Atac la învățământul în limba română din județul Satu Mare. Se reduc clasele cu predare în limba română

• publicat la: 3 February 2021
Atac la învățământul în limba română din județul Satu Mare. Se reduc clasele cu predare  în limba română

O altă înformație despre reducerea claselor cu predare în limba română din județul Satu Mare vine pe surse pentru că Inspectoratul Școlar Județean NU FACE PUBLICE deciziile sale  privind învățământul de stat din județ. După petiția inițiată de tășnădeni ca urmare de desființării claselor de liceu din orașul lor, s-a activat o nouă petiție, de această dată de către sătmărenii care sunt revoltați de reducerea claselor profil matematică-informatică.

,,Vineri, 29 ianuarie 2021, pe platforma SIIIR apăreau doar 26 de locuri disponibile pentru profilul matematică-informatică la Colegiul Național „Ioan Slavici”, în locul celor 52 propuse de Consiliul de Administrație al Colegiului, ceea ce înseamnă că Inspectoratul Școlar Județean a tăiat una din cele două clase de matematică-informatică ale CNIS. Platforma a fost actualizată în baza hotărârii Consiliului de Administraţie al Inspectoratului Şcolar Judeţean Satu Mare, hotărâre ce nu a fost făcută publică pe site-ul instituției.

Solicităm revenirea asupra hotărârii Consiliului de Administraţie al Inspectoratului Şcolar Judeţean Satu Mare care stipulează reducerea de la 6 la 5 a numărului de clase a IX-a ale Colegiului Naţional „Ioan Slavici” pentru anul şcolar 2021-2022, clasa la care s-a renunţat fiind cu profilul matematică-informatică. Considerăm că decizia nu este justificată, că nu se fundamentează pe criterii de performanță, că nu are în vedere realitatea pieței muncii şi că toate cele 6 clase propuse de Consiliul de Administraţie al Colegiului trebuie oferite absolvenţilor de clasa a VIII-a din județul Satu Mare,,  susțin membrii sindicatelor FSLI și FSE „Spiru Haret” ai Colegiului Național „Ioan Slavici”

În susţinerea petiției prezentăm următoarele argumente:

  1. Opţiunile elevilor de clasa a VIII-a din județ privind anul şcolar 2021-2022 plasează Colegiul Naţional „Ioan Slavici” pe primul loc, acesta fiind ales de un număr aproape dublu de elevi faţă de colegiul situat pe poziţia a doua şi la o distanţă de 7,7% faţă de al treilea clasat (ne referim la colegiile naţionale cu predare în limba română care oferă specializări similare), preferinţa pentru colegiul nostru manifestându-se încă de la primul sondaj realizat de CJRAE în anul 2010. Un număr de 68 de elevi şi-au exprimat dorinţa de a studia în cele două clase cu profilul matematică-informatică (pe 52 de locuri).
  2. Mediile de admitere în clasele cu profil matematică-informatică la Colegiul Național „Ioan Slavici” sunt extrem de relevante pentru a ilustra faptul că ambele clase trebuie păstrate, fiind dorite de elevi buni și foarte buni. Ultima medie de admitere în clasa de matematică-informatică intensiv informatică a fost: 8,53 (în 2018), 8,65 (în 2019) și 9,21 (în 2020), iar ultima medie de admitere în clasa de matematică-informatică bilingv engleză a fost: 8,12 (în 2018), 8,62 (în 2019) și 9 (în 2020). Pentru majoritatea absolvenților de gimnaziu repartizați la colegiul nostru, CNIS a fost prima opțiune.
  3. Calitatea actului educaţional desfăşurat este una foarte ridicată. În anul şcolar 2018-2019 promovabilitatea la examenul de Bacalaureat a fost de 100% după sesiunea de toamnă, iar în 2019-2020 de 97,24% după prima sesiune (cea mai mare din judeţ). În anul 2020 Colegiul Naţional „Ioan Slavici” a urcat pe locul 103 în clasamentul naţional al liceelor (întocmit de www.admitereliceu.ro), situându-se pe locul I la nivel judeţean. La Evaluarea Naţională din anul şcolar 2019-2020, 4 din cele 7 medii de 10 obţinute în judeţul Satu Mare le-au aparţinut unor elevi ai CNIS.
  4. Scăderea numărului maxim de elevi dintr-o clasă la 26 pentru clasele cu profil teoretic atrage după sine necesitatea reducerii numărului total de clase la nivel judeţean cu 8 (în loc de 17, cât fusese calculat iniţial), în contextul în care în anul 2021 vor fi 2352 de absolvenți de clasa a VIII-a. Aşadar, în condițiile în care 68 de elevi din județ și-au exprimat opțiunea de a studia la profilul matematică-informatică la colegiul nostru, pe 52 locuri aferente celor 2 clase,  reducerea uneia dintre clase nu este nicidecum justificată.
  5. Cererea de competențe în domeniul digital continuă să crească într-un ritm alert atât pe plan național, cât și pe plan european. Industria de software din România se menține în topul industriilor cheie pentru economia țării, ponderea întregului sector IT&C în produsul intern brut fiind de 6,1% în 2019 și 7,1% în prima jumătate a lui 2020. În România, numărul de angajați din industria de software a crescut cu 43,3% în ultimii 5 ani. Astfel, considerăm inoportună și complet nejustificată privarea absolvenților de clasa a VIII-a din județ de posibilitatea de a studia și de a se îndrepta spre o carieră în cel mai căutat domeniu profesional din acest moment.

Membrii sindicatelor FSLI și FSE „Spiru Haret” ai Colegiului Național „Ioan Slavici”Politicienii și profesorii care se pronunță pentru reducerea claselor de liceu în favoarea celor de profesională sunt dispuși să își înscrie copiii lor la învățământul profesional?

.

Buletin de Carei

PETITIE

comentarii

Raspunsuri

Lasati un comentariu