Seminar de instruire şi informare profesională la Prefectură

• publicat la: 3 octombrie 2013
Seminar de instruire şi informare profesională la Prefectură

Seria seminariilor de instruire şi formare profesională a continuat în data de 3 octombrie cu un seminar adresat  specialiştilor în domeniul  impozitelor şi taxelor locale din cadrul unităţilor administrativ – teritoriale din judeţul Satu Mare. Seminarul a fost organizat de către Instituţia Prefectului în colaborare cu Direcţia de Impozite şi Taxe Locale (DITL) din cadrul Primăriei municipiului Satu Mare, la întâlnire fiind prezenţi un număr de 65 de reprezentanţi ai primăriilor.

În cadrul seminarului a fost prezentat manualul de proceduri privind executarea silită, dezbaterea fiind susţinută de către jr. Dan Mirel, şeful Serviciul Evidenţa Veniturilor, Urmărire şi Executare Silită din cadrul Direcţiei de Impozite şi Taxe Locale (DITL) a Primăriei municipiului Satu Mare.

Acest seminar continuă seria acţiunilor propuse de Instituţia Prefectului – judeţul Satu Mare care implementează Planul de acţiune pentru anul 2013 privind creşterea calităţii furnizării serviciilor publice în judeţul Satu Mare, având ca scop modernizarea, eficientizarea şi responsabilizarea serviciului public în judeţ.

O importantă componentă a planului este crearea unui cadru administrativ şi organizatoric de instruire/informare profesională – seminarii şi conferinţe tematice în vederea asigurării unui mod de lucru unitar şi coerent în aplicarea legii. Obiectivul general este de a asigura un mod de lucru unitar şi coerent în aplicarea legii în cadrul tuturor administraţiilor locale din judeţ.

Astfel de seminarii de instruire şi informare profesională se vor organiza săptămânal şi în cadrul acestora vor fi dezbătute teme diverse, printre care întocmirea bugetelor de către primării, protecţia mediului, registrul agricol etc.

.

Lasati un comentariu