Arhiva pentru noiembrie, 2020
Ne-a părăsit Draga Olteanu Matei
După Valentin Găitan ne părăsește și Draga Olteanu Matei, monștri sacri ai teatrului și cinematografiei românești. Actriţa Draga Olteanu Matei a murit în cursul nopţii de 17 spre 18 noiembrie 2020, a declarat purtătorul de cuvânt al Spitalului „Sf Spiridon” din Iaşi, dr. Diana Cimpoeşu. „Deşi echipa medicală din Spitalul “Sf
Mai multe articole
S-au desemnat președinții secțiilor de votare din Carei
Biroul Electoral Judeţean (BEJ) Satu Mare a desemnat în data de 16 noiembrie 2020 prin tragere la sorți președinții și locțiitorii secțiilor de votare din județ pentru alegerile parlamentare ce vor avea loc în data de 6 decembrie 2020. Municipiul Carei
,,Satu Mare iese în stradă!,, Domeniul HORECA e în pragul falimentului
Iulian Câcău din Satu Mare organizează în data de 21 noiembrie de la ora 16,oo, în fața Instituției Prefectului, un protest. ,,Satu Mare începând de joi intră in carantină având o rată a infectarii de COVID 7.4/mia de locuitori (cifre ireale) în condițiile în care Clujul are 9.04 si Timisoara
Se confirmă carantina de 14 zile pentru municipiul Satu Mare
Instituția Prefectului Satu Mare emite o informare privind intrarea municipiului reședință de județ în carantină pe o perioadă de 14 zile în condițiile în care incidența cazurilor este de 7,4 la mia de locuitori față de 9,04 la Cluj Napoca și 8,23 la Timisoara. Prefectul Radu
Asfaltare la Piața agroalimentară Carei. Interzis cardiacilor și fanilor evazionistului de la Primărie
Angajații de la DSPL din subordinea Primăriei Carei se sclifosesc și amenință când sunt surprinși de aparatul foto al Buletin de Carei la acțiunile lor de pe domeniul public fapt ce denotă că nu se mândresc cu munca prestată. Priviți ce lucrări de calitate au efectuat astăzi la piața
Prof.Mihai Bertiean la 80 de ani. LA MULȚI ANI!
Urăm astăzi cu deosebit respect LA MULȚI ANI prof. Mihai Bertiean la împlinirea frumoasei vârste de 80 de ani! Prof.Mihai Bertiean este președintele de onoare al filialei Carei a Asociației expulzaților și refugiaților din 1940 și autor al monografiei satului Ianculești cu titlul „Ianculeşti
Salarii întârziate pentru angajații Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului
Angajații Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului (DGASPC) Satu Mare din subordinea Consiliului Județean nu au primit încă salariile cuvenite. Ieri a avut loc o ședință extraordinară prin mijloace electronice de comunicare la distanță în care consilierii județeni
Se solicită instituirea măsurii de carantină de 14 zile pentru municipiul Satu Mare
Potrivit informațiilor Buletin de Carei, astăzi a avut loc ședința extraordinară a Comitetul Județean Pentru Situații de Urgență Satu Mare unde s-a discutat despre necesitatea instituirii măsurii de carantină în mun.Satu Mare ca urmare a incidenței de 7,4 cazuri la mia de locuitori în
Rezultate deosebite obținute de judoka sătmăreni la Campionatul Național. La Carei DSP interzice închirierea sălilor de sport pentru antrenamentele sportivilor
În perioada 12-15 noiembrie a avut loc în Poiana Braşov finala Campionatului Naţional de judo U16 individual şi U18 echipe. Felicitări sătmărenilor care au obținut rezultate frumoase! Avem un vicecampion naţional la categoria 50 kg în persoana lui Ţar Emanuel iar pe locul VII s-au clasat
Liber la băi termale la Tășnad. Nu și la Carei
Stațiunea Tășnad își merită cu prisosință statutul de stațiune. Aici, Ștrandul Termal a fost deschis în toată perioada de vară dar nu numai. Cei care au nevoie de băi termale sau doresc să le folosească în scop de relaxare găsesc aici o ușă deschisă. Conducerea orașului a



Avram Iancu
Fundatia Werdnig Hoffman Carei