Sectiunea » Timp Liber
Bursele români pentru români susținute de societatea civilă
Doamne ajută! Am reușit până acum să dăruim Bursele Români pentru Români la 39 de copii din cei 67 înscriși în programul nostru organizat de Calea Neamului si grupul Grai Străbun. Vedeti capturile de ecran cu extrasele de cont în comentarii, dovada trimiterii banilor. Bursele sunt destinate elevilor înscrisi în unitățile cu predare
Mai multe articole
Ziua Zmeielor la Carei
Sâmbătă, 30 septembrie 2023, între orele 12.00-17.00, Direcția de Cultură Carei împreună cu Centrul Cultural Carei organizează Ziua Zmeielor în Parcul Șomoș. Programe permanente: – confecționare de zmeie – lansare de zmeie – origami cu Horvát Ottó – aeromodele
,,Satele Unite ale Sătmarului” la cea de-a doua ediție: Credinţă, neam şi tradiţie
Asociația ,,Satele Unite ale Sătmarului” organizează cea de-a doua ediție a evenimentului creștin patriotic, Satele Unite ale Sătmarului, care va porni de la Mănăstirea “Acoperământul Maicii Domnului” din localitatea Lunca Potăului, comuna Apa în data de 23 Septembrie și va ajunge
Mesajul Muzeului Județean Satu Mare. Date despre luptele de eliberare din zona Carei de sub ocupația Ungariei hortyste
Luni, 18 septembrie 2023, a avut loc comemorarea eroilor români la cimitirele din Urziceni și Ciumești. Activitatea face parte din Programul de comemorare eroi în județul Satu Mare, derulat sub coordonarea Instituției Prefectului județul Satu Mare. Au participat rezerviști militari din MAI, MApN
Demonstrație de virtuozitate a pianistului Victor Vechiu la Carei
Violonista Stela Danciu de la Filarmonica ,,Dinu Lipatti,, Satu Mare și Victor Vechiu de la Conservatorul Giuseppe Verdi din Torino au susținut un concert impresionant de pian și vioară, marți, 12 septembrie 2023, în Sala Cavalerilor Castelului Károlyi din Carei. Publicul a fost de-a dreptul
Concurs de îndemânare pentru bicicliștii din Carei, un oraș din România
Membrii clubului Retro Bikers Nagykároly, adică Carei, județul Satu Mare, invită toți iubitorii de sport și ciclism să participe la un eveniment inedit în Parcul Dendrologic Carei, în data de 23 septembrie 2023, începând cu ora 10:00, cu sprijinul Primăriei Carei care susține orice activitate
Ziua Crucii sau Înălţarea Sfintei Cruci
Crucii Tale ne închinăm, Stăpâne şi Sfântă Învierea Ta o lăudăm şi o slăvim. Înălţarea Sfintei Cruci, 14 septembrie, numită în popor și Ziua Crucii, este cea mai veche dintre sărbătorile creştine închinate Crucii pe care S-a răstignit Mântuitorul. Spre deosebire de alte sărbători
ISU Satu Mare invită publicul la Zilele Porților Deschise
Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă „Someș” al județului Satu Mare, invită publicul la Zilele Porților Deschise! Ziua Pompierilor din România este marcată în fiecare an la 13 septembrie, iar acum se împlinesc 175 de ani de la eroicele lupte din Dealul Spirii. Cu acest prilej,
Avram Iancu a fost comemorat și la Satu Mare
Eroul Național Avram Iancu a fost comemorat astăzi, 10 septembrie 2023 și la Satu Mare. S-au comemorat cei 151 de ani de la moartea ”Crăișorului Munților” printr-o acțiune de suflet organizată la bustul lui Avram Iancu din Piața 25 Octombrie Satu Mare de către Societatea Cultural Patriotică
Profesorul Sorin Cioltean a trecut la cele veșnice
Profesorul de sport de la Liceul Teoretic Carei, Sorin Cioltean, a trecut la cele veșnice după o lungă și grea suferință. S-a născut la 5 august 1971, a fost jucător și antrenor la echipa Victoria Carei în urmă cu mai bine de 30 de ani şi a mai antrenat echipele de juniori ale clubului. A



Avram Iancu
Fundatia Werdnig Hoffman Carei