Inaugurare în România de terenuri de sport pentru preșcolari doar cu tăiere de panglică cu tricolor maghiar

• publicat la: 30 septembrie 2021
Inaugurare în România de terenuri de sport  pentru preșcolari doar cu tăiere de panglică cu tricolor maghiar

Am aflat motivul pentru care primarul din Ciumești, Schwarczkopf Ioan, nu a dorit ca ieri, 29 septemberie 2021, să fie comemorați eroii români din cimitirul local potrivit discuțiilor avute cu inițiatorii proiectului comemorativ. Avea oaspeți guvernamentali din Ungaria iar prezența steagurilor românești în comuna Ciumești ar fi deranjat se pare.

Ieri, 29 septembrie 2021, în județul Satu Mare din România, în trei localități, au fost inaugurate terenuri de sport ale  unor grădinițe prin tăiere de panglică tricoloră maghiară. Adică Ungaria  nu recunoaște faptul că a trimis reprezentant ministerial în România, la grădinițe construite de către statul român? De ce ar vrea doar panglică maghiară nu și românească pe teritoriu românesc?

În localitățile Agriș, Căpleni, Tiream și Ciumești, au fost inaugurate cu fast mici terenuri de sport pentru preșcolari prin finanțare din Ungaria. Președintele Consiliului Județean Satu Mare, Pataki Csaba, a tăiat fără nicio greață panglica de la Agriș, doar cu tricolor maghiar, uitând că ne aflăm în România  și se cădea să fie  și o panglică românească. Mai mult, acesta a mulțumit guvernului maghiar pentru școlile construite de statul român. A fost prezent  comisarul ministerial dr. Grezsa István, responsabil al Guvernului Ungariei cu coordonarea programului de dezvoltare a grădiniţelor din bazinul carpatic, care a avut la toate locațiile mesaje identitare pentru asistență.  Finanţarea a fost asigurată de Guvernul de la Budapesta, prin intermediul Fundaţiei de utilitate publică Ovi-Sport.

 

La fel au stat lucrurile și la Căpleni, Tiream sau Ciumești.

Gestul provocator al Ungariei, cu sprijinul celor trei primari( demnitari ai statului român), aduce doar deservicii și incită la dispute interetnice.

În mod  normal trebuia să existe acolo și o panglică tricoloră românească. Că doar era vorba de terenuri de sport de pe teritoriul românesc.

Urâte  maniere, lipsă de bun simț și de respect reciproc!

Rușine celor care nu știu să se comporte în țara care respectă mai mult minoritățile decât pe băștinași.

Buletin de Carei

Lasati un comentariu