dacă vin

drumeţii ce pleacă.

Moţii scrâşnesc şi rabdă.

le otrăveşte boarea nopţii sudoarea.

sudalme se înăbuşe.

grofi…Dumnezei…

(…..)

Un chip luminos…Libertatea.

Furtuna de-acum s-a născut.

Numele ei a crescut în fiece frunză

în fiece piatră

în orice potecă

şi-n oricare om.

Avram Iancu…Avram…e hram

Învierii noastre de apoi

pornită cu Iancu

Purtată de noi….

 

Corneliu Balla a încetat din viață în 24 iunie 2006.

Lasati un comentariu