Cum otrăveşte deja UDMR viitoarea guvernare USL

• publicat la: 10 decembrie 2012
Cum otrăveşte deja UDMR viitoarea guvernare USL

De pe vremea FSN-ului nu a mai văzut România asemea victorie zdrobitoare în alegerile parlamentare! USL a luat potul cel mare iar UDMR era să se scufunde. Dar la doar câteva minute după închiderea urnelor, când erau cunoscute doar rezultatele sondajelor de opinie, în USL au apărut deja primele disensiuni. Motivul îl reprezintă, ca şi în alte guvernări, UDMR-ul.

Conform estimărilor sociologice, USL va avea în jur de 60% din mandate, urmat la mare distanţă de ARD cu aproximativ 20%, PPDD puţin peste 10% iar UDMR deocamdată mai tremură pentru minimul necesar de 5%. Este cel mai mare scor obţinut de o formaţiune după FSN, care a avut 66% la alegerile din 1990, aminteşte CLICK. Prezenţa la urne pe ţară la alegerile parlamentare de ieri a fost de 41,72%, în timp ce la alegerile din anul 2008, aminteşte EVENIMENTUL ZILEI, s-a înregistrat o prezenţă de 39,26%.

Obiectivul USL era obţinerea a 55-60% din voturi, astfel încât să aibă două treimi din mandate în viitorul Parlament. O asemenea majoritate ar avantaja USL din două puncte  de vedere, afirmă ADEVĂRUL. Pe de o parte, dacă alianţa câştigătoare ar obţine două treimi din locurile din viitorul Parlament, ar avea şanse sporite să blocheze eventualele încercări ale lui Traian Băsescu de a „sparge“ majoritatea USL. Cu alte cuvinte, cu cât creşte numărul senatorilor şi deputaţilor USL, cu atât va trebui Traian Băsescu să determine mai mulţi parlamentari să voteze un alt premier decât Victor Ponta.

Pe de altă parte, dacă USL ar avea două treimi din fotoliile în viitorul Parlament, ar putea trece la modificarea Constituţiei. După aflarea rezultatului alegerilor, politicienii aşteaptă repartizarea mandatelor şi demararea negocierilor pentru formarea viitorului Guvern. Imediat după închiderea urnelor, susţine CAPITAL, USL va da proba unităţii. Dacă rezistă, cel mai probabil vine a treia suspendare. Dacă nu, vom avea o coaliţie guvernamentală inedită.

Deja USL speră să atragă de partea sa UDMR, pentru a forma o majoritate solidă, dar şi pentru a se apropia de cele două treimi necesare pentru modificarea Constituţiei. În aceste condiţii, remarcă RING, imediat după anunţarea exit-poll-urilor, premierul Victor Ponta a făcut o ofertă de alianţă către UDMR, în speranţa de a avea două treimi din fotoliile viitorului Legislativ. Victor Ponta a declarat că a discutat cu preşedintele UDMR, Kelemen Hunor, şi de astăzi vor începe discuţiile pentru crearea unei majorităţi alături de UDMR.

Răspunsul lui Hunor a fost precaut, dar nu exclus o posibilă alianţă cu social-liberalii. „Am discutat cu cei mai importanţi lideri politici în seara asta, inclusiv cu preşedintele PSD, Victor Ponta. Începând de mâine (luni – n.r.), pe baza programului nostru, pe baza proiectelor noastre, pe baza principiilor şi valorilor pe care noi le reprezentăm în Parlamentul României de 23 de ani, vom începe o discuţie fiindcă avem nevoie de stabilitate, avem nevoie de decizii coerente şi nu avem nevoie de certuri, de dispute politice sterile“, a afirmat Hunor. Vicepreşedintele politic al UDMR Borbely Laszlo a precizat, citat de ADEVĂRUL, că  „legea minorităţilor e un punct de negociere“ în discuţiile cu premierul.

Pe de altă parte, preşedintele PNL, Crin Antonescu, a precizat, duminică noaptea, că USL nu a discutat cu UDMR despre o alianţă, nicidecum despre o alianţă de guvernare, el arătând că declaraţia premierului Ponta referitoare la acest subiect înseamnă disponibilitatea USL la a discuta nişte „formule de asociere“, anunţă MEDIAFAX.

Crin Antonescu a mai afirmat, citat de AGERPRES, că se poate discuta despre cooptarea UDMR alături de USL într-o viitoare guvernare doar în situaţia în care USL ar obţine sub 50% din mandatele în noul Parlament, situaţie pe care a preconizat-o „foarte puţin probabilă“. Potrivit lui Crin Antonescu, discuţiile cu UDMR vizează mai ales reforma constituţională care este, la momentul actual, prioritatea Uniunii Social Liberale.

Totuşi, UDMR a ajuns la o masă a negocierilor, după ce, ieri, existau temeri că nu va reuşi să intre în Parlament. Calculele UDMR arătau că la prezenţa la vot înregistrată până la ora 10.00 a comunităţii maghiare, partidul nu va atinge pragul de 5% pentru a intra în Parlament. „Estimările noastre arată că acum suntem sub 5%“. La ora 18, remarcă GÂNDUL, şi senatorul Gyorgy Frunda susţinea pe pagina de Facebook că UDMR nu va atinge pragul de 5% necesar intrării in Parlament. Kovacs Peter susţine că UDMR ar urma să obţină în jur de 4,2% din sufragii.

Bomba a fost urmată de o ieşire intempestivă a lui Traian Băsescu pe net, în care şeful statului îi îndemna pe maghiari să iasă la vot confirmând astfel că UDMR era în pericol, afirmă ROMÂNIA LIBERĂ. Până la urmă, conform exit-poll-urilor, UDMR-ul a reuşit să strângă cele 5 procente necesare.

Poate aşa se explică, susţine JURNALUL NAŢIONAL, şi un mesaj postat pe Facebook de consilierul prezidenţial Iulian Chifu, care atrage atenţia că rezultatele finale ale alegerilor nu vor confirma victoria categorică a USL şi că „încă se joacă cele 50%“. „Veţi vedea de ce era negru Crin şi de ce avea nevoie Ponta de UDMR. Pe care nu l-a obţinut, între noi fie zis. Nu ziceti hop până nu s-a sărit pârleazul. Încă se joacă cele 50%“, a notificat Chifu pe Facebook.

Una peste alta, remarcăNAŢIONAL, mai mult de jumătate dintre românii nu au avut, ieri, ce alege, motiv pentru care au ocolit secţiile de vot. Iar numele câştigătorilor scrutinului parlamentar nu va schimba cu nimic faptul că economia va avea probleme în 2013 sau că mediul de business aşteaptă noul cabinet cu o listă lungă de revendicări. Aşa că, îndeamnăCAPITAL, „V-aţi ales, acum la treabă“!

 

sursa ziare.ro

Lasati un comentariu