Victor Ponta: Marţi vom definitiva lista guvernului, iar pe 7 mai ne prezentăm în Parlament pentru învestitură

• publicat la: 28 April 2012
Victor Ponta: Marţi vom definitiva lista guvernului, iar pe 7 mai ne prezentăm în Parlament pentru învestitură

Premierul desemnat Victor Ponta a declarat, sâmbătă, la Braşov, că pe data de 1 mai va prezenta USL lista cu propunerile pentru portofoliile de miniştri, iar pe data de 7 mai se va prezenta în faţa Parlamentului pentru a cere votul de învestitură al noului Guvern.

Victor Ponta a menţionat, de asemenea, că în două-trei zile, va definitiva programul de guvernare, ale cărui repere principale pe următoarele şase luni le-a prezentat de altfel vineri, în Parlament.

“O primă preocupare va fi ca împreună cu ministrul finanţelor să ne întâlnim cu delegaţia FMI, cea a Băncii Mondiale şi a Comisiei Europene, care se află acum la Bucureşti, care trebuie să vadă continuitate, dar şi să prezentăm viziunea noului guvern”, a declarat Victor Ponta.

Acesta a menţionat că va nominaliza în viitorul guvern oameni au mai fost miniştri sau secretari de stat. “Dacă aveam un mandat de patru ani, atunci mergeam cu oameni din generaţia mea, dar, pentru că e un mandat special, de şase luni, nu e timp de învăţat”, a mai spus premierul desemnat.

Cu excepţia lui Daniel Constantin, despre care a spus că va face parte din viitorul guvern, Ponta a refuzat să facă alte nominalizări.

sursa money.ro

Lasati un comentariu