10 interpretări greşite ale istoriei

• publicat la: 6 January 2014
10 interpretări greşite ale istoriei

Este momentul să învinuim industria de la Hollywood, media şi chiar şi pe unii profesori de istorie care ne-au indus în eroare şi ne-au făcut să înţelegem greşit unele dintre cele mai importante momente din istorie.

Nu credeţi chiar tot ce vă spun prietenii sau ce vedeţi în filmele istorice. Unele informaţii au fost înţelese greşit şi transmise aşa de la unii la alţii de-a lungul timpului.

Mai jos, am ales 10 mituri legate de istorie pe care să le demascăm şi să le identificăm originea.

1. Cum comanda un împărat roman moartea unui gladiator?

Ţinând degetul mare în sus. Nici spectatorii şi nici împăraţii nu ţineau degetul mare în jos atunci când doreau ca un gladiator să fie ucis. De fapt, ei nici măcar nu foloseau gestul atât de des întâlnit în filme, care este reprodus ţinând degetul mare în jos.

În schimb, dacă se dorea ca individul să fie cruţat, atunci oamenii făceau un alt gest: ţineau degetul mare strâns în interiorul pumnului.

Gestul pe care l-am văzut în ultimul timp   în filme, şi care presupune ţinerea arătătorului în jos pentru a indica moartea, este inspirat de un tabloul „Pollice Verso” din secolul al XIX-lea, al lui Jean-Léon Gérôme. Problema a fost că artistul a interpretat greşit expresia din latină „pollice verso”, crezând că ea însemnă „întors în jos”, când de fapt ea se traduce prin „întors în sus”.

2. De unde venea Marco Polo?

Nu din Veneţia, ci din Croaţia.

Marco Polo s-a născut sub numele de Marko Pilić in Korcula, în 1254 în Dalmaţia.

Este un lucru sigur că, de fapt, faimoasa lui carte legată de călătorii a fost, în mare parte, lucrarea unui romancier numit Rustichello da Pisa, cu care a împărţit o celulă după ce a fost capturat de genovezi în 1296. Este adevărat că Polo a dictat-o, însă Rustichello a fost cel care a scris-o într-o limbă pe care Polo nu o cunoştea, adică franceza.

3. Unde a fost inventată ghilotina?

În Halifax, Yorkshire.

Această primă ghilotină era alcătuită din două plăci de lemn de 4,5m între care era prins un topor de fier controlat de un scripete şi o frânghie. Izvoarele oficiale arată că cel puţin 53 de oameni au fost executaţi cu această maşină în perioada 1286-1650.

În epoca medievală, regiunea Halifax era renumită pentru comerţul cu materiale textile. Cum oamenii obişnuiau să lase cantităţi mari de materiale scumpe la uscat, în aer liber, comunitatea de aici se confrunta cu o problemă destul de serioasă: furtul textilelor. Tocmai de aceea s-a recurs la inventarea unei astfel de maşini de ucis.

Aceasta, dar şi o altă maşinărie scoţiană, numită Maiden, se pare că i-a inspirat pe francezii care au împrumutat sistemul de pedepsire a infractorilor, redenumindu-l.

De fapt, termenul „ghilotină” provine de la doctorul Joseph Ignace Guillotin căruia îi displăceau teribil execuţiile în public. În 1789, acesta a creat un plan de reformare a sistemului penal francez, în încercarea de a-l face mai uman. În primul rând, el a propus o standardizare a pedepselor, astfel încât săracii şi bogaţii să primească aceleaşi pedepse pentru fapte similare, Majoritatea propunerilor sale au fost respinse, însă cea care privea crearea unui dispozitiv care să îi ucidă rapid pe cei condamnaţi la moarte a devenit populară. Aşadar, propunerea lui Guillotin a fost adoptată de dr. Antoine Louis, care în 1792 a creat primul prototip de astfel de maşină de ucis.

Cumva, numele lui Guillotin a rămas întipărit în mentalul colectiv, iar maşina de ucis a început să îi poarte numele, în ciuda faptului că familia doctorului nu a fost de acord.

4. Cine a spus: „…să mănânce cozonac”?

Nu, nu a fost Maria Antoaneta.

Probabil aţi văzut vreun film sau aţi auzit vorbindu-se despre regina Maria Antoaneta a Franţei care, în 1789, când săracii din Paris se răsculaseră pentru că nu aveau pâine, afirmă cu ignoranţă că în lipsa pâinii, oamenii ar putea mânca cozonac.

Prima problemă cu acest scenariu este că nu era vorba de cozonac, ci de brioşă (Qu’ils mangent de la brioche) care pe acea vreme nu era nimic altceva decât o pâine mai bună şi nu un desert cum este astăzi.

Astfel, remarca reginei se poate să fi fost un act de bunătate, un fel de: „dacă tot vor pâine, măcar să le dăm una de bună calitate”.

A doua problemă este că replica nu i-a aparţinut acestei regine. Jean-Jacques Rousseau a fost cel care a declarat că a auzit-o, pentru prima dată, în 1740.

Antonia Fraser, cel mai recent biograf al Mariei Antoaneta, susţine că replica i-a aparţinut reginei Marie-Thérèse, soţie a lui Ludovic al XIV-lea, „Regele Soare”.

continuare pe descopera.ro

Lasati un comentariu