Primăria Carei răspunde la solicitările Buletin de Carei și scoate de la naftalină bicicletele
• publicat la: 10 aprilie 2025
A fost nevoie doar de un impuls din partea Buletin de Carei pentru ca Primăria Carei să își aducă aminte că are pe stoc biciclete cumpărate din bani europeni pe care trebuie să le pună la dispoziția publicului pentru închiriere.
După articolul apărut ieri, 9 aprilie 2025, Primăria Carei a postat un anunț privind data de la care se vor putea utiliza bicicletele. Deci Buletin de Carei acționează doar în folosul comunității.
ALO, PRIMĂRIA CAREI?! Cât mai țineți ascunse bicicletele cumpărate din fonduri europene?!
Joi, 10 aprilie, la ora 10,46, Primăria Carei a postat următorul anunț, evident cu maimuțărelile caracteristice în limbi străine:
,,Începând din data de 15.04.2025, va funcționa serviciul public de exploatare a bicicletelor în regim self service.
Cardurile de acces bike sharing sau alte informații se pot obține la biroul de abonamente al SC CAREI TRANS BUS SRL, situat pe str. 1 decembrie 1918 nr.1 (fostul sediu Radio Transilvania).
Regulamentul de funcționare al acestui serviciu va fi afișat pe stațiile de închiriat biciclete.
Persoanele care doresc să obțină un card Bike Sharing trebuie să se prezinte la punctul de vânzări bilete și abonamente cu actul de identitate și avȃnd o adresa validă de e-mail pentru a i se emite cardul de acces și pentru a încheia un contract între părți.
Adresa de e-mail va fi utilizată de sistem pentru a transmite un cod PIN cu ajutorul căruia utilizatorul poate folosi o bicicletă. De asemenea, acesta obține pe adresa de e-mail furnizată numele de utilizator și parola de acces a contului prin care are acces la mesaje, detalii card și trasee, facturi și taxe, plăți efectuate și harta interactivă a stațiilor de biciclete în regim self-service,,.
Buletin de Carei,
portal românesc de știri din Carei, de 20 de ani în slujba careienilor