În curând lansarea volumului „Ardealul pământ românesc”

• publicat la: 23 octombrie 2018
În curând lansarea volumului „Ardealul pământ românesc”

În Anul Centenar Asociaţia Codrenii  pregăteşte un eveniment deosebit şi anume o reeditare a volumului  ,,Ardealul pământ românesc,,  autor Milton Lehrer.

Codrenii au cumpărat drepturile de autor şi au reuşit reeditarea ei. Surpriza constă în faptul că volumul va fi tradus în mai multe limbi de circulaţie internaţională.

Ionel Costescu şi Marin Săvianu, preşedintele şi vicepreşedintele de la Asociaţia Codrenii ne vor informa  din timp despre data la care va avea loc lansarea noii ediţii a volumului amintit.

Asociaţia Codrenii  a fost prezentă la Carei cu ocazia Adunării Generale ASTRA din octombrie 2017 prilej cu care au prezentat un produse tradiţionale din zona Codrului.

„Îmi permit să afirm şi să susţin că, la ora actuală, toţi evrei din România au un statut privilegiat, indiferent dacă au făcut ceva pentru romani sau împotriva lor, cu excepţia lui MILTON G. LEHRER care a fost unul dintre cei mai buni şi mari avocaţi internaţionali ai drepturilor românilor ardeleni din toate timpurile.” – Corneliu Florea

 

Buletin de Carei

Lasati un comentariu