Traian Băsescu a renunţat la Poliţia Rutieră şi Jandarmerie pentru asigurarea protecţiei

• publicat la: 26 September 2010
Traian Băsescu a renunţat la Poliţia Rutieră şi Jandarmerie pentru asigurarea protecţiei

Preşedintele Traian Băsescu a dat dispoziţie ca efectivele Ministerului Administraţiei şi Internelor să nu mai participe la asigurarea protecţiei sale, începând de vineri, ora 17.00, decizia fiind luată în contextul participarii unor angajaţi ai ministerului la marşul ilegal de protest, informează Mediafax.

Surse oficiale au menţionat că decizia a fost luată în contextul participării unor angajaţi ai Ministerului Administraţiei şi Internelor la un marş desfăşurat cu încălcarea prevederilor legale în vigoare.

Informaţia a fost confirmată de purtătorul de cuvânt al şefului statului, Valeriu Turcan.

Serviciile din subordinea MAI implicate în acţiuni de protecţie a preşedintelui sunt Jandarmeria, Poliţia şi Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă, însă toate acestea acţionau sub coordonarea SPP.

IGPR şi Jandarmeria Română nu mai asigură protecţia preşedintelui. Poliţia Capitalei nu a primit nici o înştiinţare

Atât Inspectoratul General al Poliţiei Române, cât şi Jandarmeria au fost informate de către Ministerul Administraţiei şi Internelor despre faptul că structurile Poliţiei nu vor mai face parte din dispozitivul de protecţie a preşedintelui României.

“Centrul de Informare şi Relaţii Publice din cadrul Inspectoratului General al Poliţiei Române este împuternicit să facă următoarele precizări: Inspectoratul General al Poliţiei Române a fost informat de către Ministerul Administraţiei şi Internelor despre faptul că structurile Poliţiei Naţionale nu vor mai face parte din dispozitivul de protecţie al preşedintelui României”, se arată într-un comunicat al IGPR, citat de Mediafax.

În plus, purtătorul de cuvânt al Jandarmeriei Române, Marius Teodorescu, a declarat în exclusivitate pentru Antena 3, într-o intervenţie telefonică, că instituţia pe care o reprezintă a primit, sâmbătă, o informare din partea MAI prin care i se făcea cunoscut faptul că nu va mai participa la acţiuni de protecţie a preşedintelui României.

Poliţia Capitalei nu a fost înştiinţată despre decizia preşedintelui Traian Băsescu de a renunţa la serviciile Ministerului Administraţiei şi Internelor, însă dacă este cazul, poliţiştii care îl însoţesc în coloana oficială vor fi relocaţi, a declarat Christian Ciocan, citat de Mediafax.

Purtătorul de cuvânt al Poliţiei Capitalei a declarat că la serviciul care se ocupă de paza coloanelor oficiale ale preşedintelui, premierului, preşedintelui Camerei Deputaţilor şi preşedintelui Senatului sunt angajaţi aproximativ 30 de poliţişti.

El a precizat că Poliţia Capitalei nu a fost informată oficial privind decizia preşedintelui Traian Băsescu, dar că, în cazul în care şeful statului ia o asemenea hotărâre, poliţiştii care păzesc coloana sa oficială vor fi relocaţi pe alte posturi disponibile în cadrul aceluiaşi serviciu.

SPP nu va prelua activităţile realizate de instituţiile din subordinea MAI

SPP se va achita în continuare de obligaţiile care îi revin, conform legii, în ceea ce priveşte asigurarea pazei şefului statului, dar nu va prelua şi activităţiile realizate de instituţiile din subordinea MAI, a precizat, sâmbătă, purtătorul de cuvânt al SPP Bogdan Onea, informează Mediafax.

“SPP îşi va respecta atribuţiile în ceea ce priveşte protecţia şefului statului, conform legii, însă în nici un caz nu va prelua alte atribuţii”, a declarat Onea, referindu-se la decizia şefului statului de a renunţa la serviciile din subordinea MAI implicate în măsurile privind securitatea sa.

5.000 de poliţişti au protestat, vineri, în faţa Guvernului din cauza reducerilor de salarii care nu le permit să trăiască decent. După câteva ore, furioşi că nu-i bagă nimeni în seamă, au plecat spre Palatul Cotroceni să-şi strige nemulţumirile.

Dar nici acolo nu au găsit mai multă înţelegere. Traian Băsescu nu mai este dispus să stea la discuţii cu protestatarii. O schimbare de atitudine radicală . În urmă cu un an, preşedintele a venit din proprie iniţiativă să discute cu poliţiştii care protestau în Piaţa Victoriei.

Antena 3.ro

comentarii

de Vox News la 27 September 2010 - 03:54

Zicea ieri seful asta de stat al nostru,am uitat cum il cheama,in marea conferinta de presa,ca cica,politistii au subminat puterea in stat,ca el e doar vremelnic acolo;trebuia sa zica temporar sau efemer mai degraba;dar oare vina a cui este ca s-a ajuns aici sa se scandeze asemnea lozinci?unde sunt banii nostri?de ce este atat de catastrofala situatia financiara a tarii noastra incat singura masura de relansare economica a fost taierea salariilor din sectorul bugetar?dar seful statuluu oare nu a subminat economia nationala si nu l-a durut in cot de vointa poporului!??anul trecut a stiut sa dea pomeni electorale,sa cheltuie miliarde de euro ca sa fie reales!daca nu ii convine sa plece acasa cu toata supararea lui,nici noi nu mai avem nevoie de serviciile lui,pardon,de minciunile lui…
Dar eu presimt ca asta e doar inceputul:va fi dezastru cand vor sosi primele facturi de gaz si de intretinere din timpul iernii!abia atunci va ajunge cutitul la os!si pentru ce?pentru ce sa fim solitari cu niste oameni care ne-au furat banii de salarii ca sa isi faca imagine buna in campania electorala?…
Du-te dupa Ceausescu…!

de Ioan Asan la 29 September 2010 - 20:46

base e un dobitoc. De fapt, chiar el e cel care incalca legislatia rutiera. Ar fi interesant sa il tina cineva in intersectie, pentru ca fara politie ca antemergator nu exista coloana oficiala in intelesul legii.

Lasati un comentariu