Furt dintr-un autoturism din Carei. Rezultatele obținute de jandarmii sătmăreni în minivacanța de Crăciun

• publicat la: 27 decembrie 2023
Furt dintr-un autoturism din Carei. Rezultatele obținute de jandarmii sătmăreni în minivacanța de Crăciun

În perioada 23 decembrie – 26 decembrie a.c., efective din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean Satu Mare au acționat pentru asigurarea unui climat optim de ordine și siguranță publică la manifestările cultural-artistice și religioase ocazionate de sărbătoarea Nașterii Domnului, care s-au desfășurat atât în municipiul Satu Mare, cât și în localitățile din județ.

De asemenea, jandarmii sătmăreni au acţionat zilnic pentru prevenirea şi combaterea faptelor antisociale, de natură penală sau contravenţională, în mod independent precum şi în sistem integrat şi au intervenit la 11 evenimente semnalate prin Sistemul Naţional Unic pentru Apeluri de Urgenţă 112 sau adresate direct instituției noastre.

În această perioadă nu au fost înregistrate evenimente majore și le mulțumim pe această cale tuturor celor care au ales să petreacă această minivacanță în mod responsabil.

Pe timpul misiunilor desfășurate au fost constatate și abateri de la lege fiind constatată 1 infracțiune cu 1 autor și au fost aplicate 12 sancțiuni contravenționale, în valoare totală de 4200 lei, pentru fapte prevăzute de Legea nr. 61/1991 pentru sancționarea faptelor de încălcare a unor norme de conviețuire socială, a ordinii și liniștii publice.

Infracțiunea se referă la furt dintr-un autoturism din Carei.

Rămânem în continuare la datorie pentru îndeplinirea atribuțiilor cu responsabilitate, asigurând ordinea și liniștea publică, fiind permanent alături de cetățeni, pentru siguranța acestora.

Solicitați-ne sprijinul ori de câte ori aveți nevoie de noi!

Jandarmeria Satu Mare, cu siguranță, pentru fiecare!

Lasati un comentariu