La Căpleni se intonează doar imnul Ungariei domnule Pataki Csaba? Programul ,,pâinea maghiarilor,, în teritorii românești

• publicat la: 17 aprilie 2024
La Căpleni se intonează doar imnul Ungariei domnule Pataki Csaba? Programul ,,pâinea maghiarilor,, în teritorii românești

Semjen Zsolt, vicepremierul Ungariei, Potapi Arpad Janos, secretar ungar de stat pentru politica naţională, Feldman Zsolt, secretarul de stat pentru agricultură și dezvoltare rurală în cadrul Ministerului Agriculturii din Ungaria vor sosi dis de dimineață vineri, 19 aprilie 2024, la sfințirea grâului de la Căpleni în cadrul unui program numit ,, pâinea maghiarilor,,.

Sfințirea va dura 30 de minute din programul prevăzut de peste 5 ore. Vor predomina luările de cuvânt ale politicienilor și oficialilor din Ungaria precum și programele culturale identitare.

Nu se anunță caracterul vizitei oficialilor maghiari dar se anunță că se va intona Imnul Ungariei și al așa zisului ținut secuiesc.

Se face referire la bazinul Carpatic dar nu se menționează deloc faptul că regiunea Transilvania din bazinul respectiv  este pământ românesc, de parcă ar avea pierderi de memorie.

De ziua eliberării orașelor Carei și Satu Mare de sub ocupația trupelor ungare conduse de Bela Kun, Castelul din Carei anunță că este închis pentru vizitatori. Pentru unii. E prea mare coincidența cu prezența desantului de oficiali din Ungaria la Căpleni, satul de lângă Carei. Primarul din Căpleni e nimeni altul decât fostul consilier al evazionistului și mincinosului Kovacs Eugen, Megyeri Tamas, cel pe care l-am învățat care este ținuta vestimentară adecvată de la manifestările culturale.

Satul Căpleni are și locuitori români dar ca fost învățăcel al udemeristului Kovacs, primarul nu s-a deranjat să publice și program în limba română. Mai mult, se chinuie să provoace și să desconsidere românii organizând într-un UAT din România, adică într-o primărie manifestări la care se cântă doar imnul Ungariei și al așa zisului ținut secuiesc. Ora 9 din program.

Cam atât despre buna înțelegere din comunitățile din România unde trăiesc și români și maghiari. Până și pâinea este de acum folosită în scopuri electorale de Megyeri Tamas.

Nu va lipsi nici Pataki Csaba, președintele Consiliului Județean. De remarcat că nu figurează în lista de invitați niciun oficial sau demnitar român din județul Satu Mare.

Buletin de Carei

Candidatul UDMR la Primăria Căpleni face pe securistul la Carei pe bani publici

 

comentarii

de Jipa Paulina la 17 aprilie 2024 - 15:54

Politicul instiga la ura ! De ce se fac aceste manifestări? De ce nu se intoneaza IMNUL National al României?? Eu vin dintr o zonă multiculturala , Dobrogea ! Acolo niciodată, la toate manifestările etnice s a intonat IMNUL NATIONAL AL ROMANIEI !

de Albert la 19 aprilie 2024 - 10:25

La Căpleni populația majoritară este germană fiind fișvabi. Între timp au fost maghiarizați și nu au mai vorbit germana. Ar trebui sa privească spre adevărata origine și mai mult spre Germania și Austria decât spre Ungaria. Cei care au emigrat din Căpleni au mers în Germania și foarte puțini in Ungaria.

Lasati un comentariu