Scrisoare Pastorală la Sărbătoarea Învierii Domnului 2014

• publicat la: 17 April 2014
Scrisoare Pastorală la Sărbătoarea Învierii Domnului 2014

Ziua Învierii, să ne luminăm, popoare,
Paştile Domnului, Paştile!
Că din moarte la viaţă şi de pe pământ la cer,
Hristos Dumnezeu ne-a trecut pe noi,
Cei ce-I cântăm cântare de biruinţă”
(Canonul Învierii, Cântarea I)

Iubiţi credincioşi,
Cristos a înviat! Mormântul nu-L poate ţine! „Aduceţi-vă aminte cum v-a vorbit:… că Fiul Omului trebuie să fie dat în mâinile oamenilor păcătoşi şi să fie răstignit, iar a treia zi să învieze (cf. Lc. 24 6-7). Femeile „care îl însoţiseră pe Isus din Galilea”(cf. Lc. 23,49), după toate cele petrecute cu judecata lui Isus, cu biciuirea, cu purtarea crucii spre Golgota, cu răstignirea, cu moartea şi îngroparea Domnului, venind cu miresme „au găsit piatra răsturnată de pe mormânt” (Lc. 24, 2) iar înăuntru au văzut „doi bărbaţi… în veşminte strălucitoare” (Lc. 24, 4) care le-au spus simplu: „aduceţi-vă aminte” (Lc. 24, 6)! „Iar plecând ele în grabă de la mormânt, cu frică şi cu bucurie mare au alergat să vestească ucenicilor Lui” (Mt. 28, 8) minunea. Era normal ca femeile să fie „înfricoşate” şi speriate, era firesc să nu îi privească pe cei doi îngeri şi să stea cu „faţa la pământ”: evenimentele au fost prea multe şi s-au întâmplat prea repede pentru ca ele să-şi mai aducă aminte de ceva. În acelaşi timp, „Petru şi celălalt ucenic”(cf. Io. 20, 3), împreună cu femeile, trăiesc în suflet o mare bucurie constatând că Isus nu mai era acolo: au „văzut şi a crezut” (cf. Io. 20,8), au crezut că „a înviat”! Cu toţii, învăţăcei şi femei mironosiţe, probabil că ar fi trebuit să fie mai atenţi, să fie preocupaţi nu doar de „miresmele” pentru îmbălsămare, ci să creadă mai mult în cuvintele şi spusele lui Isus, să fie deja în Galileea şi să-L aştepte pe Isus înviat. … Şi totuşi, în aceste momente frica, bucuria, speranţa, aducerea aminte sunt sentimentele pe care le trăiesc apropiaţii lui Isus. Dar, este adevărat că doar la spusele îngerului „ele şi-au adus aminte de cuvântul Lui” (cf. Lc. 24, 8).

Dragii mei,
Aducerea aminte, neuitarea este foarte importantă pentru toţi! Aceeaşi îngeri ne repetă şi nouă astăzi: aduceţi-vă aminte că „Fiul lui Dumnezeu… a lucrat cu mâini omeneşti, a gândit cu minte omenească, a voit cu voinţă omenească (Cf. Conc. Din Constantinopol III), a iubit cu inimă omenească” (GS 22). Aduceţi-vă aminte că s-a „născut din Maria Fecioara, S-a făcut cu adevărat unul dintre noi, asemănător nouă întru toate, afară de păcat (cf. Evr. 4,15) (GS 22). Aduceţi-vă aminte că „Mielul nevinovat, prin Sângele Său vărsat… ne-a scos din robia diavolului şi a păcatului”(GS 22). În plus, ştim că „Isus îşi începe misiunea departe de zarva marilor oraşe ale timpului său, în Galileea neamurilor şi cu oameni foarte modeşti: nişte pescari umili şi simpli. Îi alege şi îi pregăteşte pentru a primi Vestea cea bună şi Împărăţia lui Dumnezeu, iar ei abandonând totul Îl urmează” (cf. Angelus 26. I. 2014). Aceşti oameni îşi aduc şi ei aminte doar după Înviere de cuvintele Lui: „Oare, nu ardea în noi inima noastră, când ne vorbea pe cale şi când ne tâlcuia Scripturile”? (Lc. 24, 32). Apoi, Sfântul Pavel, Apostolul neamurilor, ne mai spune: „aduceţi-vă aminte de lanţurile mele” (Col. 4, 18); „Aduceţi-vă, dar, aminte mai întâi de zilele în care, după ce aţi fost luminaţi, aţi răbdat luptă grea de suferinţe” (Evr. 10, 32); „aduceţi-vă aminte şi de mai-marii voştri, care v-au grăit vouă cuvântul lui Dumnezeu; priviţi cu luare aminte cum şi-au încheiat viaţa şi urmaţi-le credinţa”(cf. Evr. 13, 7).

O astfel de aducere aminte înseamnă un efort de credinţă, înseamnă „metanoia”, înseamnă întoarcerea minţii şi a sufletului, a gândului bun către Dumnezeu şi către cei care ne-au fost înaintaşi. Ne aducem aminte, la Învierea Domnului din acest an, că se împlinesc 250 de ani de la moartea lui Petru Pavel Aron, episcopul care a deschis Şcolile Blajului, „fântâni ale darului” pentru toţi copiii de români. Şi mai comemorăm 150 de ani de la moartea lui Simion Bărnuţiu, „bardul” de pe Câmpia Libertăţii. Aniversăm, de asemenea, 100 de ani de la naşterea Preasfinţitului Iuliu Hirţea, cel care a stat 14 ani prin puşcăriile comuniste pentru credinţa în Isus Hristos, şi tot 100 de ani de la naşterea lui Corneliu Coposu, care a stat 17 ani în temniţe doar pentru Adevăr, Dreptate şi Libertate. Se numesc „metanoia” aceste aduceri aminte deoarece cu toţii sunt deja „în Casa Tatălui”, învăluiţi în lumina celor doi îngeri de la uşa mormântului lui Hristos. După cum trebuie să ne amintim de cei care au făcut libertatea noastră posibilă, de cei care fac binele, de cei care diminuează suferinţa din jurul nostru. Trebuie să ne amintim de eroii şi martirii bisericii noastre, de cei care ne fac să fim mândri de faptul că suntem români şi creştini.

„Domnul ne cheamă şi astăzi! Domnul trece pe drumurile vieţii noastre de fiecare zi. … Ne cheamă să mergem cu El, să lucrăm cu El, pentru Împărăţia lui Dumnezeu, în Galilea timpurilor noastre” (cf. Angelus 26. I. 2014). Hristos cel înviat este cel care ne cheamă, El este Cel care „ne deschide mintea”(cf. Lc. 24, 45). Hristos cel înviat este cel care ne îndeamnă să ne aducem aminte, dar să trăim şi în contemporaneitate, „pricepând Scripturile” (cf. Lc. 24, 45), să avem o perspectivă pentru viitor şi să „propovăduim în numele Său pocăinţa spre iertarea păcatelor la toate neamurile” (cf. Lc. 24, 47). Doar Hristos cel înviat ne ajută să privim „cu luare aminte” (Evr. 13, 7) la cruce şi la înaintaşi, să le urmăm credinţa şi exemplul.

Dragi credincioşi,
Ne aducem aminte şi de răspunsul pe care Petru i-L dă lui Isus, pe malul mării Galilei: „Doamne, Tu ştii că Te iubesc” (Io. 21, 16). Prin aceste cuvinte, în această iubire şi cu aceste simţăminte ale lui Petru, Sfântul Părinte Papa Francisc va canoniza în acest an pe Papa Ioan al XXIII-lea şi pe Papa Ioan Paul al II-lea: primul a deschis „Conciliul Vatican II”, iar celălalt a făcut să cadă „zidul Berlinului” şi „cortina de fier”. Împreună cu Petru şi cu aceşti doi papi, împreună cu Petru Pavel Aron şi cu Simion Bărnuţiu, împreună cu Preasfinţitul Iuliu Hirţea şi Corneliu Coposu, împreună cu Preasfinţitul Anton Durcovici şi cu episcopii greco-catolici martiri şi noi putem spune: „Doamne, Tu ştii toate” (Io. 21, 17); Tu ştii că te iubim; Tu ştii cum „arde în noi inima noastră” (cf. Lc. 24, 32); Tu ştii cum ne aducem aminte de patimă şi de cruce, de mormânt şi de Înviere „la frângerea pâinii”(cf. Lc. 24, 30-36)! În aceste cuvinte ale lui Petru, fiecare creştin trebuie să discearnă şi să aleagă drumul pe care să meargă spre Domnul, fiecare creştin trebuie să aibă curajul de a propovădui „în numele lui Hristos” (cf. Lc. 24, 47), fiecare creştin trebuie să se simtă trimis de Domnul: iată, „Eu vă trimit pe voi” (Io. 20, 121)!

Dragii mei,
Hristos a înviat! De aceea şi eu vă îndemn: „aduceţi-vă aminte de vremurile străvechi” (Is. 46, 9; Ps. 104 5); „aduceţi-vă aminte de minunile Lui” (1 Cronici, 16, 13); „aduceţi-vă aminte cum v-a vorbit, fiind încă în Galileea” (Lc. 24, 9); „aduceţi-vă aminte de lucrurile părinţilor noştri… şi veţi lua mărire şi nume veşnic” (Macavei, 2, 51) şi, mai presus de toate, aduceţi-vă aminte de Înviere! „Viaţa de acum… să o trăiţi în credinţa în Fiul lui Dumnezeu, Care v-a iubit şi S-a dat pe Sine însuşi pentru noi toţi” (cf. Gal. 2, 20), pentru că „învierea lui Iisus Hristos din morţi ne-a născut din nou spre speranţă vie” (1Petru, 1, 3). Vă îndemn încă să vă aduceţi-vă aminte şi de cei mai săraci dar şi de cei bogaţi – cu toţii să se bucure de Înviere! Aduceţi-vă aminte de părinţii voştri şi de toţi cei dragi pe care îi purtaţi în inimă şi în suflet: astăzi este ziua cea mare a Învierii; astăzi este ziua cea mare a Adevărului şi a dreptăţii; astăzi este ziua cea mare a iertării şi a iubirii; astăzi este ziua cea mare a bucuriei!

Tuturor haruri şi binecuvântări de la Domnul!
Vă doresc Sărbători fericite şi binecuvântate!
Hristos a înviat!
† Virgil Bercea

Lasati un comentariu