S-a decis! Avem un inginer constructor ca și Arhitect șef la Primăria Carei

• publicat la: 26 august 2021
S-a decis! Avem un inginer constructor ca și Arhitect șef la Primăria Carei

S-au finalizat toate etapele concursului pentru postul de Arhitect Șef de la Primăria Carei. Câștigătorul și unicul candidat este inginerul constructor Egli Sebastian, fost șef la Urbanism.

Pentru acest concurs s-a ținut la secret Comisia de Examinare. Că doar e între  ,,ei,,…între grupul aciuat în jurul primarului evazionist.

Soția e Director Tehnic iar acum soțul e Arhitect Șef. Împreună cu fiica și ginerele primarului au terenuri în Carei, din categoria intravilan, cumpărate din 2018.

Ultimul Arhitect Șef de la Primăria Carei, care avea studii de specialitate, a ieșit la pensie în anul 2005. De atunci postul a rămas vacant.

Cu discreția cuvenită, s-a scos la concurs postul de Arhitect șef al municipiului Carei. De fapt este o promovare în funcție publică deci e doar pentru funcționari publici cu minim 7 ani vechime. Și nu trebuia să fie absolvent al unei facultăți de arhitectură. Poate fi și inginer constructor. Întocmai ca și unicul candidat. Halal coincidență.

Primăria Carei dovedește că nu are nevoie de specialiști ci doar de persoane care să știe să fie mereu în grațiile conducerii exclusiv UDMR. La ce ne putem aștepta de altfel de la  un primar evazionist care are consilieri personali doar scribi?

Buletin de Carei

 

Lasati un comentariu