S-au stabilit Comisiile de Specialitate din CL Carei

• publicat la: 18 noiembrie 2024
S-au stabilit Comisiile de Specialitate din CL Carei

Vineri, 15 noiembrie 2024, a avut loc o ședință extraordinară a CL Carei la sediul Centrului Social, în sala de ședințe amenajată pe locul fostului adăpost de noapte.

Pe Ordinea de Zi nu a apărut alegerea viceprimarului ci doar alegerea consilierilor care să facă parte din Comisiile de Specialitate.

Nu au avut loc dezbateri publice. Președintele de ședință, consilierul UDMR Keizer Ludovic, l-a desemnat  pe consilierul UDMR Fazakas Zoltan să dea citire unei liste dinainte stabilite privind componența Comisiilor de Specialitate. Lista a fost apoi supusă votului deschis. UDMR a revendicat  câte 3 locuri de consilier din fiecare comisie iar PSD și PNL nu au avut nimic împotrivă.

Componența Comisiilor

Comisia studii, prognoze economico-financiare, buget, administrare a municipiului,
administraţia publică:
Lukacs-Rakoczi Levente – UDMR
Leitner Robert – UDMR
Merca Ioan – UDMR
Supuran Bogdan – PNL
Binder Eugen – PSD

.
Comisia organizare şi dezvoltare urbanistică, lucrări publice, protecţia mediului, a
monumentelor istorice şi de arhitectură, agricultură:
Fazakas Zoltan – UDMR
Hago Nandor – UDMR
Tempfli Imre – UDMR
Caramba Marcel – PNL
Oneț Sebastian – PSD

.
Comisia învăţământ, sănătate, culte:
Venig Gabriella – UDMR
Toth Eniko – UDMR
Haller- Tempfli Erika – UDMR
Sorian Valentin – PNL
Deac-Crețu Simona – PSD

.
Comisia probleme social-culturale, sport, tineret, agrement, ordine publică şi juridică:
Keizer Ludovic – UDMR
Petkes Iosif – UDMR
Mikulas Hanna – UDMR

Nemeș Adrian – PNL
Binder Eugen – PSD

.

 

Lasati un comentariu