Directorul Muzeului Naţional Bruckenthal revine la Carei

• publicat la: 16 decembrie 2014
Directorul Muzeului  Naţional Bruckenthal revine la Carei

Muzeul Judeţean Satu Mare organizează susţinerea prelegerilor:

“Eroi ancestrali în zona de nord-vest a României” – prelegere susţinută de dr. Liviu Marta (Muzeul Judeţean Satu Mare).

“Primii agricultori din Spaţiul Carpatic”prelegere susţinută de prof. univ. dr. Sabin Adrian Luca (Muzeul Naţional Bruckenthal).

Cele două prelegeri pornesc de la câteva descoperiri arheologice spectaculoase scoase la iveală recent în zona de sud a Transilvaniei, respectiv în zona Careiului (morminte neobişnuite cercetate în zona sitului de la Carei-Bobald).

Manifestarea se înscrie în seria de întrunirii ale cercului de prieteni ai muzeului.

Susţinerea va avea loc Joi, 18.12.2015, începând cu ora 18,00  la Castelul Károlyi din Carei.

În prima comunicare sunt prezentate elemente ce susţin existenţa unei categorii speciale de personaje, aflate între zei şi oameni: eroii. Era un statut special pe care oamenii  preistorici şi antici sperau să îl obţină prin realizarea unor fapte deosebite, fapte ce puteau să îi păstreze vii în memoria urmaşilor şi să le aducă, în final, nemurirea. Acest statut era scos în evidenţă prin realizarea unor morminte speciale în formă de movilă.  Astfel de movile au fost descoperite în mai multe puncte din nord-vestul României, una dintre ele fiind cercetată în acest an în zona ansamblului rezidenţial din epoca bronzului de la Carei-Bobald.

În a doua comunicare sunt prezentate descoperiri recente de pe autostrada Orăştie Sibiu, ieşite la iveală cu şansă la adâncimea de 5 m, descoperiri ce pun într-o nouă lumină procesul de neolitizare. Acest proces a însemnat enorm pentru omenire deoarece comunităţile puteau să îşi planifice strategic viaţa prin: utilizarea agriculturii, a creşterii animalelor, apelul la o nouă arhitectură şi implicit, creonarea unui nou  tip de relaţii sociale.

 

Lasati un comentariu