Președinta Ungariei a fost invitată la Carei pentru o demonstrație organizată de primarul UDMR?

• publicat la: 5 mai 2023
Președinta Ungariei a fost invitată la Carei pentru o demonstrație organizată de primarul UDMR?

O vorbă românească spune că ,,gura păcătosului adevăr grăiește,,….Așa să fie oare? Adică primarul UDMR din Carei a organizat la data de 12 aprilie 2023 o demonstrație de fapt? Pe invitațiile  lansate pentru data de 12 aprilie se anunța  un eveniment de dezvelire statuie sub tutela președintei Ungariei și nu de  o demonstrație.

Analfabetul funcțional angajat la primărie de nănașul său primar evazionist ne anunță că amicul Arus Zsolt a făcut ce știe el mai bine și anume a dat în judecată tot ce a mișcat românește la ceremonia ilegală organizată de Primăria Carei în colaborare cu Consiliul Județean sub tutela președintei Ungariei. Probabil că anunțurile sponsorizate pe Facebook ale  lui Arus nu au avut audiență și atunci s-a angajat amicul Szasz să facă cunoscute la Carei intențiile  lui Arus din județul Harghita.

Grupul de circari isterici ce se tot întreabă ce căuta la Carei grupul condus de Mihai Târnoveanu cum de tace  ca patrupedul în păpușoi și nu se minunează de acțiunile  unuia din Gheorghieni, Harghita, la Carei mai ales că nici nu a fost prezent? Pentru Arus Zsolt nu se aplică aceleași reguli ca și pentru Mihai Târnoveanu? Păi nu vă este rușine să tratați discriminatoriu cetățenii României?

Acuzele lui Arus Zsolt sunt  doar împotriva românilor, niciuna  nu e împotriva celor care au organizat o ceremonie total ilegală sau o demonstrație dacă ne luăm după ce scrie consilierul personal al primarului Kovacs, a celor care au amplasat un grup statuar total ilegal și au prezentat spre aprobare un proiect care e diferit de ce se află în teren.

Cu siguranță că Arus Zsolt înțelege suficient limba română cât să priceapă ce scrie  în documentele oficiale care atestă ilegalitatea și atunci cum  de nu este revoltat împotriva celor care și-au bătut  joc de președinta Ungariei și au adus-o la Carei la  un eveniment total ilegal? Se poate să nu ia nimeni partea președintei Ungariei care a fost târâtă la acest bâlci ilegal?

Primarul evazionist din Carei calcă în picioare avizul emis de Ministerul Culturii din România

Se poate ca informațiile primite de la amicii săi din primăria Carei să fie distorsionate la fel ca materialele postate pe blogul analfabetului funcțional Szasz Lorand, un adevărat incitator împotriva bunei înțelegeri între locuitorii acestui oraș, un apărător al ilegalităților și abuzurilor din primărie.

E de notorietate de altfel și corespondența purtată de Arus Zsolt cu primarul UDMR din Carei în care nu se folosește  și limba oficială a României deși figurează antetul UAT Municipiul Carei pe adrese. De ce să ne ferim să folosim și limba oficială a țării în care ne desfășurăm activitățile și în care trăim?

Cetățeanul din Harghita care este preocupat de cele petrecute  la Carei este nimeni altul decât cel care a fost deranjat până la a deschide proces pentru că am cerut să fie amplasate ȘI plăci cu înscrisuri în limba română pe poarta de intrare la cimitirul unde sunt îngropați eroii români care au căzut în luptele de eliberare a Careiului de sub ocupația hortystă. Tot el a fost deranjat și de folosirea de citate din  Mihai Eminescu și l-a acționat în judecată pe Mihai Târnoveanu de la Calea Neamului.

Pe când o acționare în instanță a celor care nu au asigurat traducerea la Carei a discursului președintei Ungariei precum și a celor doi episcopi?

De ce oare nu vă place o atmosferă de bună înțelegere și respect reciproc în care fiecare participant la manifestările de pe domeniul public să audă alocuțiuni și discursuri și în limba oficială? E chiar așa de greu de acceptat că trăim cu toții în România și că limba oficială este limba română și că trăiesc români la Carei?

Mai rămâne să auzim că vor fi dați în judecată și greierii care nu cântă  szurke …szurke.

Daniela Ciută,

nativ careian

  • Buletin de Carei se confruntă cu cenzura pe rețelele de socializare și pe internet. 
  • Intrați zilnic direct pe site pentru a vă informa. Contactați-ne: AICI.
  • Dacă apreciați munca noastră, vă invităm să dați un Like și să distribuiți pagina de Facebook.

E normal să avem anunțuri în limba română la intrările cimitirelor din Carei! Curtea de Apel  Târgu Mureș respinge acuzațiile Szekler Monitor

 

Lasati un comentariu