Incidente rutiere şi infractori

• publicat la: 22 March 2013
Incidente rutiere şi infractori

Doi copii, de 7 şi 10 ani, au fost victime ale unor accidente de circulaţie produse ieri în municipiul Satu Mare.

Primul dintre evenimentele rutiere s-a petrecut la puţin timp după ora 11.00, o fetiţă de 10 ani, lăsată nesupravegheată, a traversat strada prin loc nepermis, pe B-dul Lucian Blaga din municipiu şi a fost accidentată de autoturismul condus de Călin O., de 41 de ani. Fetiţă a fost rănită grav în urma impactului şi a fost transportată la spital pentru investigaţii medicale.

După câteva minute un alt eveniment rutier, în urma căruia a fost rănit tot un copil, a fost sesizat Poliţiei. În acest caz şoferul, Ioan M., de 70 de ani, consumase băuturi alcoolice înainte de a urca la volan şi nu s-a asigurat corespunzător la ieşirea din parcare, accidentând un băieţel de 10 ani. Din fericire copilul a suferit leziuni uşoare, însă etilotestul a indicat în cazul conducătorului auto o concentraţie de 0,76 mg/l alcool pur în aerul expirat.

S-a procedat şi la recoltarea de probe biologice pentru stabilirea îmbibaţiei de alcool din sânge, ancheta continuând în acest caz.

Urmărit internaţional de autorităţile maghiare, depistat de poliţiştii sătmăreni

          Un sătmărean de 21 de ani, urmărit internaţional de autorităţile maghiare pentru comiterea infracţiunii de evaziune fiscală, a fost depistat şi reţinut ieri în urma acţiunii poliţiştilor Serviciului de Investigaţii Criminale, Compartimentul „Urmăriri” şi ai Postului de Poliţie Dorolţ.

Adam P., din Dorolţ, a fost prezentat de poliţişti Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Oradea, pe numele său fiind emis un mandat european de arestare.

Şi poliţiştii Biroului de Investigaţii Criminale Carei au depistat şi încarcerat o persoană condamnată la executarea unei pedepse privative de libertate. Ioan E., de 26, din Carei, poseda mandat de executare a 2 ani închisoare pentru comiterea infracţiunii de furt calificat.

Conducere fără permis şi cu numere false de înmatriculare

          Poliţiştii Secţiei 2 Livada Poliţie Rurală, acţionând pentru supravegherea şi controlul traficului alături de poliţişti din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Halmeu, au depistat pe DJ 109 L, un şofer de 33 de ani, care conducea un autovehicul fără a poseda permis  de conducere. Mai mult, remorca tractată avea montate plăcuţe cu număr fals de înmatriculare.

Sandocalm B., din Dabolţ, este anchetat de poliţişti pentru comiterea infracţiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul cu numere false de înmatriculare şi fără a deţine permis de conducere.

În cadrul acţiunilor rutiere derulate ieri echipajele rutiere au mai depistat şi alţi conducători auto care au încălcat normele de circulaţie, dispunând suspendarea exercitării dreptului de a mai conduce autovehicule pe drumurile publice.

Este cazul a patru şoferi care s-au angajat în depăşiri neregulamentare sau au încălcat regulile de acordare a priorităţii altui vehicul, provocând accidente cu pagube materiale. Peste 250 de alte sancţiuni contravenţionale au fost aplicate ieri de poliţiştii rutieri şoferilor, pietonilor, bicicliştilor sau altor participanţi la trafic, valoarea amenzilor depăşind suma de 15.000 lei.

 

 

Lasati un comentariu