Sectiunea » Stiri interne
Sărbătoarea Sfintei Cuvioase Parascheva
Sfânta Parascheva este celebrată anual de creștini în data de 14 octombrie . Sărbătoarea este marcată cu cruce roșie în calendarul ortodox. Sfânta Cuvioasă Parascheva s-a născut în satul Epivata din Tracia, nu departe de Constantinopol și a trăit în prima jumătate a secolului al 11-lea. A fost crescută de părinţi în frică de Dumnezeu
Mai multe articole
Incendiu la o casă din Carei
Detașamentul de Pompieri Carei a intervenit în această dimineață cu doua autospeciale de stingere și nouă cadre militare pentru lichidarea unui incendiu produs la o casă din municipiul Carei. La momentul sosirii echipajelor de intervenție, flăcările se manifestau la anexa gospodărească,
Au înșelat o femeie de 72 de ani din Carei. Atenție pe cine angajați la lucrări de renovare
La data de 9 octombrie, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Carei au identificat trei persoane bănuite de comiterea infracțiunii de înșelăciune. În urma activităților investigative desfășurate, polițiștii au constatat faptul că în cursul lunii august, o femeie de 72 de ani, din
Administrația Boc de la Cluj nu s-a eliberat de hortyști? Manifestări ample la Oradea
A apărut la Oradea programul manifestărilor dedicate zilei eliberării orașului de sub ocupația Ungariei hortyste din 12 octombrie 1944. Tăcere totală la Cluj-Napoca! Administrația Boc se face că uită de
Accident la Vetiș
Pompierii din cadrul Detașamentului Satu Mare au fost solicitați, cu puțin timp în urmă, pentru descarcerare și prim ajutor la un accident rutier produs în localitatea Vetiș. S-au deplasat de urgență la locul evenimentului cadre militare cu o autospecială de stingere, 1 autospecială de descarcerare
ADIO Târg de produse tradiționale în centrul Sătmarului
Membrii Asociației producătorilor de produse tradiționale și ecologice au fost somați să părăsească locația din centrul municipiului Satu Mare. Aceștia au apelat la înțelegerea conducerii Primăriei Satu Mare pentru a li se aloca un alt spațiu central așa cum există în fiecare reședință
Milă pentru străini, discriminare pentru românii beneficiari ai Legii 154/2021
Premierul Marcel Ciolacu s-a aflat ieri alături de copii afectați de conflictul din Fâșia Gaza, preluați de autoritățile române și transferați pentru a beneficia de tratament medical în spitalele din România. ”Copiii și populația civilă din zona de conflict au nevoie de solidaritate
RAR a activat Chatbotul RAReș
Registrul Auto Român emite un comunicat privind activarea Chatbotul RARes. Comunicatul este din data de 1 octombrie 2024. *Vrei să verifici rapid când expiră inspecția tehnică periodică a mașinii tale? *Vrei să știi cum trebuie să procedezi dacă ai pierdut cartea de identitate a vehiculului
Înscrieri la școlile militare de jandarmi
Inspectoratul de Jandarmi Județean Satu Mare face înscrieri pentru sesiunea de admitere din perioada octombrie – decembrie 2024 la școlile militare de subofițeri de jandarmi. Absolvenții de liceu interesați își pot depune cererile până la data de 6 octombrie a.c. Pentru sesiunea din această
Între masoni la Sibiu
Potrivit sibiuindependent.ro, Marea Lojă Națională din România și Muzeul Național



Avram Iancu
Fundatia Werdnig Hoffman Carei