Atenţie la coşurile de fum. În fiecare an, zeci de oameni ajung victime ale monoxidului de carbon

• publicat la: 26 September 2012
Atenţie la coşurile de fum. În fiecare an, zeci de oameni ajung victime ale monoxidului de carbon

Un număr de 67 de persoane au decedat, în ultimii trei ani, asfixiate cu monoxid de carbon, iar alte 194 au fost la un pas de moarte din cauza intoxicaţiei cu monoxid de carbon.

Cauza principală a acestor evenimente tragice a fost utilizarea unor surse de încălzire alimentate cu gaze naturale racordate la coşuri de fum necurăţate sau înfundate, construite necorespunzător sau chiar folosirea unor aparate de încălzire improprii, deteriorate sau neracordate la coşuri.

Cele peste 260 de victime înregistrate în decursul ultimilor trei ani reprezintă doar cazurile din aria de activitate a E.ON Gaz Distribuţie. Numărul total al victimelor asfixiate sau intoxicate cu monoxid de carbon este cu siguranţă, mult mai mare în condiţiile în care sunt şi alte tipuri de combustibil care prin ardere degajă monoxid de carbon şi generează astfel de cazuri.

În ceea ce priveşte judeţul Satu Mare, numai în ultimii trei ani, 6 persoane şi-au pierdut viaţa în urma asfixierii, iar alte 3 au suferit ca urmare a intoxicaţiei cu monoxid de carbon.

În cadrul campaniei “Împreună pentru siguranţă” lansată în luna septembrie, E.ON şi Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă (I.G.S.U) atrag atenţia asupra necesităţii curăţării coşurilor de fum şi a întreţinerii căilor de ventilare. Aceste măsuri de siguranţă sunt esenţiale pentru evitarea intoxicaţiilor şi asfixierilor cu monoxid de carbon dar şi pentru prevenirea incendiilor.

„Cel mai mare pericol al utilizării necorespunzătoare a gazelor naturale îl constituie monoxidul de carbon, anual fiind înregistrate numeroase victime mai ales în timpul sezonului rece, odată cu punerea în funcţiune a instalaţiilor de încălzire. Deoarece siguranţa consumatorilor reprezintă pentru noi o continuă preocupare, E.ON împreună cu Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă a demarat recent o campanie comună de respectare a  regulilor de siguranţă. Prevenirea unor cazuri grave este la îndemâna şi în responsabilitatea fiecărui consumator”, a declarat Dl.Virgil Metea, Director General E.ON Gaz Distribuţie.

Pentru siguranţa cetăţenilor, E.ON şi I.G.S.U recomandă acestora să se asigure de verificarea şi curăţarea coşurilor de fum de cel puţin două ori pe an, una dintre verificări trebuind să fie efectuată neapărat înaintea începerii sezonului rece, exclusiv prin intermediul firmelor de coşărit sau al persoanelor autorizate să efectueze asemenea intervenţii.

Această operaţiune cu rol de prevenire a incidentelor grave este obligatorie, fiind stipulată atât în legislaţia română cât şi în cea europeană.

Lasati un comentariu