Mărirea şi decăderea monedei euro

• publicat la: 11 December 2011
Mărirea şi decăderea monedei euro

La doar un deceniu după ce moneda unică europeană a fost lansată cu sunete de fanfară si artificii, viitorul său continuă să apară nesigur.

Pe măsură ce criza datoriilor a cuprins Grecia, Irlanda si Portugalia, ea amenintă să cuprindă intregul bloc european si intreaga economie globală. CNN a realizat o scurtă analiză a măririi si decăderii monedei euro in acest context.

Economistii se tem că actuala criză din zona euro ar putea declansa o criză globala. Altii au mers si mai departe, fostul ministru francez, Alain Juppe, declarând că aceasta criza “creste posibilitatea unei intoarceri la un conflict violent pe continentul nostru”.

Multi analisti spun ca un singur sistem financiar nu ar putea niciodata sa functioneze pentru cele 17 tari membre ale UE care au adoptat moneda euro, desemnand mai mult de 330 de milioane de oameni.

De la greci vine criza

Criza a explodat in anul 2009, cand Grecia a dat publicitatii cifrele deficitului bugetar pentru acel an – 12,7% din PIB, mult peste limita zonei euro, de 3%. Atunci a fost momentul in care au iesit la suprafata fisurile din blocul european.

Dupa ce Grecia si-a dezvaluit cifrele dezastruoase, investitorii s-au speriat, iar tara nu a mai fost capabila sa stranga bani pentru a se finanta, fiind astfel nevoita sa contracteze un imprumut de 110 miliarde de euro. Dar acest imprumut a prevestit criza datoriilor, in loc sa stavileasca panica ce se crease.

Grecia chiar s-a gandit, in toamna lui 2011, sa renunte la moneda euro si sa revina la drahma.

Grecia a fost urmata de Irlanda si Portugalia, criza datoriilor a izbucnit

Irlanda a fost nevoita sa ceara si ea un imprumut salvator de 67,5 miliarde de euro, in urma cu un an, in noiembrie 2010. A urmat Portugalia, careia marile piete i-au inchis usile, fortand-o sa imprumute 78 de miliarde de euro, in incercarea de a scapa de criza financiara.

Tarile cu probleme au incercat sa implementeze masuri de austeritate, in incercarea de a tine in frau datoriile serioase, dar increderea in abilitatea blocului european de a se stabiliza a continuat sa scada.

Criza ameninta in acest moment Italia, care produce aproape 17% din economia zonei euro, in timp ce Grecia, Irlanda si Portugalia genereaza mai putin de 6%.

Solutiile par sa nu mai apara

In ultimele luni, politicienii si oficialii europeni au incercat cu disperare sa rezolve dezordinea creata. Masurile precedente s-au dovedit ineficiente, in timp ce pietele si restul lumii au ramas neconvinse de abilitatea blocului de a supravietui in actuala forma. Germania si Franta, cele mai mari economii din UE, au facut apel catre celelalte tari sa se uneasca si sa gaseasca o solutie comuna.

Acum, majoritatea statelor europene au venit cu o noua intelegere, care sa fie gata pana in martie 2012. Cele 17 tari membre ale zonei euro, care impart moneda unica europeana, au cazut de acord asupra unui tratat interguvernamental care sa adanceasca integrarea bugetelor nationale.

Liderii europeni au aprobat, vineri, la summitul de urgenta al UE, de la Bruxelles, o noua intelegeri care sa rezolve criza, Marea Britanie fiind singura care a refuzat sa o semneze.

Intalnirea de la Bruxelles a fost vazuta ca fiind cruciala. Comisarul european pentru afaceri economice si monetare, Olli Rehn, a avertizat ca au mai ramas doar 10 zile pentru a rezolva criza.

Mai jos este un scurt istoric al zonei euro, dar si al monedei unice euro.

25 martie 1957. La aceasta data, Germania de Vest, Franta, Italia, Olanda, Belgia si Luxemburg au semnat Tratatul de la Roma, de creare a Comunitatii Economice Europene. Acest tratat a intrat in vigoare pe 1 ianuarie 1958, iar scopul era acela de a inlatura granitele si de a forma o piata comuna.

1 ianuarie 1973. Danemarca, Irlanda si Marea Britanie devin membri ai Comunitatii Economice Europene. Cu un an inainte, cele sase state fondatoare creasera un mecanism de schimb valutar, o baza a viitoarei monede unice.

7 februarie 1992. Este semnat Tratatul de la Maastricht, care va intra in vigoare la 1 ianuarie 1993. Acesta prevedea o serie de reguli pentru o moneda unica. Comunitatea Economica Europeana devine, oficial, Uniunea Europeana.

25 martie 1995. Sapte state europene, Belgia, Germania, Spania, Franta, Luxemburg, Olanda si Portugalia, semneaza Acordul Schengen de liber tranzit in interiorul granitelor acestor tari.

13 decembrie 1997. Liderii UE sunt de acord sa poarte negocieri cu 10 state din fostul bloc comunist, printre care si Romania.

2 mai 1998. Mai multe state europene au indeplinit conditiile adoptarii monedei unice europene. O luna mai tarziu, Banca Centrala Europeana este intemeiata la Frankfurt, cu misiunea de a administra noua moneda.

1 ianuarie 1999. Euro este lansat in forma electronica.

28 sepembrie 2000. Danemarca respinge, printr-un referendum, adoptarea monedei euro.

1 ianuarie 2001. Grecia se alatura zonei euro.

2 ianuarie 2002. Apar primele banconote si monede euro. In numai doua luni, aceasta devine noua moneda a tarilor membre.

20 aprilie 2004. Uniunea Europeana se mareste, de la 15 la 25 de membri.

15 noiembrie 2004. Grecia admite ca a dat informatii gresite pentru a castiga dreptul de a face parte din zona euro. Unul dintre criterii era mentinerea deficitului bugetar sub 3% din PIB, pe care Grecia nu l-a mai indeplinit din 1999.

1 ianuarie 2007. Slovenia devine prima tara din fostul bloc comunist care foloseste moneda euro. Romania devine membra a Uniunii Europene.

25 septembrie 2008. Irlanda devine prima tara din zona euro care intra in recesiune.

30 noiembrie 2009. Datoria Greciei atinge 262 de miliarde de euro, iar deficitul bugetar pentru 2009 va fi de 12,7% din PIB, mult peste limita de 3%.

1 ianuarie 2011. Estonia devine a 17-a tara care adopta moneda euro.

mai 2011. Datoria Italiei este de 1.900 de miliarde de euro, 120% din PIB, de trei ori mai mult decat datoriile adunate ale Greciei, Irlandei si Portugaliei.

14 iunie 2011. S&P reduce ratingul Greciei la CCC, cel mai mic rating al unei tari suverane.

27 octombrie 2011. Datoria Greciei, dupa acceptarea altor imprumuturi si masuri, ajunge la 360 de miliarde de euro.

1 noiembrie 2011. Premierul elen, George Papandreou, socheaza lumea, cerand un referendum asupra acceptarii ajutorului international. El renunta ulterior la idee si isi da demisia, fiind inlocuit cu Lucas Papademos.

12 noiembrie 2011. Premierul italian Silvio Berlusconi isi da demisia din functie, din cauza crizei datoriilor tarii. El este inlocuit cu Mario Monti.

8 decembrie 2011. Liderii europeni au semnat un nou tratat prin care UE va imprumuta 200 de miliarde de euro catre FMI. Marea Britanie nu a fost de acord cu aceasta intelegere.

sursa ziare.com

comentarii

de cititor la 11 December 2011 - 18:42

si dolarul tot dolar

Lasati un comentariu