21 mai – Ziua Poliției Locale

• publicat la: 21 mai 2020
21 mai – Ziua Poliției Locale

În ziua de 21 Mai, începând cu anul 2015, se aniversează Ziua Poliției Locale în România.

Această zi coincide cu o mare sărbătoare religioasă pentru români, Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena. Pentru sătmăreni, poliția locală înseamnă un sprijin deosebit în vederea asigurării măsurilor de ordine publică și îndeosebi a punerii în aplicare a hotărârilor autorităților deliberative, cu aplicabilitate în unitățile administrativ-teritoriale pe care le gestionează. Structurile de poliție locală din județul Satu Mare au făcut pași importanți în procesul de modernizare și restructurare a atribuțiilor funcționale și de reconfigurare a rolului și locului în societatea noastră.

Reprezentând o instituție de bază pentru comunitățile locale pe care le deservește, a cunoscut o dezvoltare continuă, consolidându-și, totodată, relația cu celelalte instituții ale statului, fapt concretizat și prin atribuțiile conferite în actuala criză sanitară.

Sărbătorirea azi a polițiștilor locali vine într-un context cu totul special, dar istoria ne arată că, la fel cum Împăratul Constantin a câștigat lupta contra răului, sub mesajul ” Hoc Signo Vinces”, așa vom trece cu bine și noi de actuala criză, prin credință, eforturi comune și solidaritate.

Dorim pe această cale să vă mulțumim pentru eforturile depuse în interesul cetățenilor din județul Satu Mare, pentru buna colaborare cu structurile de ordine publică ale Ministerului Afacerilor Interne, să vă urăm sănătate și putere de muncă pentru apărarea drepturilor și libertăților fundamentale cetățenești.

La mulți ani!
Instituția Prefectului-județul Satu Mare

Ziua  Poliției Locale găsește unitatea de la Carei cu conducere  nouă. Ioan Ecsedi s-a pensionat cu data de 1 mai 2020 iar în locul său a fost numit Nicolae Suciu. Pentru postul de conducere  nu a fost  organizat concurs de către Primăria Carei. Ultimul concurs  organizat a fost anulat după ce Mircea Bumb s-a clasat pe primul loc. De atunci se fac doar numiri directe de către conducerea Primăriei Carei. La data de 5 mai 2020, în Sala Festivă de la Primăria Carei, în plină Stare de Urgență, a fost organizată o ceremonie festivă pentru investirea noului director.

Lasati un comentariu