Impozite duble pentru camionagii

• publicat la: 2 January 2011
Impozite duble pentru camionagii

Din 2011 , valoarea impozitelor pe vehiculele de transport de marfă de peste 12 tone va fi majorată cu aproape 100%.

Guvernul a decis prin hotărâre de guvern creşterea impozitelor pe maşinile de marfă care efectuează transporturi interne, dar şi în străinătate. Actul normativ vizează impozitele pentru autovehiculele de transport marfă cu masa totală autorizată egală sau mai mare de 12 tone, precum şi combinaţiile de autovehicule (vehicule articulate sau trenuri rutiere) de aceeaşi capacitate. Astfel, au fost stabilite impozitele care trebuie achitate anul viitor de către proprietarii acestor vehicule în funcţie de numărul axelor, masa autorizată, tipul de transport (intern sau internaţional) şi sistemul de suspensie al fiecărei maşini.

De exemplu, pentru un vehicul cu două axe, cu o masă de 15-18 tone, cu suspensie pneu-matică sau echivalent care asigură servicii de transport exclusiv intern, impozitul anual creşte de la 278 lei în 2010 la 517 lei pentru 2011. Dacă vehiculul este echipat cu un alt sistem de suspensie, taxa va fi majorată de la 630 lei la 1.169 lei. În cazul în care maşina respectivă transportă marfă în străinătate, taxa creşte de la 397 lei la 517 lei (suspensie pneumatică), respectiv de la 899 lei la 1.169 lei (alt tip de suspensie).

Cererea, tot mai scăzută

Dublarea taxelor pentru autovehiculele de transport de marfă se va reflecta în preţurile finale ale mărfii transportate cu impact asupra preţurilor de consum.

Reprezentanţii transportatorilor spun că o astfel de măsură se va răsfrânge şi asupra firmelor de profil, care de mai bine de trei ani se confruntă cu grave probleme de ordin economic. Vicepreşedintele Federaţiei Operatorilor Români de Transport (FORT), Niculae Cimbrola, ne-a declarat că în ultima perioadă transportatorii au trebuit să găsească fel de fel de soluţii de supravieţuire pentru a nu închide firmele, în urma avalanşei de majorări de taxe.

„Nu există firmă de transport care să nu fi întâmpinatt dificultăţi în activitate în ultimul an. Iar activitatea în sine a avut scăderi considerabile. Cererea a fost mai mică, volumul de marfă transportat a scăzut foarte mult, pe fondul actualei crize economice. Anul viitor vine cu scumpiri peste scumpiri şi majorări enorme de taxe, începând de la taxa auto şi majorarea preţurilor la carburanţi până la această dublare nejustificată la impozite. Nu există un echilibru pe piaţă, iar firmele de transport care au rămas funcţionale se luptă să supravieţuiească, nu să facă profit”, a precizat Niculae Cimbrola.

Actul normativ include sume mai mari pentru impozite şi în cazul vehiculelor cu trei sau patru axe. Astfel, pentru un vehicul cu o masă de peste 32 de tone, care foloseşte alt tip de suspensie decât cel pneumatic şi asigură transport internaţional, impozitul va fi de 2.291 lei.

Impozitele vor fi majorate din 2011 şi în ceea ce priveşte combinaţiile de autovehicule, respectiv vehicule articulate sau trenuri rutiere. Pentru o maşină cu suspensie pneumatică şi o masă de 18-20 tone, cu 2+1 axe, taxa ajunge la 60 lei, de la 33 lei.

Tarifele transportatorilor au stagnat

Impozitul cel mai mare, de aproape 4.000 de lei, va fi plătit pentru vehiculele de peste 44 de tone, cu 3+2 axe, indiferent dacă sunt folosite pentru transport intern sau internaţional.

Guvernanţii estimează un impact pozitiv asupra bugetelor locale de 42 milioane lei în 2011, 49 milioane lei în 2012, respectiv 58 milioane lei în 2013. Oficialii FORT susţin însă că piaţa nu reuşeşte să absoarbă majorările de tarife pe care trans-por-tatorii încearcă să le aplice. În acest an, deşi au fost creşteri permanente la preţul carburanţilor, tarifele pe kilometru au stagnat.

„Majorările de taxe au venit exact la sfârşitul anului, după ce companiile şi-au făcut deja bugetul de cheltuieli pentru anul viitor. Impozitele majorate ar trebui să se regăsească în tariful pe kilometru al transportatorilor, la fel ca şi celelalte biruri suplimentare. Însă cererea e în continuare foarte scăzută şi probabil măurile luate în ultima perioadă vor falimenta şi mai multe firme”, a menţionat Niculae Cimbrola.

sursa rlonline

Lasati un comentariu