Arhiva pentru 7 iulie 2020

Rally Raid România, prima etapă, la Satu Mare
În intervalul 10-12 iulie, Satu Mare va găzdui prima etapă a Campionatul Național de Rally Raid România. Organizatorii evenimentului sunt NSM Motorsport împreună cu membrii pasionați de acest sport – gazdele etapelor „TransCarpatic Rally”,”Carpatica Rally Raid”, „Trofeul Carpatica Rally Raid”, „Trofeul
Mai multe articole

În atenția angajatorilor și angajaților
În conformitate cu prevederile art III din Ordonanța de urgență nr.92/2020, angajatorii care în perioada 1 iunie – 31 decembrie 2020 încadrează în muncă, pe perioadă nedeterminată, cu normă întreagă, persoane în vârstă de peste 50 de ani ale căror raporturi de muncă au incetat din

Carei. Apa băltește pe o trecere de pietoni RECENT reabilitată
De ce nu ne place administrația Kovacs-Keizer-Beko? Este foarte simplu! Pentru că nu merită. Pentru că cei trei nu simt nimic pentru comunitatea careiană înafară de a se folosi de ea pentru interesul lor personal. Niciunul dintre proiectele accesate și realizate de-a lungul anilor mandatului

Asalt asupra zonelor cu aflux ridicat de persoane. Peste 50 de societăţi comerciale verificate
La data de 6 iulie a.c., peste 230 de poliţiştii sătmăreni, împreună cu jandarmi, polițiști de frontieră, pompieri și polițiști locali, dar și cu reprezentați ai I.T.M., D.S.P. și D.S.V.S.A., au acţionat în sistem integrat, în centre comerciale și zone adiacente, la unități de alimentație

Au rămas fără permis 10 șoferi
Polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Satu Mare au desfășurat la data de 06 iulie a.c., activități de menținere a unui climat de siguranță rutieră, fiind prezenți pe principalele artere rutiere din județ, ocazie cu care au aplicat peste 90 de sancțiuni contravenționale. Astfel,

Plăci cu însemne naționale pe Primăria Marghita. Doar liderii UDMR Carei nu vor însemnele statului pe plăcile de pe Primăria Carei
Primarul Municipiului Marghita din județul Bihor este dl. Pocsaly Zoltan de la UDMR iar viceprimar este dl.Ioan Lazăr de la PSD. Așa arată plăcile de pe sediul Primăriei Marghita. GALERIE

Campania „Adoptă o carte!”
Direcția de Cultură a Municipiului Carei lansează o campanie de promovare a lecturii și de salvare a cărților, intitulată „Adoptă o carte!”. Campania se va desfășura în perioada 13 iulie – 13 august (în zilele lucrătoare), timp de o lună, astfel că în fiecare zi vor putea fi adoptate

Rămân 66 de vindecări și 8 decese cauzate de coronavirus în județ
La nivelul județului Satu Mare, în data de 07 iulie 2020, cu recomandare de izolare la domiciliu din partea Direcției de Sănătate Publică (DSP) sunt 918 persoane. În carantină instituționalizată nu se mai află nicio persoană. Până în prezent, la Satu Mare s-au înregistrat 66 de vindecări