Hotline cu medicul de familie pentru 0,95 euro pe minut

• publicat la: 7 februarie 2011
Hotline cu medicul de familie pentru 0,95 euro pe minut

Federaţia Naţională a Patronatelor Medicilor de Familie din România a pus la punct un sistem prin care medicii vor fi la dispoziţia pacientului la orice oră.

Doctorii din cadrul programului CallMed pot oferi sfaturi profesionale sau stabili consultaţii, în cazul în care problema suferă amânare, informează Gândul.

Numărul oamenilor care sună la ambulanţă  în weekend este covârşitor, medicii de la ambulanţă nu ştiu unde să se ducă mai întâi, iar pacienţii care nu au o problemă considerată urgenţă, aşteaptă sosirea medicului cu orele. Astfel, Serviciul de Ambulanţă Bucureşti-Ilfov a avut 38.641 de solicitări în prima lună a lui 2011.

Acesta este şi motivul pentru care Federaţia Naţională a Patronatelor Medicilor de Familie din România a lansat serviciul CallMed. În loc de 112, apelezi 1363, iar cel ce îţi răspunde nu este un medic necunoscut de la ambulanţă, ci chiar medicul tău de familie, care se presupune că te şi cunoaşte personal, cu tot cu toata istoria ta medicală.

Tariful este de 0,95 euro/minut plus TVA, iar numărul poate fi apelat din reţelele Vodafone, Orange, Cosmote şi RomTelecom.

„Oamenii sună la Ambulanţă pentru că aşa sunt învăţaţi. Mai ales în weekend. Vor învăţa în timp că, în loc să sune la 112, pot să formeze 1363. şi acolo vor fi consiliaţi. Dacă intr-adevăar trebuie să sune la 112 vor fi îndrumaţi mai departe. Dacă nu este nevoie, putem oferi un sfat, putem stabili o programare”, spune preşedintele Patronatului Medicilor de Familie din Bucureşti şi judeţul Ilfov, Marina Pîrcălabu.

„Serviciul acesta a venit din nevoia noastră de a comunica suplimentar cu pacienţii noştri. Nu uitaţi că medicul de familie are un statut special în sistem, el îşi cunoaşte pacienţii. Cu siguranţă, mecanismul va degreva aglomeraţia din weekend de la 112, unde sunt solicitări peste măsura lor de a le putea rezolva. Mai mult, unele nici nu justifică un apel acolo, se pot rezolva altfel”, a adăugat Pîrcălabu.

sursa ziare.com

Lasati un comentariu