Prim-procurorul ,,delegat,, de la Parchetul Carei a părăsit orașul. Tot cu delegație

Prim procurorul Meszaros Robert a fost răsplătit pentru consecvența sa de a nu cerceta și depista autorul amenințării cu moartea a unei familii de români din Carei și a ajuns prim procuror adjunct la PJ Satu Mare. Nu prin concurs ci prin clasica delegare de care uzează mereu.
Noul prim procuror de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Carei se numește Eva Ciorbă și vine de la PJ Satu Mare.
Parchetul de pe lângă Judecătoria Carei s-a eliberat de sub dictatura prim procurorului aciuat pe la noi prin delegările bianuale consecvente ce datează dinainte de 2018.
De ce să se pună cu burta pe carte și să obțină o notă de trecere la examenele aferente obținerii funcției de conducere dacă tot există posibilitatea acordării de delegări bianuale?
Am remarcat plecarea lui prin deblocarea dosarelor ținute la sertar când era vorba de Buletin de Carei sau Daniela Ciută. Plângerea depusă la data de 21 decembrie 2023 pentru fraudă informatică a ajuns să fie luată în discuție abia pe 20 iunie 2024, după plecarea sa și după încheierea alegerilor locale. La fel și dosarul cu agresiunea fizică a lui Vasile Chiș din Lucăceni împotriva a 4 femei de la Asociația românilor expulzați în 1940, filiala Carei.
Curios că smiorcăitorul de serviciu de la primărie, finul primarului evazionist și consilierul său, nu a scos niciun cuvânt de rămas bun mai ales că au colaborat atât de strâns la construirea dosarului cu ,,polițista falsă,, de care au râs toți din sala de judecată când au pierdut cu strigături.
Sub atenta conducere a Prim procurorului Meszaros, Parchetul Carei a pierdut în instanță procesul cu ,,polițista falsă,,…dosar fabricat împreună cu agentul de poliție B.M ajutat de consilierul primarului evazionist Szasz prin blogul său.
Cum se fabrică la Carei un dosar penal în timp record și cum ajunge să fie clasat din lipsă de probe
Tot de la Parchetul Carei, cu prim procurorul Meszaros, vine și declarația potrivit căreia e ceva natural să fii amenințat cu moartea dacă faci presă la Carei.
Prim procurorul Meszaros nu a dorit sub nicio formă ca să se cerceteze cazul amenințării cu moartea și să se afle autorul, fapt ce dă naștere la supozițiile de rigoare. Dacă judecătorii din Carei nu au cedat presiunilor și au considerat că fiecare cetățean are dreptul de a fi protejat în fața amenințării cu moartea prin demascarea autorului, s-a apelat la un judecător din Oradea. Cât efort din partea unui prim procuror pentru a nu se afla autorul amenințării cu moartea a unei familii de români din Carei!
Astfel de prim procurori primesc bianual delegări pe funcții de conducere în justiție și ne mirăm că nu mai scăpăm de infractori.
Urăm succes noilor procurori veniți la Carei mai ales că vor avea mult de lucru dacă aleg să își respecte profesia și jurământul depus.
Daniela Ciută
.