Peste 40.000 de cereri pentru redobândirea pensiilor de serviciu

• publicat la: 27 March 2011
Peste 40.000 de cereri pentru redobândirea pensiilor de serviciu

Numărul contestaţiilor depuse la instanţele judecătoreşti de către cei care beneficiau de pensii de serviciu se va dubla în câteva luni. Până în prezent, doar rezerviştii SRI au scăpat de recalculare.

Desfiinţarea pensiilor speciale în cursul anului trecut şi încercarea de a introduce principiul contributivităţii la calcularea pensiilor pentru toate categoriile de foşti salariaţi au declanşat un val de proteste urmat de mii de procese în instanţele din toată ţara.

Avocatul Costel Gîlcă, care reprezintă în instanţă Sindicatul cadrelor militare disponibilizate şi în rezervă, susţine că la instanţele judecătoreşti sunt peste 20.000 de dosare, depuse în special de categoriile de persoane care au lucrat, în principal, în sistemul de apărare şi care contestă recalcularea pensiilor.

Recalculare, apoi revizuire

„Dacă până în prezent sunt 20.000 de dosare în instanţe, din această lună, numărul lor urmează să se dubleze. În prima etapă au fost atacate deciziile de recalculare a pensiilor. În ianuarie, pensiile au fost micşorate fără să existe un act administrativ. Plata pensiilor s-a făcut fără să existe decizii pentru toată lumea. După ce autorităţile şi-au dat seama că este o greşeală, au revenit cu Ordonanţa nr. 1 din 2011. Din luna martie au început să sosească la foştii militari deciziile de revizuire. Aceste decizii vor fi din nou atacate în instanţă ceea ce va duce, într-o primă fază, la dublarea numărului de dosare din instanţă”, a precizat av. Costel Gîlcă.

Până în prezent, dintre toate categoriile, doar rezerviştii SRI nu au primit deciziile de recalculare. Colonelul în rezervă Mircea Dogaru, preşedintele Sindicatului cadrelor militare disponibilizate, ne-a oferit un exemplu de caz. Un colonel în rezervă, cu 44 de ani de muncă, avea în decembrie 2010 o pensie de 2.500 lei brut. În ianuarie 2011, pensia încasată a ajuns la 1.700 lei. În luna următoare, pensionarul a primit la pensie 2.500 lei plus diferenţele neîncasate din luna ianuarie. În schimb, în luna martie, pensia încasată de colonelul în rezervă a fost recalculată la 2.130 lei brut.

„În luna ianuarie i s-a acordat pensia recalculată, însă şi-au dat seama că sunt greşeli clare şi au revenit în februarie acordând pensia din decembrie. În schimb, în ultima zi a lunii ianuarie s-a dat o ordonanţă în care se preciza că, într-o primă fază, militarii îşi vor reprimi drepturile normale, integrale, urmând ca apoi să se dea noi decizii”, a precizat Mircea Dogaru. De asemenea, av. Costel Gîlcă menţionează că începând din luna martie sosesc noile decizii de revizuire a pensiilor.

„Până în prezent nu au fost trimise la toate persoanele deciziile care atestă diminuarea pensiilor. Poate peste 80% din foştii pensionari nu au primit o decizie”, ne-a declarat av. Costel Gîlcă.

Patru căi de atac

Persoanele afectate de recalcularea pensiilor s-au adresat fie individual, fie prin asociaţiile profesionale reprezentative, cabinetelor de avocatură care au apelat la mai multe căi de atac. Avocatul Victor Ciorbea ne-a declarat că, pentru cei 4.500 de clienţi ai săi, toţi din categoriile afectate de desfiin¬ţarea pensiilor speciale, a apelat la patru tipuri de demersuri. „S-a mers într-o primă etapă pe ideea de abrogare a Legii 119/2010, a consecinţelor ei. Mai precis, e vorba de neconsti¬tu¬ţionalitatea legii. S-a mers la Avocatul Poporului, la Curtea Constituţională, la instituţii internaţionale. Am făcut demersuri şi la Curtea de Justiţie a Uniunii Europene de la Luxemburg şi CEDO. Este un demers în derulare. În Uniunea Europeană această problemă, a pensiilor de serviciu, este clar reglementată, nu sunt pensii obişnuite, există directive, reglementări etc.”, a menţionat av. Victor Ciorbea. Apoi, societatea de avocatură Ciorbea & Ciorbea a făcut demersuri pentru a anula Hotărârea de Guvern 737 din 2010 prin care e stabilită metodologia de calcul a pensiilor pentru militari. „Am obţinut două hotărâri definitive şi executorii la Curtea de Apel, însă nu se ţine seama de ele”, a precizat av. Victor Ciorbea.

Între diversele categorii care beneficiază de pensii de serviciu există unele discriminări. Astfel, dacă pentru militari se acordă un termen de cinci luni pentru recalcularea pensiilor, la celelalte categorii (piloţi, grefieri, diplomaţi) termenul este de doar o singură lună. Ulterior, termenul de cinci luni acordat pentru cadrele militare a fost mărit printr-o ordonanţă cu încă un an.

Ordonanţe şi contestaţii

De asemenea, prin intermediul avocaţilor s-au depus ordonanţe preşedinţiale, mai precis cereri de suspendare a punerii în executare a deciziilor noi şi revenirea la cele anterioare. Cererile s-au depus la Tribunalul Municipiului Bucureşti, respectiv la tribunalele judeţene, cu recurs la Curţile de Apel. În toată ţara sunt câteva zeci de astfel de situaţii în care s-a câştigat. Deciziile noi au fost suspendate şi s-a dispus plata pensiilor vechi.

A patra formă de demers prin care s-a acţionat a fost depunerea de contestaţii de anulare a deciziilor noi şi repunerea în plată definitivă a deciziilor de pensie vechi, adică revenirea la pensia de serviciu. „Astfel de procese au termene lungi. Sunt foarte puţine astfel de dosare în stare de judecată la tribunale. S-au judecat puţine, însă sunt câteva cazuri admise. Sunt cu caracter definitiv, însă în faza de primă instanţă”, a declarat av. Victor Ciorbea.

La nivel naţional, prin ordonanţe preşedinţiale şi prin contestaţii de anulare a deciziilor noi, în doar câteva sute de cazuri s-a revenit, temporar, asupra deciziilor de recalculare a pensiilor de serviciu.

sursa  rl

comentarii

de PANI HACITIN la 2 April 2011 - 13:56

Stii cine nu are curaj? Lasul…… Portile Liceelor Militare si ale Scolilor Militare au fost deschise pentru toti. De ce nu te-ai dus si tu ca sa ai pensia mare? dar stii tu de ce nu te-ai dus sa dai examen ? Pentru ca nu te ducea capul ,adica erai prost, Nu ti-a placut cartea. Cand am dat eu examen la Liceul Militar erau 900 de candidati si au intrat numai 150. De ce nu ai venit si tu sa dai examen.???? ti-a placut sa stai langa fusta mamii, nu sa devii barbat. Or fi si din aceia care zici tu ca beau pe la popote ,dar ca sa ajungi sa bei la popota ,habar nu ai tu prin cate treci. Stii si tu ce inseamna sa faci 9 ani de Scoala militara adica sa fi 9 ani soldat si sa trebuiasca sa mai si inveti ca altfel te dadeau afara si mai si plateai scolarizarea????. dar tu asta nu o stii pentru ca nu ai de unde., stii tu oare ce insemna sa ai familia la Constanta si tu sa lucrezi la CUCA MACAII si sa poti veni acasa cel mult odata la 2 luni. Tare ti-as dori si tie sa treci prin astea si dupa aceea sa bei cu mine la popota asa cum te lauzi ca le stii tu pe toate. Pun pariu cu tine pe toata pensia mea intr-un an ca nu stii sa calculezi macar un radical …este? PUNE MANA PE CARTE INVIDIOSULE STUPIDITATEA SI INVIDIA NE FAC VIATA AMARA….AMARA…. Cineva spunea ca armata romana nu a mai luptat din al doilea razboi mondial. Asa e, dar l-as intreba unde a luptat armata Germaniei, Frantei, Spaniei, Angliei, Ungariei, etc?! Cand armata lucra pe santiere, in mina, etc., alaturi de civili, militarul isi primea doar solda, pe cand civilul primea tot felul de sporuri si castigul lui era mai mare. Cei mai multi civili dormeau in patul lor de acasa, pe cand militarul in baraca. Altcineva spunea ca a fost militar ( in termen) la inundatii, dar nici un general nu a pus mana pe lopata! L-as intreba: directorul de la firma unde a lucrat, punea mana pe tarnacop?! INVIDIA SI STUPIDITATEA NE FAC VIATA AMARA…AMARA….

de PANI HACITIN la 4 April 2011 - 12:22

Recalcularea pensiilor militarilor MApN este o mare gogoasa. Au avut grija sefii sa-si traga pensii grase , sa-si ocuoe si functii barosane cu salarii la fel, in asa masura ca sa ne puna lumea in cap,care crede ca toti fostii militari au pensii la fel de mari ca ale lor.Pentru cei iesiti la pensie pana prin 1995 pensiile au ramas la fel de mici ,am primit doar promisiuni. Ascult la tv tot felul de neaveniti care vorbesc ca pensiile militarilor sunt marii.Toti vorbesc in necunostinta de cauza.Dece nu sau facut si ei militari, sa faca 3 servicii de lupta pe saptamana, misiuni prelungite de 2-3 zile, zboruri de noapte si in conditii atmosferice crancene, sa nu poata parasi garnizoana fara aprobare (un fel de arest la domiciliu) si cate altele.Dar toate astea sau uitat. Si cine sa le aminteasca acum. Mai marilor din MApN actuali nu le doresc decat cand vor iesii ei la pensie tot asa sai uite cei ce le vor da pensii. RUSINE PENTRU CE FACETI SAU NU FACETI. Stati in fotoliile voastre pe care vi le-am oferit noi, asemenea celor di parlament si dormiti somn usor si dulce visand la cand ve-ti iesii voi la pensie.Inca odata RUSINE. Dar cred ca nu va e. ….Era simplu de rezolvat problema pensiilor militare….

Guvernul Boc si parlamentul actual, ca si cei dinaintea lor, sunt lipsiti de credibilitate asa cum arata toate sondajele de opinie.
Era foarte simplu sa se faca o analiza a modului in care este rezolvata problema in tarile NATO si in UE. Daca la ei pensiile militarilor sunt pe baza de contributivitate , facem si noi la fel avand in vedere ca am acceptat de vreo 15 ani ca normele UE au prelevanta in fata legilor nationale atunci cand intra in conflict. Ar mai fi existat proteste dar mult mai mici. Daca insa Germania, Franta, Sua , GB au legi care considera ca pentru militari sunt necesare pensii ocupationale ar fi cazul sa ne conformam. Se afla in joc nu doar marimea pensiei ( pe care oricum Boc poate sa o micsoreze si in alte moduri) cat si existenta armatei de rezerva si dreptul de proprietate al unui unui militar asupra gradului dobandit prin munca si uneori prin lupta. ….

de PANI HACITIN la 4 April 2011 - 13:19

Sunt ofiter in rezerva,.Am muncit 25 ani in conditii considerate DEOSEBITE … Pensia mi-a fost diminuata cu 40%… Am ajutat tara mea sa adere la NATO…Acum am ajuns sa cred ca mi-am batut joc de mine timp indelungat, Proletcultistii si comunistii din linia a doua au luat tara mea si si-au batut joc de ea cum au vrut. Sunt convins de un fapt: acesti politruci au reusit sa dezbine neamul meu, sa il aduca in starea de haita, sa adere la non-valori, care nu au nimic compatibil cu valorile neamului meu romanesc. In numele banului rege, au terfelit totul. Problema este ca ei nu dau doi bani pe statul de drept, pe libertatile si drepturile cetatenesti. De fapt, nu dau doi bani pe cetateni. Eu, viitorul nu il vad bine in Romania. Ma uit pe strada si nu vad decat oameni incruntati, suparati. Totul e cenusiu, in sufletele lor, in privirea lor. Va trebui ca fiecare dintre noi sa facem ceva, in asa fel incat sa indepartam raul. Asa sa ne ajute Dumnezeu! Va rog, intelegeti ca a fi om nu inseamna sa fii prost si bun. Fiecare dintre noi poate fi un luptator! La noi proverbul cu capra vecinului a devenit, din păcate, descrierea cea mai izbutită a mentalului colectiv românesc. ?Să moară toti care au pensii mai mari ca a mea?, spun unii (să moară în sensul unei micsorări a pensiei ), ?Să se întoarcă la origini toti cei ce au salariu mai mare ca al meu?. Cam asa gândeste românul de rând. ?Si pentru acest român de rând, cu un profil educational mediu , oricine are o casă mai mare ca a sa este un infractor Si oricine are o masină putin mai arătoasă este un corupt sau cocalar. Evident, nu tăgăduiesc că cei ce stâlcesc limba română pe ritmuri de manele sunt posesori de masini de marcă?, dar mai sunt si exceptii… Este adevarat, unii au vrut sa scape de comunism si sa fie si ei capitalisti! Oare nu era totusi mai bine sa ai siguranta zilei de maine? Sa stii ca trebuie sa respecti niste legi clare? Sa stii ca la o anumita varsta iesi la pensie si perioada pe care o mai traiesti nu trebuie sa-ti faci griji ca va veni cineva cu ideea sa mai dea o lege, sa-ti maresaca varsta de pensionare sau sa-ti micsoreze pensia in asa fel incat, sa parasesti sistemul fara sa-ti taie cineva gatul? Suntem nemultumiti ca unii au pensii mari si altii nu? Dar oare nu se gandeste nimeni ca unii in loc sa doarma la coada vacii stateau zi si noapte si invatau? Pe vremea comunismului, daca voiai sa inveti nu trebuia sa ai bani ; era de ajuns sa inveti.In rest statul iti punea la dispozitie un pat intr-un camin si o masa la cantina. ERA DE AJUNS SA INVETI Mai ganditi-va oameni buni cand scrieti ca pensiile trebuie sa fie apropiate. Am vrut capitalism….avem capitalism….. Nu mai stii cat timp o lege se aplica si cand este schimbata. si mai mult, nu mai stii daca cineva iti va da dreptate daca ai respectat legea. Oricand poate aparea o alta hotarare de guvern si … tot noi vom fi de vina ca nu cunoastem legile. Deci e mai bine in capitalismul din tara noastra si… fereasca D-zeu de “mai bine” INVIDIA SI STUPIDITATEA NE FAC VIATA AMARA….AMARA….

de gabi la 4 April 2011 - 15:00

cum sa te cheme PANI HACITIN? baahahahahahahahaaaa =)))))))))))))
cum e aia cu “you’ll shit bricks??”

de PANI HACITIN la 6 April 2011 - 13:03

Desi te distreaza revolta veteranilor si pensionarilor militari,este o revolta indreptatita,tot asa cum este indreptatita si revolta dascalilor si revolta medicilor
si a tuturor categoriilor sociale batjocorite si dijmuite de mascariciul de la Cotroceni si paiata lui.Poate nu stiai dar oamenii mai au si demnitate si mai ales au niste drepturi,drepturi stabilite in functie de pregatirea lor ,de importanta muncii lor.Sa-ti explic,desi nu prea cred ca o sa pricepi:fiecare om,in functie de capacitatea
lui intelectuala si talentul pe care il are isi alege o meserie.Unii muncesc cu carca altii cu capul.Nimeni nu-i obliga sa faca una sau alta din meseriile existente.Este alegerea lor .Vrei ,nu vrei mataluta ,nu poate fi egalitate intre diferitele categorii sociale si nu a fost nici pe vremea impuscatului “ca un animal salbatic”.Militarii apara tara si sunt gata sa o faca cu pretul vietii,dascalii iti pun condeiul in mana si te invata sa scrii (nu este vina lor ca tu scrii prostii),medicul iti salveaza viata,politistii,procurorii si judecatorii vegheaza la linistea natiunii,pompierii lupta cu focul.Oamenii astia merita venituri bune,merita liniste ,merita apreciere.Pornind de aici poti tu sa-mi spui ce fac basescu,boc si ai lor de au salarii mari,bani de cheltuiala (in afara de salarii) “fara numar”,masini
la scara,trepadusi sa-i pazeasca si sa le indeplineasca dorintele si mofturile? Pentru ce statul,adica noi cetatenii trebiue sa ducem in carca niste milogi portocalii ,lacomi si tupeisti,sa le platim salarii mari si sa le suportam artagurile si partagurile?Ce fac ei pentru tara asta,pentru poporul asta?S-au cocotat la putere,isi stabilesc singuri plata pentru nemunca,fura cat pot si tot ce pot si acum,cand s-a cam imputinat sursa de furat ,fura pensii,fura salarii,fura laptele copiilor si medicamentele batranilor.Explica-mi tu rolul si rostul lor (nu al functiilor ce vremelnic le stapanesc) si de ce ei au dreptul la salarii mari iar ceilalti nu si atunci sunt de acord ca medicul,dascalul,militarul si ceilalti sa aiba salarii mai mici decat soferul bocului sau decat fetele de succesuri… .

de PANI HACITIN la 12 April 2011 - 13:22

cum adica ???

de geta la 13 April 2011 - 12:56

Felicitari instantelor care judeca corect. Pensia este un drept castigat.NIMENI NU TREBUIE SA SE ATINGA DE EA.Cine gandeste altfel nu are creier.

Raspunsuri

Lasati un comentariu