Italian la volan depistat la PTF Urziceni fără dreptul de a conduce

• publicat la: 5 aprilie 2023
Italian la volan depistat la PTF Urziceni fără dreptul de a conduce
Poliţiştii de frontieră sătmăreni au depistat la ieșirea din țară un cetățean italian care s-a prezentat la volanul unui autoturism, deși dreptul de a conduce i-a fost anulat de către autoritățile din Italia.
Ieri, 4 aprilie a.c., în jurul orei 13.30, în Punctul de Trecere a Frontierei Urziceni s-a prezentat pentru a ieși din România, un cetăţean italian, în vârstă de 57 de ani. Acesta conducea un autoturism marca Renault Trafic, înmatriculat în Italia.
La controlul de frontieră, cetățeanul italian nu a putut prezenta permisul de conducere, declarând că îi este la preschimbat în Italia.
În urma unor verificări suplimentare efectuate, colegii noștri au constatat faptul că șoferul are dreptul de a conduce anulat de către autoritățile din Italia.
În cauză, polițiștii de frontieră sătmăreni efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de uz de fals şi conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană căreia i-a fost anulat dreptul de a conduce, urmând ca la final să fie dispuse măsurile legale ce se impun.

Lasati un comentariu