Avocat Eva Mărginean din Baroul Satu Mare pierde în fața inginerului mecanic Daniela Ciută

• publicat la: 3 martie 2020
Avocat Eva Mărginean din Baroul Satu Mare pierde în fața inginerului  mecanic Daniela Ciută

Un avocat din Baroul Satu Mare se face de râs la Judecătoria Carei pentru că nu știe să numere decât până la 90. Termenul legal pentru depunere de plângeri penale împotriva unor materiale apărute în presă este de 90 de zile dar avocatul careian Eva Mărginean, consilier județean UDMR,  nu a mai reușit să numere  și celelalte zile scurse de la data apariției materialului din Buletin de Carei și până la trimiterea plângerii către Parchetul de pe lângă Judecătoria Carei. Nu a reușit nici să facă dovada faptului că deținea în mod legal spațiile considerate a fi sediu profesional și pe care a considerat că le-am ,,violat,,. A dat însă fuga fuguța la consilierul primarului evazionist pentru a-i face cronică favorabilă pe blogul său, mincinoasă dar favorabilă.

Astăzi după masă s-a afișat pe pagina judecătoriei Carei sentința în procesul deschis de avocata Eva Mărginean de la Baroul Satu Mare  împotriva administratorului Buletin de Carei, inginer mecanic Daniela Ciută. Am fost acuzată că aș fi pătruns în sălile de la Castel în care își desfășoară activitatea Fundația Grof Karolyi Sandor. Nu era mai simplu să se verifice înainte camerele video de supraveghere din Castel și să se urmărească cine a intrat în acele săli? Poate nevoia de publicitate sau doar hărțuirea împotriva celor care poartă numele de Ciută să fi stat la baza unei astfel de plângeri penale….

Sentința dată de Completul de Judecată  atestă fără drept de apel faptul că plângerea avocatei Mărgineanu Eva împotriva mea este total nefondată și obligă petenta la plata sumei de 200 lei reprezentând cheltuieli judiciare.

La data de 28 decembrie 2018, avocata în cauză care este și consilier județean UDMR,  a trimis Parchetului de pe lângă Judecătoria Carei o plângere prin care mă acuza de violare de sediu profesional al Fundației al cărei reprezentant este, Fundația Grof Karolyi Sandor. Singura probă depusă era un articol în care apăreau imagini cu sălile considerate de ea ca fiind sediul profesional al fundației la data respectivă! La finalul plângerii menționa că va depune și alte probe în caz de nevoie.

Din 28 decembrie 2018 și până la data de 2 martie 2020 nu a mai fost în stare să depună nici o altă dovadă și nici să aducă vreun martor care să susțină acuzațiile sale.

După cercetările efectuate de către Poliția Municipală Carei prin Serviciul de criminalistică, Parchetul de pe lângă Judecătoria Carei a dat în data de 23 aprilie 2019 NUP plângerii penale depuse de av. Mărginean din moment ce acuzațiile ei nu s-au confirmat.

Nemulțumită de răspunsul primit a contestat în 23 mai  soluția dată de Parchet. La data de 10 iunie 2019 a primit aceeași soluție la plângerea sa penală. Așa că a recurs și la varianta acționării în instanță. Ca să se facă de râs și în public.

Avocata și-a permis să mă acuze de complicitate cu angajate de la Muzeul Județean Satu Mare pentru pătrunderea în sălile pe care ea le considera ca sediu profesional  fără a deține nicio dovadă. Ce absolvent de Facultate de Drept nu știe că trebuie să dovedească concret orice acuzație la adresa cuiva dacă nu vrea să fie acuzat de declarații mincinoase?

Cei care cunosc calendarul, în speță lunile din calendar și mă refer la câte zile are fiecare lună, pot socoti cu câte zile peste 90 a depășit plângerea avocatei termenul legal prevăzut. Nu cred să fie cineva care să nu aibă acasă un calendar, mai ales  un avocat cu experiența Evei Mărginean așa că ar fi putut foarte bine să numere  pe zile timpul scurs de la apariția articolului din Buletin de Carei.

http://www.buletindecarei.ro/2018/09/imagini-de-la-castelul-karolyi.html

Avocata Mărgineanu Eva din Baroul Satu Mare a depus pe parcursul procesului, mai exact la data de 24 septembrie 2019, o cerere de solicitare amânare termen pentru a-și angaja …un avocat.  Spre deosebire de avocata  cu experiență, am decis să mă reprezint singură din moment ce știu să mă exprim coerent și la subiect.

În plângerea formulată și semnată în 2018 împotriva ,,Daniela Ciută, proprietar al publicației Buletin de Carei,, se specifică faptul că sediul  Fundației Grof Karolyi Sandor este la adresa str.1 Decembrie 1918 nr.16 ! Dar sălile în care mi se impută intrarea se află într-un imobil situat la adresa str.1 Decembrie 1918 nr.1 și anume Castelul Karolyi!   Totul este scris negru pe alb  de mâna avocatei.

Realizând cu mare întârziere că adresa din plângerea câtre Parchet nu corespunde cu cea reală, avocata Mărginean solicită în data de 23 septembrie 2019 modificarea Statutului Fundației ce cuprinde și schimbarea sediului. Adică a solicitat punerea în curat a adresei oferită Parchetului Carei.

Astfel, abia de la data de 24 septembrie 2019 Fundația Grof Karolyi Sandor are sediul pe strada 1 Decembrie 1918 nr.1 potrivit încheierii 1600 din 2019  de la ședința camerei de consiliu de la Judecătoria Carei. Acesta este motivul pentru care tot cerea amânări ale judecării cauzei.

Fundaţia Grof Karolyi a solicitat spațiu în Castelul Karolyi în data de 24 septembrie 2015.  Solicitarea lor a dus la inițierea unui proiect de hotărâre de către  primarul Kovacs și a intrat pe Ordinea de Zi a ședinței CL din 28 iunie 2015.  Cererea cuprinde menţiunea clară  pentru …”atribuirea unui spaţiu  pentru destinaţie birou,,

Consilierii au votat  în favoarea acordării de spații acestei fundații dar potrivit legii administrației locale, hotărârea trebuia dusă la îndeplinire de cei desemnați, fapt care nu a fost pus în practică. Astfel că pentru spațiile aprobate de către consilieri nu a fost întocmit nici contract și nici proces-verbal așa acum se procedează legal.

Nici în anul 2019 nu exista încă contract încheiat de către Primărie cu fundația respectivă, fapt recunoscut chiar de primarul în funcție printr-o adresă solicitată de consilierul Ciută.

În calitate de consilier pe parcursul mai multor mandate, avocata trebuia să fie bine documentată în ce privește punerea în practică a hotărârilor Consiliului Local.

O simplă plângere prealabilă depusă la Parchetul de pe lângă judecătoria Carei a scos la iveală mai multe nereguli din administrația locală precum și din cadrul unor fundații care beneficiază de favorurile conducerii orașului.

Vorba românului, prostia și domnia se plătesc.

Daniela Ciută

Lasati un comentariu