Pagina principala / Eveniment, Stirea Zilei / 161 de ani de la naşterea lui Vasile Lucaciu

161 de ani de la naşterea lui Vasile Lucaciu

În 21 ianuarie 1852 s-a născut Vasile Lucaciu la Apa,judetul Satu Mare. „Memorandist” şi lider PNR, aflat în fruntea celor care au luptat pentru drepturile poporului român,a rămas în conştiinţa neamului ca  ” Leul de la Şişeşti” .
La sfârşitul secolului al XIX-lea, atât românii, cât şi celelalte naţionalităţi din Imperiul Austro-Ungar încep să se revolte, cerându-şi dreptul la recunoaşterea naţionalităţii, a limbii lor, a drepturilor politice. Partidul Naţional Român a fost vârful de lance al luptei pentru dobândirea acestor drepturi. O contribuţie majoră în acest sens a avut-o preotul Vasile Lucaciu,născut la data de  21 ianuarie 1852.

Şcoala primară şi liceul, urmate la Baia Mare, Sătmar şi Oradea, între anii 1859-1870, i-au temeinicit, de tânăr, o cultură clasică solidă, cu inserţii de istorie a neamului său, sădită în mintea şi inima lui de către câţiva dintre profesorii de atunci, cum au fost, de exemplu, Ştefan Bilţiu şi Gavril Sabo. A plecat, apoi, la studii în Italia, la Institutul De Propaganda fide din Roma, unde şi-a luat un doctorat în filosofie, iar la întoarcere, după un scurt interludiu ca preot la Sâncraiul Sălajului, între 1875-1878, şi în timp ce funcţiona ca profesor „provizoriu” de religie şi limba română la gimnaziul statal din Satu Mare, adică între 1878-1885, şi-a continuat studiile specializându-se sub îndrumarea profesorului Alexandru Roman (1826-1897) în limba şi literatura română.

Învinuit de iredentism daco-român, la 1885, după câteva intrigi diabolice, urmate de o încercare de mutare la un liceu din Losoncz, mai spre inima Ungariei, Dr. Vasile Lucaciu, sfătuit de episcopul său, acelaşi Ioan Sabo de Gherla, se lasă de profesorat, mutându-se, ca preot, la Şişeşti, o comună din apropierea oraşului minier Baia Sprie, cu oameni aspri şi relief frământat, săracă, dar pitorească şi mai ales bine populată.

Anii petrecuţi la Şişeşti sunt, pentru Vasile Lucaciu, vremea celor mai mari împliniri. Se afla în mijlocul enoriaşilor, a unui grup compact de conaţionali, pentru care avea să facă tot ceea ce socotea că trebuie. Începe şi termină construirea unei frumoase biserici, târnosită în august 1891, în ziua de Sfânta Marie, o catedrală Sfântul Petru în miniatură, devenită, mai târziu, loc de pelerinaj, pe frontispiciul căreia a scris dedicaţia latinească „Pro Santa Unione Omnium Romanorum”, cu înţeles bifrons, interpretabil, şi ca atare suspicionabil mereu de o premonitorie aspiraţie către realizarea Unirii celei Mari, pe care, în meditaţiile sale zilnice, părintele Dr. Vasile Lucaciu va fi întrezărit-o, ca finalitate de drum anevoios şi jertfelnic.

Se implică şi în activitatea politică şi ajunge unul dintre fruntaşii Partidului Naţional Român, în ale cărui idealuri, principii şi  acţiuni se regăseşte.

În  urma unei conferinţe extraordinare de la Sibiu,unde liderii  Partidului Naţional Român s-au întrunit în 1892,s-a hotărât elaborarea unui „Memorandum” al românilor, adresat împăratului de la Viena.

Acest „Memorandum” a susţinut revendicările românilor din imperiu şi a denunţat politica de asuprire naţională şi intoleranţa practicată de guvernul de la Budapesta. La 28 mai / 9 iunie 1892, o delegaţie compusă din 300 de intelectuali, negustori, meseriaşi şi muncitori, în frunte cu conducatorii PNR, a sosit la Viena pentru a prezenta împăratului „Memorandumul” semnat de dr. Ioan Raţiu (preşedinte), Gheorghe Pop de Băseşti şi Eugen Brote (vicepreşedinti), dr. Vasile Lucaciu (secretar general), Iuliu Coroianu (referent), Septimiu Albini (secretar).

Din păcate,împăratul Franz Josef a refuzat să primească delegaţia şi a trimis Memorandumul  autorităţilor maghiare. Acest fapt a nemulţumit profund pe români, care au considerat că împăratul nu doreşte rezolvarea problemelor naţionalităţilor din Imperiu. Autorităţile maghiare au trimis petiţia prefectului de la Turda cu specificaţia de a fi returnat lui Ioan Raţiu. Motivaţia invocată a fost că Ministerul de Interne nu este dispus a înainta împăratului „memorii ale unor indivizi” pe care nu-i socoteşte îndreptăţiţi a reprezenta poporul român.

Memorandumul face o analiză a sistemului legislativ ungar (legea naţiunilor, legea electorală, legile şcolare, legea presei etc.), evidenţiind faptul că românii erau discriminaţi, neavând nici un drept politic. Documentul contestă şi modul în care s-a instaurat dualismul austro-ungar, fără a se lua în seamă şi dorinţele românilor majoritari în Transilvania.

Autorii Memorandumului subliniază faptul că ei nu şi-au propus schimbarea regimului politic, ci doar îmbunătăţirea situaţiei românilor, prin desfiinţarea dualismului austro-ungar. Memorandiştii au pornit în revendicările lor de la afirmarea drepturilor istorice ale românilor bazată pe importanţa lor etnică din Transilvania (aprox. 65% din populaţia Transilvaniei), numerică (3 milioane de români la totalul de 13 milioane al Regatului Maghiar) şi economică (în aproximativ 65% din totalul teritoriului românii stăpâneau proprietate privată, pentru care plăteau dări la stat). Totodată, se pune accent pe „jertfa de sânge” pe care au dat-o românii pentru apărarea ţării, precum şi pe aspiraţiile culturale. Prin acestă petiţie s-a criticat foarte aspru sistemul legislativ al Ungariei, în special legea de deznaţionalizare şi legea electorală, precum şi aşa-numita „lege pentru egala îndreptăţire a naţionalităţilor”.

Iniţial, guvernul de la Budapesta nu a luat nici o măsură împotriva memorandiştilor pentru a nu periclita reînnoirea Tratatului de asociere a României la Tripla Alianţă din 1883. În toată acestă perioadă are loc o amplă acţiune de solidarizare în străinătate cu românii din Transilvania, poate şi din prisma faptului că autorii au tradus documentul în limbile de circulaţie internaţională, făcându-l cunoscut peste hotare. După ce Tratatul secret cu Austro-Ungaria este prelungit pe 13 iulie 1892, autorităţile maghiare deschid acţiune juridică împotriva Comitetului Naţional Român şi altor fruntaşi ardeleni în mai 1893, sub acuzaţia de atentat împotriva statului maghiar. Procesul s-a desfăşurat la Cluj, între 25 aprilie şi 7 mai 1894 şi s-a încheiat cu condamnarea a 14 fruntaşi memorandişti la o pedeapsă cumulată de 31 de ani şi 18 luni de închisoare.

Acest rezultat a stârnit imediat protestul oamenilor politici din Vechiul Regat, dar şi ale unor personalităţi din străinătate, precum William Gladstone, Georges Clemeanceau, Emile Zola, Lev Tolstoi etc. Guvernul maghiar nu îşi revizuieşte decizia în pofida tuturor protestelor, iar pe 16 iulie 1894 interzice activitatea PNR. În cele din urmă, cel care îi va graţia pe memorandişti la 19 septembrie 1895 va fi însuşi împăratul Franz Joseph ca urmare a presiunii imense la care era supus din partea opiniei publice, dar şi datorită intervenţiei diplomatice a regelui Carol I pe lângă Curtea de la Viena.

În 1894 Vasile Lucaciu a fost condamnat la cinci ani de închisoare, din care a executat un an, la Seghedin, atât el, cât şi ceilalţi „memorandişti” fiind graţiaţi de împărat, cum am mai spus ,sub presiunea opinie publice. I se interzice să mai predea, astfel că realege calea preoţiei greco-catolice, ajungând paroh în localitatea Şişeşti, judeţul Maramureş. Aici ridică o biserică deosebită care va deveni în timp, mănăstire. Preot fiind, continuă lupta pentru drepturile naţionale ale românilor, susţinând că, alături de istorie şi tradiţii, cultura este o altă componentă esenţială a dezvoltării unui popor. Nu stă deoparte nici de  viaţa culturală, fiind un fin cunoscător al filosofiei de inspiraţie teologică şi participând frecvent la întâlnirile Astrei.
În 1907 ajunge deputatul cercului Beiuş la Budapesta, funcţie pe care o va deţine timp de 3 ani. În 1918 face parte din Consiliul Dirigent al Transilvaniei, iar în 1919 este ales deputat în Parlamentul României din partea PNŢ.

Vasile Lucaciu trece la cele veşnice într-o zi de  29 noiembrie 1922 la Satu-Mare, fiind înmormântat la Şişeşti. A fost unul dintre acei români care nu au încetat să lupte pentru drepturile şi libertăţile poporului său, cu toate suferinţele cauzate de aceasta    a fost întemniţat, i s-a interzis să îşi practice meseria şi a fost hărţuit ani de zile de autorităţi. Poate în mod nedrept, discursurile, eseurile, ideile sale filosofice au rămas în plan secund, rămânând însă, din fericire, în prim-plan felul în care a luptat pentru poporul său.
La Şişeşti există un Complex muzeal Dr. Vasile Lucaciu, incluzând o Casă memorială, cu obiecte familiale şi cărţi scrise de el (Instituţiuni filosofice, Biserica din Şişeşti, Istoria lui Fotiu urzitorul Schismei greceşti, Discursul de la Odoreu, Conferinţele Părintelui dr. Vasile Lucaciu) precum şi biblioteca personală, păstrată desigur fragmentar, un mic muzeu şcolar, într-o clădire edificată la 1907, cu manuale, obiecte şi fotografii, expuse în două mari săli de clasă, un pavilion din bârne şi scânduri, în formă de cruce, pavat cu cărămizi, în care dr. Vasile Lucaciu le vorbea sătenilor.

 

redacţia