Prefectura Satu Mare confirmă: chiar și la UAT Carei ședințele Consiliului Local sunt publice

• publicat la: 10 iulie 2020
Prefectura Satu Mare confirmă: chiar și la UAT Carei ședințele Consiliului Local sunt publice

Administrația Kovacs-Keizer-Beko calcă legea în picioare! Am cerut un punct de vedere din partea Instituției Prefectului Satu Mare, nr.6853 din 10 iulie 2020  privind împiedicarea accesului presei și a cetățenilor la ședințele Consiliului Local Carei și ni s-a confirmat că ședințele Consiliului Local sunt publice chiar și la Carei. Potrivit articolului 138, al1 din OUG 57 din 2019.

Nici măcar Guvernul României nu și-a permis să interzică accesul presei la ședințe și nici Parlamentul României chiar în perioada Stărilor de alertă.

Faptul că primarul Kovacs este un evazionist cu acte în regulă și are datorii cu carul la buget nu îi conferă și dreptul de a modifica legile României. Știm că este deranjat de prezența presei pe care nu o poate controla dar mai știm și că Primăria Carei nu este societatea sa personală ca să își permită să scoată afară presa și careienii. A avut parte de 5 societăți de producție mic mobilier dar toate au ajuns falimentare sub administrarea sa.

Kovacs a convocat pentru luni, 13 iulie 2020, o ședință extraordinară a CL cu nu mai puțin de 17 proiecte de hotărâre pe Ordinea de zi și evident, în total dispreț față de prevederile din  cazul unei ședințe extraordinare, a inclus și punctul Diverse.

.

Poate nu se vrea ca să aflăm că orașul va plăti extindere rețea apă-canal pentru a se ajunge la o societate privată ce construiește fabrică de sticlă la Carei? Sau că se împart din nou bani frumoși pentru bisericile din Carei mai puțin pentru biserica românească Sf.Anton de pe strada Independenței?

 

Buletin de Carei,

doar în folosul comunității

 

 

Lasati un comentariu