Peste 26.000 de români au cheltuit anul trecut 40 mil. euro pe vacanţe în Dubai

• publicat la: 22 ianuarie 2013
Peste 26.000 de români au cheltuit anul trecut 40 mil. euro pe vacanţe în Dubai

Peste 26.000 de români au călătorit anul trecut în Dubai, de două ori mai mulţi decât în 2011, şi au cheltuit mai mult de 40 de milioane de euro, creşterea fiind explicată prin ieftinirea tarifelor de cazare, simplificarea procedurii de obţinere a vizelor şi prin introducerea unei noi linii aeriene, spune Mircea Vladu, directorul executiv al Prestige Tours, touroperatorul grupului Happy Tour, prin intermediul căruia au mers anul trecut în Dubai aproximativ 3.500 de români. El spune că până la apariţia crizei mondiale Dubaiul era o destinaţie ultraexclusivistă, iar un pachet turistic pentru o săptămână costa 4.000-5.000 de euro. Pe fondul crizei şi al interesului manifestat de turoperatorii din întreaga lume, hotelierii au redus preţurile. Cheltuiala medie a unui turist român, care include drumul şi cazarea, este aproximativ 800 de euro, la care se adaugă încă 500-1.000 de euro pe mâncare, suveniruri şi diverse cumpărături.

Durata medie a sejurului este de şapte zile. Dacă în 2011 s-au înregistrat circa 12.500 de pasageri pe cursele care au zburat din România spre Dubai, anul trecut au călătorit mai mult de 26.000 de pasageri pe această destinaţie, potrivit lui Nicolae Demetriade, preşedintele agenţiei World Travel, care reprezintă în România companiile aeriene Emirates Airlines şi flydubai. Astfel, la o medie a cheltuielilor de 800 de euro pentru drum şi cazare, la care se adaugă 750 de euro alocaţi în medie pentru masă, suveniruri şi alte cumpărături, reiese că românii au cheltuit anul trecut pentru vacanţe în Dubai peste 40 de milioane de euro.

Sezonul de turism din Dubai s-a extins în ultimii ani, astfel că românii pleaca în vacanţă nu numai în perioada clasică octombrie-martie, când temperaturile sunt mult mai ridicate faţă de cele din ţară şi a crescut cererea turistică şi în perioada mai-septembrie.

„O categorie specială o reprezintă turiştii care călătoresc pentru shopping în perioada reducerilor, în special în primul sezon de reduceri, respectiv lunile ianuarie şi februarie. În ultimii ani trendul este unul ascendent şi în ceea ce priveşte alegerea Dubaiului ca destinaţie pentru petrecerea revelionului”, a spus Diana Păşcuţ, coordonator de marketing la Pegas Holidays, divizia de vacanţe de lux a grupului Christian Tour.

Mircea Vladu de la Happy Tour Group afirmă că cele 270 de locuri pe care le-a avut disponibile pentru revelion în Dubai s-au epuizat imediat ce au fost scoase la vânzare….zf.ro

Lasati un comentariu