Simona Halep s-a calificat în finala turneului WTA din SUA

• publicat la: 24 August 2013
Simona Halep s-a calificat în finala turneului WTA din SUA

Simona Halep este revelaţia sezonului în tenisul mondial.

Simona Halep, locul 23 WTA, s-a calificat pentru a patra oară în acest an, în finala unui turneu WTA, după ce a învins-o, vineri, cu scorul de 6-2, 7-5, pe sportiva daneză Caroline Wozniacki, locul 8 WTA şi cap de serie numărul 4, în penultimul act al turneului de la New Haven (SUA).

Halep a avut nevoie de o oră şi 20 de minute, potrivit Mediafax, pentru a obţine a patra sa victorie în faţa unei jucătoare din Top 10 WTA şi pentru a accede astfel în finala turneului Premier cu 690.000 de dolari premii.

Adversara de sâmbătă a româncei este Petra Kvitova din Cehia, locul 9 WTA şi cap de serie numărul 3, deţinătoarea trofeului la New Haven. Kvitova a întrecut-o, vineri, cu scorul de 6-0, 6-1, pe conaţionala sa Klara Zakopalova, locul 33 WTA.

Kvitova şi Halep se vor afla pentru prima dată faţă în faţă pe terenul de tenis.

Pentru a 30-a oară de la Roma încoace, Simona a câștigat de o manieră absolut dominantă un meci de tenis, apoi a strâns pumnii, s-a închinat, a zâmbit larg către boxa ei și s-a îndreptat către fileu. De fiecare dată, același ritual. Fără sărbătoriri deșănțate, fără reacții exagerate, fără nimic care să o facă “notabilă” sau “share-uibilă” în ochii unei lumi ahtiate după “ieșit din comun”. Simona câștigă, câștigă mult și câștigă cu mult bun simț, reamintindu-ne, cu fiecare ocazie, de însuși fundamentul tenisului.

.

 

Lasati un comentariu