Reguli privind însoțirea animalelor în circulația pe drumurile publice

• publicat la: 3 iunie 2020
Reguli privind însoțirea animalelor în circulația pe drumurile publice
  • Animalele de povară, de tracțiune ori de călărie, precum și animalele în turmă nu pot fi conduse pe autostrăzi, pe drumurile naționale, în municipii și orașe, precum și pe drumurile la începutul cărora există indicatoare care le interzic accesul.
  • Atunci când circulă pe drumurile publice pe care le este permis accesul, turmele trebuie împărțite în grupuri bine separate între ele pentru a nu îngreuna circulația celorlalți participanți la trafic, fiecare grup având cel puțin un conducător.
  • Atunci când sunt conduse pe drumul public, animalele și însoțitorii acestora trebuie să circule pe acostamentul din partea stângă a drumului, în sensul de mers, iar când acesta nu există, cât mai aproape de marginea din stânga a părții carosabile.

 

  • Conducătorul de animale de călărie este obligat:

a) să conducă animalele astfel încât acestea să se deplaseze pe acostament, iar în lipsa acestuia cât mai aproape de marginea din partea dreaptă a drumului;

b) să nu lase animalele nesupravegheate pe partea carosabilă sau în imediata apropiere a acesteia;

c) de la lăsarea serii până în zorii zilei să poarte îmbrăcăminte cu elemente fluorescent-reflectorizante;

d) să traverseze drumul public prin locurile permise pietonilor numai după ce s-a asigurat că o poate face fără pericol;

e) să semnalizeze schimbarea direcției de mers spre stânga prin ridicarea în plan orizontal a brațului stâng, iar oprirea prin balansarea brațului drept.

 

  • Persoanele care conduc animale izolate sau de povară sunt obligate:

a) să se deplaseze pe acostament, iar în lipsa acestuia, cât mai aproape de marginea din partea dreaptă a carosabilului;

b) să conducă animalele numai pe partea din dreapta lor, cu ajutorul unei legături care nu poate avea o lungime mai mare de 2 metri;

c) să asigure deplasarea animalelor înșiruite și legate unul în spatele altuia;

d) de la lăsarea serii până în zorii zilei să poarte îmbrăcăminte cu elemente fluorescent-reflectorizante;

e) să traverseze drumul public prin locurile permise pietonilor, numai după ce s-a asigurat că o pot face fără pericol.

 

  • Deplasarea pe drumurile publice a unei turme se face cu respectarea următoarelor reguli:

a) turma trebuie să aibă în față și în spate câte un conducător;

b) pe timpul nopții sau în orice alte situații când vizibilitatea este redusă, conducătorul care se află în fața turmei trebuie să aibă un dispozitiv cu lumină de culoare albă, iar cel din spate un dispozitiv cu lumină de culoare roșie;

c) conducătorii turmei trebuie să ia măsurile necesare ca, pe timpul deplasării pe drum, animalele să nu împiedice circulația celorlalți participanți la trafic;

d) animalele trebuie conduse la pas, pe acostament sau, în lipsa acestuia, cât mai aproape de marginea părții carosabile, astfel încât să nu ocupe mai mult de jumătate din lățimea sensului de mers;

e) la intersecții, precum și atunci când traversează drumul, conducătorii turmei trebuie să acorde prioritate de trecere vehiculelor cu care se intersectează;

f) în deplasarea pe drumurile pe care le este permis accesul, conducătorii turmei sunt obligați să nu lase animalele nesupravegheate.

 

Lasati un comentariu