Arhiva pentru 8 iulie 2020
Careienii spun DA pentru deschiderea Ștrandului Termal
Postam la data de 5 iulie un sondaj de opinie privind deschiderea Ștrandului Termal din Carei concesionat de către Primăria Carei unei societăți private. Buletin de Carei a dat o mână de ajutor Primăriei Carei care se ferește de a purta un dialog constant cu contribuabilii, lipsa de ani de zile a unui program de audiențe fiind deja de notorietate.
Mai multe articole
Antiromânism pe pagini de socializare
Pe paginile de socializare devine tot mai evident faptul că antiromânismul este acceptat iar persoanele care susțin unitatea poporului român, simbolurile și identitatea românească sunt raportate constant pentru ca postările lor să nu ajungă la cititori. Există grupuri întregi cărora
Infracțiuni rutiere, furturi, 6 permise de conducere reținute
Polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Satu Mare au desfășurat la data de 7 iulie a.c., activități de menținere a unui climat de siguranță rutieră, fiind prezenți pe principalele artere rutiere din județ, ocazie cu care au aplicat peste 80 de sancțiuni contravenționale. Astfel,
Expoziția Cornul Abundenței la Carei
,,Expoziția Cornul Abundenței se va deschide pentru public la data de 11. 06. 2020, 17:00. Evenimentul s-a realizat prin colaborarea Muzeului Național de Istorie al Transilvaniei din Cluj-Napoca, care a pus la dispoziția Muzeului Județean Satu Mare cele mai spectaculoase piese de vestimentație
Carei. O altă clădire lăsată pradă degradării
O altă clădire de patrimoniu se degradează sub muntele de nepăsare al actualei administrații locale. Trio-ul Kovacs Keizer-Beko a ,,scăpat,, de multe clădiri deosebite ori prin retrocedări ori prin refuzul de a le consolida. Clădirea din imagine se află pe strada Iuliu Maniu și găzduia cabinete