La Carei nu a cinstit Ziua Drapelului niciun parlamentar, niciun politician, niciun consilier local sau județean

• publicat la: 29 iunie 2021
La Carei nu a cinstit Ziua Drapelului niciun parlamentar, niciun politician, niciun consilier local sau județean

Am remarcat că politicienii și unii parlamentari sătmăreni promovează imagini de la Ziua Drapelului de la Satu Mare, acolo unde steagul național a fost sfințit și apoi ridicat pe un catarg  de pe domeniul public.

Despre  municipiul Carei din județul Satu Mare  nu se face nicio referire deși se află în județul Satu Mare din România. Drapelul Național nu se sfințește la Carei de Ziua Drapelului de parcă am fi un oraș păgân, fără slujitori ai bisericii românești. Avem 19 consilieri locali de la 3 partide. Nici din greșeală nu a călcat vreunul în locul unde se marca Ziua Drapelului. De primar  și viceprimar  nu mai aducem vorbă pentru că le cunoaștem aversiunea față de manifestările românești.  Cu siguranță însă că nu au uitat să încaseze veniturile lunare , indemnizațiile ce le revin potrivit statutului deținut. Niciunul dintre cei 5 consilieri județeni din Carei nu a fost prezent  la marcarea Zilei Drapelului. Niciun parlamentar și…niciun politician din Carei. Nici măcar consilierul primarului nu a fost delegat de acesta să participe la manifestarea la care nu a reușit să ajungă așa cum e menționat în Fișa postului la Atribuția nr.1….,,reprezentarea primarului, delegat de acesta, la acțiuni sau activități la care nu poate participa,,.

Deci nu s-a dorit ca cineva din conducerea Primăriei Carei să fie prezent la Ziua Drapelului. La fel cum nimeni de la cabinetele parlamentare din Carei nu a onorat cu prezența ziua drapelului țării ai cărei demnitari sunt.

Au fost în schimb asociațiile românești. Cele care vin constant la activități, care organizează constant activități spre deosebire de politicieni care se afișează de zor în campanii electorale.

Nu doar că nu au fost prezenți la Ziua Drapelului dar NICIUN consilier local sau județean, niciun parlamentar sau politician nu a luat atitudine  pentru vandalizarea constantă a Monumentului Ostașului Român din Carei. Acel monument de for public în fața căruia se înghesuie să își facă poze  în campaniile electorale. Chiar nu vă crapă obrazul de rușine?

Buletin de Carei

P.S.

Pentru aceste materiale informative suntem cenzurați. Cenzura Facebook lovește ca de obicei pagina Buletin de Carei în urma publicării materialelor informative despre CAREI.  Suntem blocați la încărcat imagini, suntem raportați de mercenarii grupului de interese care a acaparat orașul. Se tem că informația ajunge la cititori! Traficul postărilor este limitat iar distribuirea este ori blocată ori  restricționată la  un anumit număr. Mai mulți cititori au semnalat faptul că nu li se permite distribuirea postărilor Buletin de Carei și nici comentariile nu le apar. Postările noastre ajung pe paginile oamenilor în feed NUMAI prin share-urile pe care le dați voi, cei care apreciați. Fiți pe pace, mergem mai departe.

Distribuiți.

 

 

 

Lasati un comentariu