Guvernul, sabotat de proprii senatori

• publicat la: 27 octombrie 2011
Guvernul, sabotat de proprii senatori

În ciuda mobilizării încercate de premierul Emil Boc, inclusiv prin sms-uri, senatorii puterii nu s-au înghesuit nici ieri să vină la serviciu pentru a dezbate şi adopta Legea asistenţei sociale, cerută de FMI. Opoziţia boicotează şi ea, în continuare, proiectul, deşi este vorba de o fraudă anuală cu ajutoare sociale de peste un milion de euro.

După ce opoziţia a părăsit iar sala de plen a Senatului, în dorinţa de a bloca dezbaterile la proiectul Legii asistenţei sociale, apelul nominal a arătat că doar 58 de senatori ai puterii, dintr-un total de 71, se aflau în sală. Aceasta în ciuda sms-urilor mobilizatoare primite de senatorii PDL de la premierul Emil Boc, a cererii preşedintelui Traian Băsescu de a fi adoptată cât mai rapid legea şi a importanţei pe care o are proiectul în angajamentele luate de România în faţa organismelor internaţionale.

De ce se întâmplă acest lucru, iar Legea asistenţei sociale, înregistrată la Senat încă din iunie, va ajunge să fie adoptată tacit? Pe de o parte pentru că nici senatorii puterii nu se înghesuie să-şi asume reducerea  drastică a ajutoarelor sociale gândită de Guvern, iar pe de altă parte pentru că autoritatea premierului Emil Boc în propriul partid continuă să fie în picaj liber de la Congresul PDL încoace. Lucru criticat, de altfel, şi de unii dintre senatorii PDL prezenţi la şedinţa de ieri. „Chiar dacă am avea 90 de senatori, tot nu am putea vota nici o biată lege ordinară, pentru că cei care chiulesc s-au învăţat să nu păţească nimic, iar aici este de vină indecizia cruntă a preşedintelui Boc”, a comentat senatorul PDL Iulian Urban. Potrivit acestuia, UNPR ar fi avut ieri un singur senator lipsă, iar restul ar fi lipsit de la PDL şi UDMR.

Ce invocă opoziţia

În cazul şedinţei de ieri, senatorii PSD şi PNL s-au arătat nemulţumiţi de refuzul puterii de a-şi nominaliza oameni în comisia parlamentară ce trebuie să ancheteze cum s-au desfăşurat alegerile parţiale din Colegiul 6 Neamţ. Democrat-liberalii ar fi acceptat luni, când s-a înregistrat un alt blocaj în activitatea Senatului, să nu mai pună piedici comisiei de anchetă, opoziţia urmând, în schimb, să accepte reluarea votului la Ordonanţa de Urgenţă 70/2010, privind reorganizarea Ministerului Agriculturii, şi să nu mai boicoteze dezbaterile la Legea asistenţei sociale. Când democrat-liberalii s-au răzgândit şi au respins „trocul” acceptat luni, opoziţia a părăsit, din nou, sala.

Din acest motiv, deşi PDL speră ca, odată adoptată tacit Legea asistenţei sociale, să se deblocheze activitatea în Senat, sunt şanse mari ca situaţia să continue şi după data de 3 noiembrie. Mai ales că printre cei care se opun funcţionării comisiei parlamentare de anchetă se numără şi Traian Igaş, ministru de Interne şi senator. „Eu cred nu avem ce constata la Neamţ. Nu cred că această comisie îşi are rostul”, a arătat ieri Igaş.

Efect: adoptări tacite pe bandă rulantă

Legea asistenţei sociale a intrat pe agenda plenului Senatului pe 21 septembrie. Pe durata celor cinci săptămâni de joacă de-a şoarecele şi pisica dintre putere şi opoziţie, multe şedinţe de plen au fost scurtcircuitate cu interminabile pauze de consultări sau au fost suspendate direct , pe motiv de lipsă de cvorum. Efectul? Numai ieri s-a consemnat adoptarea tacită a zece ordonanţe de urgenţă ale Guvernului, care privesc de la pensii la Programul „Mihail Kogălniceanu pentru întreprinderi mici şi mijlocii”.

Mai puţine ajutoare

Din 54 de categorii de ajutoare sociale vor rămâne doar nouă categorii.

Ajutoarele se vor acorda nu doar în funcţie de venituri, ci şi după evaluarea bunurilor şi imobilelor deţinute.

Refuzarea unui loc de muncă sau a participării la cursuri de formare, calificare ori recalificare va putea atrage diminuarea cuantumului sau chiar sistarea beneficiului de asistenţă socială.

Guvernul susţine că, prin aplicarea măsurilor, s-ar economisi 0,7% din PIB în 2012.

sursa ziare.ro

comentarii

de marius la 27 octombrie 2011 - 12:03

Sa-i pupe in fund cine ia votat,ca acuma nu le mai umbla gura,PORTOCALII LUI PESTE.

Lasati un comentariu