Deznaționalizare! Sat românesc lăsat de Primăria Carei fără Cămin Cultural de peste 15 ani

• publicat la: 28 februarie 2023
Deznaționalizare! Sat românesc lăsat de Primăria Carei fără Cămin Cultural de peste 15 ani

Deznaționalizare în satul românesc Ianculești ce aparține de Primăria Carei cu conducere exclusiv UDMR. Căminul Cultural este lăsat să se ruineze după metoda aplicată de udemeriștii din conducerea județului la Carei, clădirea de pe strada Iuliu Maniu. Căminul Cultural Ianculești rezistă cu stoicism dar a apărut  o spărtură în acoperis, momentan câteva țigle sparte dar dacă nu se intervine se va ajunge la situația clădirii din Carei.

Ultimul delegat sătesc  care a solicitat reabilitarea Căminului Cultural a fost Ciprian Chiorean.

După îndepărtarea preotului  Gheorghe Sorian care nu a dorit să cedeze din pământul parohiei ortodoxe, inițiind chiar un proces în acest sens, a fost numit politic alt paroh  care a renunțat  imediat la cele 30 de ari solicitate de Primăria Carei cu conducere exclusiv UDMR. S-a dărâmat și clădirea școlii din sat, la propriu, pentru a nu mai spera cineva că aici vor umbla copii la școală și grădiniță.

Orientarea venită din partea conducerii Primăriei Carei e clară: fără școală, fără grădiniță, fără punct de asistență medicală de urgență, fără transport în comun, fără Cămin Cultural. Doamne Ferește să se poată manifesta cumva sătenii, să aibă un spațiu pentru activități culturale sau sociale așa cum au românii din alte sate din jur.

De șezători ca cele de la Marna Nouă sau Scărișoara sau Lucăceni nici nu poate fi vorba.

În 1940, românii din sat au avut parte de atrocități greu de imaginat din partea ocupantului hortyst. Preotul de atunci, Gheorghe Munteanu a lăsat înscrisuri cu toate cele petrecute.

Mărturiile preotului din Ianculești despre ocupanții hortyști

Nici măcar lacul satului nu este lăsat în administrarea românilor de aici, fiind preluat de conducerea exclusiv UDMR a Primăriei Carei. Care conducere a găsit câțiva ignoranți pe care să-i momească cu niște posturi de zilieri sau cu jocuri politice pentru a ține în frâu posibile răbufniri identitare.

“Taie-le rădăcinile, acoperă-le cerul, tulbură-le tradițiile, bagă-i în dezbinare, fă-i să se rușineze de ceea ce sunt! Așa nu vei avea nevoie de luptă, căci speriați de ceea ce au devenit, te vor implora pe tine să vii și să-i salvezi de ei înșiși…” Sun Tzu

Buletin de Carei

Primăria Carei refuză reabilitarea Căminului Cultural Ianculeşti până şi în Anul Centenar

Doar pești pentru Ianculești. Școală demolată și Cămin Cultural refuzat a fi reabilitat

 

Lasati un comentariu