Deputatul Daniel Ghiță semnalează Certificat de Urbanism nelegal în cazul proiectului ce vizează Monumentul Ostașului Român

• publicat la: 18 octombrie 2023
Deputatul Daniel Ghiță semnalează Certificat de Urbanism nelegal în cazul proiectului ce vizează Monumentul Ostașului Român

Primarul evazionist Kovacs a pus gând rău Monumentului Ostașului Român din Carei. Așa că a pus de o colaborare cu arhitecți băimăreni care au și firmă de arhitectură și fac parte și din comisia zonală a monumentelor. Așa a luat naștere un proiect de 5 milioane de euro prin care se dorește flancarea Monumentului Ostașului Român din Carei cu nu mai puțin de 16 plăci uriașe de beton, 8 de fiecare parte, în locul spațiului verde actual. Cele 16 plăci de beton nu sunt specificate în solicitările scrise pentru aprobările necesare ci doar copertinele de deasupra lor.

La data de 10 august 2022 a avut loc o Dezbatere Publică referitoare la dorințele primarului evazionist de a accesa proiect de 5 milioane de euro pentru a modifica proiectul arhitectului Anton Dâmboianu și al sculptorului Geza Vida din 1964.

Au participat și au luat cuvântul acad.Marius Porumb, prof.dr.Teodor Ardelean, prof.Viorica Boldur, prof. Carmen Fărcașiu, redactor la ziarul Făclia, Victor Micle și Gheorghe Bâtea de la societatea Avram Iancu, doamna Ana Iercoșan, ing.Daniela Ciută, președinte  Asociația românilor refugiați și expulzați în 1940 filiala Carei dar nu numai.

Toate intervențiile acestor vorbitori, exprimate împotriva conținutului proiectului, nu au fost consemnate și deci nu s-a ținut cont de acestea.

Proiect de 5 milioane de euro țesut în jurul Monumentului Ostașului Român din Carei. VIDEO

Mai mult, Certificatul de Urbanism pentru acest proiect s-a eliberat cu 5 luni înainte de Dezbaterea Publică, sfidarea fiind politica administrației Kovacs-Keizer.

Potrivit unei interpelări a deputatului Daniel Ghiță în cadrul ședinței Camerei Deputaților din data de 16 octombrie 2023, acesta a atras atenția asupra faptului că nici măcar avizul acordat de fostul ministru Romașcanu nu ar avea semnătura sa ci a unui secretar de stat.

Pentru considerentele expuse, deputatul Daniel Ghiță solicită imperios ministrului Raluca Turcan să dispună efectuarea unor verificări urgente de către Corpul de control al Ministrului Culturii asupra aspectelor de nelegalitate și de neoportunitate semnalate în interpelare și să inițieze demersuri în justiție pentru anularea certificatului de urbanism emis, precum și sesizarea Parchetului European pentru obținerea și folosirea frauduloasă de fonduri europene, urmând să i se comunice constatările efectuate și măsurile dispuse, inclusiv sancțiunile aplicate.

https://www.cotidianul.ro/atentat-la-monumentul-ostasului-roman-din-carei/?fbclid=IwAR3ycqp0mKNukOhV-UyNvodmxnDwd9tYTcckB-Eu838xnbLEOXKeZNnp9tY

Monumentul Ostașului Român este simbolul luptei de eliberare a orașului Carei și a zonei Carei de sub ocupația hortystă. Victoria Armatei Române de la 25 octombrie 1944 nu este nici acum văzută cu ochi buni de inițiatorii proiectului de batjocorire a Monumentului Ostașului Român. Datorită victoriei Armatei Române care a alungat ocupantul hortyst, românii expulzați în 1940 au putut să se întoarcă la vetrele lor.

Românii nu mai doresc să accepte umilințele și sfidările venite din partea administrației Kovacs-Keizer și solicită autorităților și guvernanților să respecte legea, simbolurile românești și istoria neamului românesc.

Buletin de Carei

 

 

Lasati un comentariu