Troc între UDMR şi PDL pe scrisoarea pentru FMI

• publicat la: 28 mai 2010
Troc între UDMR şi PDL pe scrisoarea pentru FMI

Să nu rămână fără susţinerea lui Marko Bela, Emil Boc a şters închiderea spitalelor de pe lista măsurilor de trimis la Washington.

Ce n-au reuşit sindicatele a reuşit UDMR: modificarea scrisorii de intenţie către FMI, convenită iniţial. Stâns cu uşa de Uniunea lui Marko Bela, care a ameninţat cu votarea moţiunii de cenzură dacă nu i se satisfac cererile, premierul Emil Boc a fost de acord cu „ştergerea” din documentul final a prevederii referitoare la închiderea a 150 de spitale, aflate acum în curtea UDMR-istului Cseke Attila, responsabilitatea fiind pasată administraţiilor locale, în custodia cărora ar urma să fie transferate unităţile sanitare.

„N-am acceptat să figureze acest lucru (închiderea spitalelor – n.r.) în scrisoarea de intenţie”, a declarat preşedintele UDMR Marko Bela. El a precizat că Uniunea nu a fost de acord cu menţionarea unei „cifre scoase de nu ştiu unde”, considerând că „decizia va fi mult mai corectă dacă se va lua la nivel local”.

În schimbul acestei concesii, UDMR a renunţat la solicitarea ca pensiile sub 1.000 de lei să fie exceptate de la reducere , coborând ştacheta până la cele minime, de 350 de lei.

Astfel, în textul final al scrisorii de intenţie au rămas prevederile referitoare la reducerea numărului de paturi în spitale cu 9.200.

ziare.ro

comentarii

de Gabi la 10 iunie 2010 - 19:53

UDMR este de admirat deoarece au reusit intotdeauna ce si-au propus (asta datorita faptului ca au inteligenta si tactica politica,stiu ce vor,sunt uniti si fac tot ce este posibil si necesar sa-si atinga scopul pentru care au primit mandat,dand mana si cu dracul…

Lasati un comentariu