Uciderea lui Mihai Viteazul la Turda și la Oradea
Mihai Viteazul a fost ucis prima dată pe câmpia de lângă Turda, în 9 august 1601. După 418 ani, statuia voievodului Mihai Viteazul de la Oradea este dată jos de pe soclu și aruncată în curtea regiei de apă din ,,inițiativa,, primăriei.
S-a întâmplat în 9 august 1601: Mihai Viteazul, domn al Ţării Româneşti (1593-1601), al Transilvaniei (1599-1600) şi al Moldovei (1600), cel care a realizat prima unire politică a celor trei ţări române, este ucis pe câmpia de lângă Turda din ordinul generalului Gheorghe Basta. La 3 august 1601, în lupta de la Gurăslău (Gorăslău), forţele unite ale lui Mihai Viteazul şi ale generalului Gheorghe Basta au înfrânt armata nobiliară condusă de Sigismund Bathori Mihai Viteazul (n. 1558, Târgul de Floci – d.Turda) a fost ban de Mehedinţi, stolnic domnesc şi ban al Craiovei, apoi domnitor al Ţării Româneşti şi, pentru o perioadă în 1600, conducător de facto al tuturor celor trei ţări medievale româneşti care formează România de astăzi: Ţara Românească, Transilvania şi Moldova.
După ce a pierdut domnia Ţării Româneşti şi a Moldovei, în toamna anului 1600, Mihai Viteazul a plecat la Praga, pentru a cere spijinul împăratului german Rudolf II, dar nu a fost primit de acesta.
Apoi, însoţit de episcopul de Erlan, Mihai s-a deplasat la Viena, la începutul anului 1601. A fost primit de arhiducele Matthias, personalitate influentă, căruia i-a transmis că nobilimea maghiară intenţiona să încheie un tratat de pace cu turcii, care era nefavorabil puterii germane. Arhiducele i-a primit şi pe reprezentanţii nobilimii maghiare şi le-a ascultat doleanţele.Un comitet în fruntea căruia s-a aflat generalul Giorgio Basta şi care era format din nobilii ardeleni Stefan Csaki, precum şi doi consilieri imperiali, Ungnad si Dr.Pezzen, a preluat conducerea Ardealului. Nobilii ardeleni au militat pentru numirea lui Sigismund Bathory în funcţia de principe al Ardealului, lucru care s-a şi întâmplat.
Imediat după ce a fost „uns“, Sigismund Bathory a adoptat o politică pro turcească şi anti-habsburgică. În paralel, familia lui Mihai Viteazul a fost arestată, acelaşi lucru întâmplându-se şi cu cei loiali lui. Căpitanul haiducilor săi, Baba Novac, a fost şi el arestat şi condamnat la moarte prin ardere pe rug la Cluj. Generalul Giorgio Basta a anunţat Curtea Imperială germană despre situaţia din Ardeal, iar Mihai este primit de împăratul Rudolf II pentru a-l înlătura de la conducerea Ardealului pe Sigismund Bathory. Mihai se deplasează din nou la Praga, unde soseşte la data de 23.02.1601, fiind primit în audienţă de împăratul Rudolf II la 14 martie1601.În urma audienţei, se convine un acord favorabil lui Mihai.
La 3 aprilie1601, Mihai pleacă la Viena, spre a ridica suma de bani necesară organizării noii armate. Părăseşte Viena la 29 aprilie 1601, ajungând la Kassa ( azi: Kosice în Slovacia) la 11 mai1601, unde la 20mai 1601 se întâlneşte cu generalul Giorgio Basta spre reconciliere şi pentru formarea unei trupe unice, îndreptată contra trupelor principelui rebel Sigismund Bathory. Mihai aşteptă trupe de întărire şi din Ţara Românească, precum şi detaşamente secuieşti.
Reunirea armatei lui Mihai cu armata generalului Basta a avut loc la Moftin (lângă Carei, judeţul Satu-Mare). Armata lui Mihai înfrânge armata lui Sigismund Bathory la Guruslău (aproape de Zalau) la 3 august1601.Generalul Basta a primit ordin de a pune la dispoziţia lui Mihai trupele necesare recuceririi Ţării Româneşti. Ca urmare a unor neînţelegeri dintre Mihai Viteazul şi generalul Basta a reizbucnit un conflict, care duce la căderea lui Mihai în dizgraţia împăratului Rudolf II. Înlăturarea lui Mihai este pusă la cale la Cluj de către generalul Basta. Mihai se găsea la data de 5 august 1601 la Zalău, de unde intenţiona să plece să facă o vizită familiei sale la castelul din Făgăraş. Generalul Basta se deplasează la Cluj, unde rămâne pentru circa o săptămână. Aici a pus la cale înlăturarea lui Mihai. Ulterior, trupele lui Basta ajung la Turda, unde cele ale lui Mihai sosiseră ceva mai devreme. Dintr-o scrisoare adresată de Basta lui Gonzanga Ferante din Kassa (Kosice), rezultă că generalul Basta a fost decis să rezolve vechea rivalitate cu Mihai printr-o crimă.
A avut loc o întrevedere între Basta şi Mihai la Turda, soldată cu un dezacord. O parte a trupelor lui Mihai plecase deja spre Făgăraş. A doua zi, Mihai urma să plece de la Turda la Făgăraş, apoi spre Ţara Românească. Generalul Basta şi ofiţerul imperial Michael Szekely au întrunit un consiliu, la care a fost invitat şi Mihai. Cu acel prilej urma ca Mihai să fie arestat şi dus la Satu-Mare. Mihai a participat, dar condiţiile nu au fost propice unei arestări imediate, observându-se unele mişcări de trupe.
Planul capturării lui Mihai Viteazul a reuşit a doua zi. După plecarea lui Mihai, s-a hotarât arestarea lui în cursul următoarei nopţi, înaintea plecării sale spre Făgăraş. Tabăra şi cortul lui Mihai erau amplasate în preajma oraşului Turda. În dimineaţa zilei de 9 august 1601, o trupă de soldaţi germani şi valoni a primit ordinul de a-l aresta pe Mihai sau de a-l ucide, în caz de nesupunere. Luat prin surprindere, Mihai s-a opus, dar în clipa când a pus mâna pe spadă a fost atins mortal cu o halebardă de către militarul valon Jacques Beauri, după care i s-a tăiat capul cu propria sabie. Odată cu Mihai, au mai fost ucişi 18 ostaşi din garda personală. Nu se cunoaşte care a fost reacţia restului trupelor lui Mihai, staţionate în relative apropiere dar este greu de presupus că ar fi reacţionat violent pentru că majoritatea erau doar lefegii…La câteva zile după asasinat, Basta a comunicat Curţii Imperiale despre sfârşitul lui Mihai Viteazul. Împăratul Rudolf II a dispus (de formă, fireşte) cercetări asupra evenimentelor de la Turda şi morţii lui Mihai, rămase fără rezultat concret.
Cronicarul maghiar István Szamosközy arată detaliat modul în care a fost ucis domnitorul valah. Potrivit acestuia, Mihai Viteazu a fost mai întâi împuşcat, după care a fost tăiat cu sabia: „De aceea Basta, chibzuind asupra propunerii, chemat-a doi sau trei dintre căpitanii valoni şi le-a mărturisit gândul: Dacă voim, zise, să trăim, cei care suntem credincioşi împăratului, trebuie să ucidem pe român căci el şi-a pus în gând să ne piardă şi să ia ţara pentru sine. Căpitanii au zis că sunt gata să facă ce li se porunceşte; răspunderea să fie a înălţimii tale şi atât pe noi, cât şi pe tine însuţi să ne aperi înaintea împăratului. Sfatul cu căpitanii fu sâmbăta, pentru ziua următoare, duminica, le-a poruncit ca atunci când vor vedea cornetul, care e un steag mic pe care-l poartă totdeauna înaintea lui Basta, când îl vor vedea că-l ridică, fără sunete de tobă şi trompete, să încalece îndată toţi valonii şi nemţii, ca şi când ar vrea să năvălească asupra duşmanului. După ce Basta şi-a orânduit oastea în mare linişte, trimis-a trei sute de valoni şi nemţi asupra cortului lui Mihai Vodă; cu mare iuţeală au şi înconjurat cortul. Unul din căpitani cu numele Bori (Jacques Beauri) dacă a intrat în cort împreună cu încă câţiva, a pus mâna pe Mihai zicând: eşti prins. Mihai i-a zis: „Ba” şi cu aceasta puse mâna pe sabie s-o scoată. Un valon, ţintind cu puşca a slobozit-o şi l-a lovit în mâna stângă cu care a căutat să scoată sabia căci Mihai Vodă era stângaci. Alt valon i-a străpuns îndată pieptul cu sabia, al treilea valon l-a împuşcat în spate şi astfel prăbuşindu-se, i-au tăiat capul cu propria lui sabie. Şi jefuindu-l şi împărţindu-i toată prada ce o avea în cort şi vitele de afară, i-au târât trupul din cort şi a zăcut trei zile, gol, la marginea drumului. Capul, cu barbă cu tot, l-au pus pe hoitul unui cal, care cal murise tot atunci, şi astfel a stat capul acolo mult timp… şi Basta nu permise a-l înmormânta”
Aceeaşi informaţie parvine şi de la Ieremia Movilă: „Mihai fu împuşcat apoi i se tăie capul şi s-a expus pe câmp deasupra unui cal şi Gheorghe Basta nu permisese a-l înmormânta”. Cu un amănunt în plus a venit Wolfgang Bethlen (1639-1599) în „Cronica Transilvaniei”: „După aceea, scrie acesta, corpul aceluia, ca să nu fie sfârtecat de câini, câţiva sârbi l-au înmormântat din ordinul lui Basta pentru ca în cele din urmă, cu trecerea timpului, să fie dus la Alba Iulia”.
Într-o cronică sârbească, G. Brancovici (care a petrecut mulţi ani pe lângă mitropolia română din Alba Iulia dar a stat şi în Ţara Românească între anii 1680-1688) spune cam acelaşi lucru: „După uciderea lui Mihai, cu îngăduinţa lui Basta trupul a fost îngropat iar după ce a trecut câtva timp a fost dus şi înmormântat la mitropolia din Bălgrad”.Gheorghe Palamade notează şi el în 1601 că „Trei zile şi trei nopţi capul lui a rămas pe un cal ce l-au ucis în devălmăşeală în care timp corpul a rămas neîngropat. Iar după trei zile tot nişte soldaţi din vechea trupă a lui Mihai l-au îngropat noaptea pe ascuns şi mulţi l-au plâns cu prisosinţă”.
Unde a fost înmormântat trupul lui Mihai Viteazul nu se ştie cu exactitate. Unele izvoare spun că ar fi fost dus la Alba Iulia şi înmormântat într-o biserică de acolo, dar că biserica a fost distrusă în 1714-1715. Alte izvoare spun că ar fi fost înmormântat lângă Turda, pe raza actualului sat Bogata, unde azi se află ridicată o biserică în amintirea marelui voievod.
S-au scris şi s-au spus multe şi cu privire la ce s-a întâmplat până la urmă cu capul lui Mihai Viteazul şi cum a ajuns la Mânăstirea Dealu. Ciro Sponioni spre exemplu, secretar al lui Basta şi autorul de fapt al memoriilor acestuia cunoscute sub titlul: „Historia della Transilvania” (1638) scria: „După aceea (adică după uciderea lui Mihai Viteazul) se ţinu consiliu la care au participat conducătorii ambelor armate (cea imperială aflată sub comanda generalului Basta şi ce mai rămăsese din cea a lui Mihai Viteazul) care au declarat supunere faţă de ordinile generalului Basta. S-a hotărât, de asemenea, să se trimită capul lui Mihai Viteazul în Ţara Românească socotindu-se că, dacă nu l-ar fi trimis, boierii n-ar alege alt domn (capul lui Mihai Viteazul ar fi trebuit să constituie dovada că domnitorul român nu mai era în viaţă). Capul fu deci îmbălsămat şi încredinţat comisului lui Mihai Viteazul care îl ceru cu cea mai mare stăruinţă spre a-l duce în Ţara Românească”.
Se pare că Basta a recurs la acest subterfugiu, fiindu-i teamă probabil ca boierii munteni să nu se gândească – neştiindu-l mort pe Mihai Viteazul – la vreo acţiune militară împotriva sa.Generalul Basta le-a trimis şi o scrisoare prin care îi îndemna pe boieri „să-şi aleagă alt domn”. Istoria capului marelui voievod nu s-a oprit în anul 1601, când a fost înhumat la Mănăstirea Dealu prin grija lui Radu Buzescu şi a soţiei sale. În timpul domniei lui George Bibescu (1842-1848), cu ocazia lucrărilor de restaurare a bisericii, capul voievodului Mihai a fost scos din mormânt şi s-a păstrat în continuare la Mănăstirea Dealu într-o raclă de sticlă alături de craniul lui Radu cel Mare (1508), ctitorul bisericii. După unirea principatelor, Dimitrie Bolintineanu a iniţiat un proiect „de sicriu cu piedestal de marmură”, la Bucureşti, pentru aducerea şi păstrarea capului lui Mihai Viteazul în capitala României. Domnitorul Al. I. Cuza a aprobat acest proiect acordându-i-se suma de 31.000 lei vechi. În cele din urmă, nu se ştie din ce cauze, proiectul a fost abandonat. Ulterior „Liga pentru unitatea culturală a tuturor românilor” a iniţiat în anul 1901 o colectă pentru obţinerea unui fond în vederea ridicării unui monument funerar la Mănăstirea Dealu, spre a cinsti în mod deosebit: „capul celui mai mare voievod al Românilor”. După cum se poate constata nici această iniţiativă nu a fost realizată.Cu ocazia marii retrageri în Moldova, în timpul primului război mondial (1916), craniul lui Mihai Viteazul, spre a nu fi pângărit de duşmani, a fost adăpostit la Iaşi. După război, readucerea acestuia la Mănăstirea Dealu a avut loc în luna august 1920 într-un cadru festiv. În programul iniţial a fost prevăzut ca în decursul acestor manifestări, acesta să treacă prin Turda şi Alba Iulia, locuri de glorie şi sacrificiu ale marelui voievod.
În cele din urmă, el a fost adus cu mici opriri în unele oraşe ale Moldovei şi Munteniei, la Mănăstirea Dealu şi depus în prezenţa regelui Ferdinand I şi a unor mari personalităţi ale vieţii politice şi culturale ale României. Nicolae Iorga relatează că suveranul ţării a pronunţat cu această ocazie un emoţionant discurs.
Despre soarta corpului voievodului român ucis pe Câmpia Turdei este mai greu a avea certitudini.Majoritatea surselor documentare se opresc la momentul asasinării lui Mihai Viteazul şi la înhumarea corpului pe Câmpia Turzii. Cu toate acestea, alte informaţii istorisesc faptul deosebit de important că după ce a trecut un oarecare timp, corpul voievodului a fost adus şi reînhumat în Mitropolia zidită de el în capitala Transilvaniei, la Alba Iulia. Gheorghe Şincai precizează în cronica sa la anul 1715: „că Mitropolia de la Bălgrad cu biserica cea de Mihai Vodă cel Viteaz pe la anul 1600 făcută, a fost acolo pe unde s-au făcut un zid al cetăţii şi zidindu-se cetatea în anul 1715, au trebuit să se strice”.
Tot în cronica lui Şincai se specifică, că pentru dărâmarea complexului mitropoliei, autorităţile imperiale au dat drept despăgubire 1.300 de florini cu ajutorul cărora s-a ridicat în anii 1714-1715 biserica din Maierii Alba Iuliei, folosindu-se şi materialele de construcţii rezultate din dărâmarea mitropoliei. Cu această ocazie, au fost duse în Maieri icoanele, ornamentele sacre, clopotele şi cărţile, toate foarte preţioase, precum şi „moaştele răposatului mitropolit Atanasie şi s-au aşezat în ţintirimul bisericii”.
Atunci se vor fi distrus şi mormintele mitropoliţilor şi al voievodului Mihai Viteazul, iar rămăşiţele lor se vor fi împrăştiat în acea parte fiind depuse peste un mare val de pământ ridicat deasupra zidului exterior al cetăţii împreună cu fragmentele de frescă, cărămizi şi alte materiale rezultate din dărâmarea edificiilor vechi, descoperite cu ocazia unor săpături arheologice executate între anii 1960-1980. Şansele de a mai descoperi părţi din aceste monumente româneşti sunt destul de mici, încât numai descoperirea altor surse documentare ar putea aduce noi clarificări în ceea ce priveşte controversata problemă a reînhumării rămăşiţelor pământeşti ale lui Mihai Viteazul la Alba Iulia.
Nicolae Uszkai
Surse:
Giurescu, Constantin C. – Istoria românilor, volumul II, ediţia a V-a, editura BIC ALL, Bucureşti, 2007
Simonescu, Dan, „Cronica lui Baltasar Walther despre Mihai Viteazul în raport cu alte cronici”, Contribuții: Literatură română medievală, București: Editura Eminescu, 1984
Constantiniu, Florin, O istorie sinceră a poporului român. București: Ed. Univers Enciclopedic. 2002
Silviu Dragomir, „Mormântul lui Mihai Viteazul şi vechea catedrală din Alba Iulia”, în „Memoriile Academiei Române”, seria III, tomul XXI, 17.
Iorga,Nicolae (1979) [1935].Istoria lui Mihai Viteazul. vol. II. București: Editura Minerva.
Iorga, Nicolae (1992)[1908].Istoria românilor pentru poporul românesc. Chișinău: Ed. Uniunii Scriitorilor
Panaitescu, Petre P., Mihai Viteazul, Editura Corint, București, 2002.
Rezachevici, Constantin (2001). Cronologia critică a domnilor din Țara Românească și Moldova a. 1324 – 1881.I. București: Editura Enciclopedică.
Ioachim Crăciun, „Cronicarul Szamosközy şi însemnările privitoare la români”, Cluj, 1928.
Rupeți funiile de pe Mihai Viteazul aruncat la pământ în Oradea!
Avram Iancu
Fundatia Werdnig Hoffman Carei
Radu Gyr