Bunele maniere de ieri, mitocănia de azi

• publicat la: 27 September 2011
Bunele maniere de ieri, mitocănia de azi

Studiile plasează românii la mijlocul clasamentului celor mai bine-crescuţi europeni, cu multe trepte sub poziţia deţinută în urmă cu un secol. Bunele maniere s-au pierdut „pe drumul“ urbanizării, acest lucru fiind favorizat de egalitarismul comunist.

Vederea gleznei unei femei nu mai surprinde pe nimeni acum, însă în urmă cu câteva sute de ani era motiv de duel în multe ţări europene. Considerată o parte intimă a corpului, glezna trebuia mereu acoperită de un ciorap, pentru a nu fi zărită de altcineva în afară de soţ. În acelaşi timp însă, bustul femeilor era lăsat la vedere prin decolteuri generoase. Oricât de ciudat pare astăzi, aşa cereau bunele maniere ale secolului al XIX-lea.

Codurile de conduită au apărut formal în Antichitate, odată cu apariţia agorei, a teatrului, spaţii în care anticii puneau mare preţ pe arta oratoriei, pe mişcările corpului, considerând că acestea exprimă nobleţea şi perfecţiunea spiritului. De atunci şi până astăzi, bunele maniere au fost imprimate de caracteristicile epocilor. Astfel, dacă în urmă cu două secole englezii sfătuiau tinerele domnişoare să nu privească un bărbat în ochi pe motiv că i-ar putea stârni dorinţa, iar pe soţii să accepte viciile soţilor, azi evoluţia tehnologiei şi egalitatea reduc la minimum regulile bunei purtări.

„Unele dintre regulile secolelor XVIII-XIX din Marea Britanie erau o replică masculină, protestantă, nu era politeţe sau bune maniere, ci obligaţia sclavului faţă de stăpân. Nu putem vorbi aici despre respect, ci despre supunere. Tocmai în epoca aceea au existat şi revoltele feministe. Aş putea spune chiar că în secolul al XX-lea a apărut chestiunea de respect reciproc. Şi acum, la New York, poliţistul nu te va privi în ochi, dar acolo e mai degrabă o chestiune pragmatică, în timp ce a nu privi un bărbat în ochi ca să nu-i trezeşti dorinţa e o chestiune de supunere”, explică Bogdan Lucaciu, psiholog.

Influenţă franceză

Un studiu al companiei GfK arată că doar unu din 16 conaţionali consideră că este bine-crescut, în timp ce europenii îi pun pe primul loc în topul bunelor maniere pe belgieni, urmaţi de britanici, iar pe români la mijlocul clasamentului. Cei mai bădărani sunt consideraţi americanii. Deşi nu ne putem mândri cu zeci de coduri de conduită publicate în ultimele secole, la fel ca britanicii sau francezii, istoricii spun că aristocraţia românească a fost mereu printre cele mai bine văzute din Europa. „Influenţa după 1800 a fost franceză, am copiat manierele şi stilul de a se comporta al acestora, însă avem o istorie a bunelor maniere în sensul în care acestea ţineau în primul rând de educaţia primită acasă, în şcoală, la biserică”, arată istoricul Dan Falcan.

Ceea ce răzbea în România secolelor XIX-XX era sentimentul ierarhiilor, fiecare îşi ştia locul în societate. „De pildă, un cetăţean al Bucureştiului care stătea în mahala, dar avea suficienţi bani pentru a merge la Athenee Palace, să spunem, nu mergea acolo. Prefera cârciuma din colţ, pentru că ştia că acolo îi este locul. Îşi ştia lungul nasului, cum am spune astăzi”, mai povesteşte istoricul.

Galanteria, deprinsă la şcoală

Bunele maniere făceau obiectul unei ore de curs la şcoală. Copiii învăţau că trebuie să scoată pălăria când salută, să spună „sărut-mâna”, că cel tânăr îl saluta pe cel mai în vârstă, bărbatul salută femeia, iar doamnele şi domnişoarele nu plecau din casă fără mănuşi. „Chiar şi elevilor de clasa I profesorii li se adresau cu «domnule». «Domnule Georgescu, v‑aţi făcut lecţiile?» Astfel, de la cele mai fragede vârste, copiii înţelegeau ce este politeţea. Erau trataţi cu respect şi învăţau să răspundă la fel”, explică istoricul Falcan.

De asemenea, bărbaţii nu ieşeau din casă fără pălărie şi haină, indiferent cât de cald era afară. „Îmi amintesc că eram mici şi bunicul era foarte strict în privinţa etichetei. Nu ieşea din casă fără haină pe el, chiar dacă erau 30 de grade afară. Ieşea de braţ cu bunica, el o ţinea pe ea, şi bunica purta mereu mănuşi. Şi în casă se îmbrăcau elegant, chiar dacă nu ieşeau nicăieri, şi ne învăţau şi pe noi la fel. La nicio masă nu veneam în pijama sau măcar în haine de casă, iar pe bunicul nu mi-l amintesc să-l fi văzut vreodată într-o cămaşă fără vestă şi haină. Când, după ani şi ani, noi am apărut în tricouri prima dată, ne-a certat că-l vizitam îmbrăcaţi în pijama”, povesteşte Felicia Drugă (51 de ani), din Braşov.

Buna purtare de secol XVIII

Cea care ascultă vorbe de desfrâu şi-a violat auzul – afirmaţia poate părea puţin severă însă în 1740 era o regulă care arăta onoarea domniţelor din Marea Britanie. În volumul „Companionul unei lady”, al cărui autor a rămas necunoscut, sunt trecute în revistă regulile pe care le aveau de respectat doamnele şi domnişoarele pentru a aspira la statutul de „respectabilă”. Considerată esenţială pentru virgine, soţii şi văduve, cartea arată că gândurile „impure” ale unei fecioare îi „deflorează” mintea. Soţiile sunt învăţate că datoria lor este în primul rând să-şi respecte alesul ca persoană, apoi reputaţia acestuia şi, în cele din urmă, averea sa. Chiar dacă soţul era un beţiv notoriu, o adevărată lady trebuia să-i ignore viciile fără să se simtă nefericită. Văduvele trebuiau să-şi continue viaţa onorând memoria, trupul şi copiii soţului, în timp ce domnişoarele bătrâne erau „inacceptabile”.

Consecinţele egalitarismului: bădărănia

Stricteţea şi galanteria din comportamentul românilor au dispărut însă odată cu venirea comuniştilor la putere şi impunerea unui comportament care să estompeze diferenţele dintre clase. „După cel de-al Doilea Război Mondial, lucrurile astea au dispărut deoarece s-a instaurat un nou principiu: «suntem tovarăşi, ne batem pe umăr, suntem egali». În anii ’70, a fost chiar o campanie pentru a promova adresarea cu apelativul tovarăş, nu mai era de bonton să săruţi mâna unei doamne. S-au distrus toate acele bune maniere învăţate câteva generaţii la rând”, precizează Dan Falcan.

O contribuţie importantă la „pierderea” manierelor a avut-o urbanizarea României.„Ţărani dezrădăcinaţi scăpau de controlul de la sat şi a început să se formeze cultura blocului. Curând, aceasta a luat locul românilor de clasă medie, care te serveau cu dulceaţă şi apă rece, cavalierismul era oricum respins în virtutea egalităţii şi au apărut hainele unisex care au estompat politeţea dintre genuri. Aşa a început mitocanizarea României”, arată psihologul Bogdan Lucaciu. Bunele maniere ,aşa cum le-au învăţat străbunicii şi bunicii, au dispărut şi natural, odată cu moartea aristocraţiei româneşti. Vechile familii boiereşti au părăsit ţara, iar cei care au rămas au continuat pe cât posibil promovarea valorilor însuşite în copilărie.

Totuşi, cei care au crescut în anii ’60-’70 nu au avut ce moşteni dintr-o societate care nu mai respecta convenienţele sociale din moment ce toţi erau egali. „Kipling a trăit multă vreme în India şi, deşi era în junglă, singur, în fiecare seară îşi pregătea masa, se îmbrăca în costum, cu papion şi lua masa. Se respecta pe sine, nu voia să piardă deprinderea bunelor maniere. Şi la noi cei care erau de modă veche păstrau vechile obiceiuri. Dar până la urmă au murit şi ei”, explică istoricul Falcan.

“Ţărani dezrădăcinaţi scăpau de controlul de la sat şi a început să se formeze cultura blocului. Aşa a început mitocanizarea României.”
Bogdan Lucaciu psiholog

Respectul în era tehnologiei

Avem nevoie de maniere ca să trăim mai uşor, afirmă specialiştii. Însă după 40 de ani de „pauză” în bună-purtare, manierele secolului al XXI-lea sunt mult diferite de cele din urmă cu 200 de ani. Comportamentul este impregnat de modul de viaţă: viteză, tehnologie care nu încurajează comunicarea directă, egalitarism.

„Bunele maniere sunt preludiul unei comunicări şi unei atitudini civilizate între oameni. Nu poţi să te adresezi cu «bă», «fă», şi apoi să ai o discuţie elevată. Probabil că acesta este mersul lucrurilor. Oamenii duceau o viaţă lejeră, aşezată, era timp pentru bune maniere. Acum şi dacă ai vrea să săruţi mâna unei fete, nu te lasă, că nu este învăţată. Vorbim buruienos, incorect gramatical, nu mai suntem atenţi la forme, vrem să ajungem cât mai repede la fond, la comunicare”, spune Dan Falcan.

Evoluţia tehnologiei şi cultura corporatistă au adăugat, la rândul lor, alte câteva reguli de bune maniere. Există reguli stricte pentru cum te îmbraci la birou, mai ales într-o corporaţie, iar funcţionarii sunt învăţaţi să zâmbească, deşi uneori forţat. „A spune «bună ziua», nu costă pe nimeni nimic, zâmbetul nu şifonează nicio faţă, chiar şi în business. Acum e un cod al celor care ajung în clasa de mijloc, al unei politeţi mecanice”, conchide Bogdan Lucaciu.

În lume

- În anumite zone din Coreea, mesenii scuipă oasele de peşte pe jos, în timp ce japonezii plescăie atunci când mănâncă supă de tăieţei.
- În Afghanistan, musafirul este aşezat cât mai departe de uşă şi este primul care mănâncă. Dacă cineva scapă o bucată de pâine pe jos, trebuie să o ia, să o sărute, apoi să o ridice la nivelul frunţii înainte de a se aşeza din nou la masă şi a mânca.
- În Filipine, musafirul aşteptă să fie invitat la msasă, să I se indice locul unde va sta şi când poate începe să mănânce.
- În Cehia, musafirii sunt aşteptaţi cu papuci de casă, iar în Germania aceştia contribuie la debarasarea mesei şi spălarea vaselor cu excepţia meselor ofciale.
- În Canada florile se oferă în număr par, în timp ce pentru români acest lucru este inadmisibil.

sursa adevarul

Lasati un comentariu